Otita medie cronica – evolutia si tratamentul in cazul unui copil de 5 ani

Otita medie cronică este o afecțiune frecventă la copii, care poate avea un impact semnificativ asupra sănătății și dezvoltării acestora. În acest articol, vom începe cu o scurtă introducere despre otita medie cronică, iar apoi vom explora cazul unui băiețel de 5 ani care a venit la cabinet pentru diagnostic și tratament.

Ce este otita medie cronică?

Otita medie cronică reprezintă inflamația persistentă a urechii medii, care durează mai mult de 3 luni. Spre deosebire de otita medie acută, care apare brusc și se rezolvă relativ rapid, forma cronică este mai subtilă, dar poate cauza probleme serioase pe termen lung.

urechea adult copil

Simptomele otitei medii cronice

Manifestările pot varia, dar cele mai frecvente sunt:

  • Secreții persistente din ureche (otoree), uneori cu miros neplăcut;
  • Scăderea auzului, cauzată de acumularea de lichid sau distrugerea structurilor urechii medii;
  • Senzație de presiune sau disconfort în ureche;
  • Infecții frecvente la nivelul nasului si gatului

Dacă nu este tratată, otita medie cronică poate duce la complicații, cum ar fi perforația timpanului, afectarea auzului si ameteli sau chiar infecții mai grave ale structurilor învecinate, cum ar fi abcese cerebrale

Cum se tratează otita medie cronică?

Tratamentul depinde de cauza și severitatea afecțiunii, precum și de complicațiile apărute. Opțiunile includ:

  • Tratament medicamentos:
    • Antibiotice orale sau intravenos, în cazul infecțiilor bacteriene.
    • Sprayuri decongestionate si cu spalaturi cu apa de mare intranazal pentru a imbunatati dezobstructia nazala
    • Tratament antiinflamator, mucolitic, antihistaminic
  • Tratament chirurgical:
    • Miringotomie cu montare tub aerator: O procedură prin care se introduce un tub de ventilație în timpan pentru a drena lichidul acumulat.
    • Timpanoplastie: Repararea perforațiilor timpanului sau refacerea structurii urechii medii.
    • ADENOIDECTOMIA: Se practica rezectia vegetatiilor adenoidiene pentru a imbunatati ventilarea urechii medii
  • Reabilitarea auditivă: În cazurile de pierdere a auzului, dispozitivele auditive pot fi necesare.

Cum poate fi prevenită otita medie cronică?

Prevenția începe cu gestionarea eficientă a otitelor medii acute și include:

  • Tratarea promptă si eficienta infecțiilor respiratorii acute
  • Evitarea expunerii la fumat pasiv sau alți factori iritanți.
  • Vaccinarea copilului, inclusiv împotriva pneumococului și a virusului gripal.
  • Menținerea unei igiene nazale corecte zilnice, mai ales în timpul sezonului rece.

Studiu de caz: Alexandru, un băiețel de 5 ani

Într-o dimineață liniștită, la cabinetul ORL a fost adus Alexandru, un băiat de 5 ani, însoțit de mama sa. Îngrijorată, mama mi-a povestit despre problemele copilului:

„Doamnă doctor, de câteva luni Alexandru are urechea stângă care curge din când în când. Am fost la medicul pediatru, i s-au dat antibiotice, dar tot revine. De câteva săptămâni, parcă nici nu mai aude bine când vorbim cu el.”

Istoricul medical al pacientului

Mama mi-a explicat că Alexandru a avut multe răceli și episoade de otită acută în ultimii doi ani. În special în sezonul rece, părea că răcelile nu mai trec, iar secrețiile nazale persistau săptămâni întregi.

„Are zile în care nu se plânge, dar la grădiniță educatoarea mi-a spus că nu mai răspunde imediat când e strigat. Asta m-a speriat cel mai tare.”

Examinarea clinică

La otoscopie ( evaluarea urechii), am observat o perforație a timpanului stâng și prezența unor secreții purulente. La testarea auzului, s-a confirmat că Alexandru are o pierdere auditivă moderată la urechea afectată.

Examinarea cavității nazale a indicat și prezența unor vegetații adenoide hipertrofiate (polipi), ceea ce contribuia la drenajul deficitar al urechii medii si a unor secretii mucoipurulente posterioare.

Planul de tratament

După o discuție detaliată cu mama lui Alexandru, i-am explicat că otita medie cronică nu poate fi ignorată, deoarece poate afecta auzul pe termen lung și poate complica dezvoltarea limbajului.

Am propus următorii pași:

  1. Medicamente pentru infecție: Alexandru a primit un tratament combinat cu antibiotic oral si tratament antiiinflamator, mucolitic, decongestionat nazal
  2. Adenoidectomie: Îndepărtarea vegetațiilor adenoide pentru a îmbunătăți drenajul și a reduce riscul de reinfecție.

Recuperarea și rezultatele

După intervenție, Alexandru a fost monitorizat atent. La două săptămâni de la operație, mama lui a remarcat o îmbunătățire clară:

„E ca un copil nou! Nu mai are urechea umedă, iar acum răspunde imediat când îl chem. E atât de bine să-l văd zâmbind iar.”

După trei luni, controlul auditiv a arătat că auzul lui Alexandru revenise la normal, iar perforația timpanului era vindecată complet.

Otita medie cronică este o afecțiune care poate avea consecințe serioase asupra sănătății unui copil dacă nu este tratată la timp. Povestea lui Alexandru subliniază importanța unui diagnostic corect și a unei intervenții adaptate nevoilor fiecărui pacient.

Dacă observi că micuțul tău are probleme de auz sau infecții frecvente ale urechii, nu amâna vizita la medic. Cu un tratament adecvat, copilul tău poate reveni la o viață sănătoasă și fericită.

Ai intrebari sau nedumeriri despre acest subiect? Apasa aici si scrie intrebarea ta!

Împărtășește-ți dragostea

Actualizări newsletter

Introdu adresa ta de email mai jos și abonează-te la newsletter-ul nostru

Un comentariu

  1. Bună ziua, dna doctor! Fetita de 7ani și jumătate, are cornetele nazale foarte mărite. Este operata de polipi în 2025, deoarece ne făcea și încă mai face destul de des disfuncție tubara. Avem panelurile de alergii făcute, care sunt ok, xyzal zilnic folosit, spalaturi cu ser fiziologic, biorinil zilnic, nurofen la nevoie, dar tot se inflameaza(Nazonex, Dymista, apa de mare ii dau usturimi la năsuc) . Ce as putea sa fac în plus pt ea, deoarece știu ca nu se operează cornetele la vârsta ei?! Va mulțumim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *