Dupa cum am relatat in articolul precedent, amigdala are rolul de a indeparta microbii din aerul pe care il inhalam, microbi care sunt capabili sa infecteze tot organismul. Drept urmare amigdala duce „lupta dupa lupta” in indepartarea acestor germeni din aer; din nefericire mediul in care traim este foarte toxic pentru organismul nostru: plin de germeni (microbi si virusi) si noxe.
Astfel ajungem sa descoperim la un moment dat ca avem amigdalita cronica. Adica amigdalele sunt marite in volum, ies din loja lor si se pot vedea cu usurinta la deschiderea gurii si sunt pline de „gauri” = cripte. In aceste cripte se acumuleaza resturi alimentare, detrisuri, celule moarte, bacterii sub forma unor grunji albi care se numesc CAZEUM.
Cind avem o asa situatie: amigdale hipertrofiate, cu cripte si din cind in cind se vad pe suprafata lor grunji albi suntem in fata unei amigdalite cronice hipertrofice criptice cazeoasa. In acest moment amigdalele se pot inflama foarte usor si pot descarca in organism germeni in mod continuu, astfel devenind un focar de infectie sistemic. Aceasta amigdalita cronica hipertrofica criptica este o indicatie de scoatere chirurgicala a amigdalelor, pentru ca in acest moment ele nu mai au rolul de a apara organismul ci de a-l infecta.
Cronicizarea este favorizata de structura criptica a amigdalelor (cu posibilitatea de a retine resturi alimentare, germeni si celule moarte), obstructia nazala produsa de o deviatie sept nazal si hipertrofia cornetelor nazale, terenul alergic, atmosfera poluata. Amigdalita cronica poate fi intilnita cel mai frecvent in copilarie, cind poate da obstructia aeriana la nivelul cailor respiratorii superioare alaturi de vegetatiile adenoidiene, dar poate fi intilnita si in adolescenta si la tineri.
Poate exista amigdalita cronica si fara hipertrofia acestora, diagnosticul punandu-se pe anamneza ( istoricul pacientului: care relateaza numeroase pusee amigdaliene in antecedente) si pe analize de laborator (ASLO, VSH, PCR, leucocitoza crescute).
Anamneza mai pune in evidenta si asocierea de fenomene la distanta in momentul unui puseu acut amigdalian, astfel:
- cefalee;
- dureri articulare;
- dureri musculare;
- lombalgii;
- tumefieri articulare;
- sau chiar aparitia unor boli la distanta: glomerulonefrita, reumatism articular acut, endocardite.
Simptomatologia in amigdalita cronica este „saraca”: j
- jena in gat;
- senzatie de corp strain;
- tuse seaca;
- halena fetida (miros urat);
- gust neplacut in gura si uneori expulzarea de dopuri cazeoase albicioase.
La examenul clinic ORL se mai poate evidentia apasarea dureroasa unilaterala pe pilierul anterior, congestia pilierului anterior, prezenta unui ganglion satelit subangulomandibular. Exista situatii in care se poate observa hipertrofia unilaterala (doar a unei amigdale), in acest caz suspicionam o tumora amigdaliana beningna/maligna.
Insa poate exista o hipertrofie unilaterala amigdaliana fara a avea o modificare patologica. Hipertrofie amigdaliana bilaterala poate sa existe si in cazul unor boli sistemice, deci sa nu fie vorba de o amigdalita cronica.
Astfel poate fi: forma hipertrofica a sifilisului secundar, maladia Hodgkin, leucemia limfoida, TBC.
Sfatul meu: nu chinuiti organismul pastrind amigdalele care de la an la an se infecteaza din ce in ce mai usor si devin o sursa de infectie sistemica.
Ai intrebari sau nedumeriri despre acest subiect? Apasa aici si scrie intrebarea ta!
Buna sara , acum 2,3 luni dintr-o răceala probabil netratată , pe amigdalita stânga am tot făcut un fel de punct alb ieșit in afara ca un fel de pietricică care nu ma lasa in pace si care a si căzut (o data iar a doua oară a fost intervenția doctorului care mi a scos-o in momentul in care m foat la ORL) . Aveam dureri de gat si se simțeau foarte accentuat durerile in corp.Am fost la medicul de familie care mi a dat antibiotic . Antibioticul nefăcând fata m a trimis la un exudat faringial care nu a depistat nici o bacterie ca fiind . Am vizitat un ORL , mi s a spus ca am amigdalita cronica si mi s-a dat tratament ca dupa 7 zile sa ma duc la control.Întrebarea mea este , daca tratamentul nu își face treaba si iara imi revine acel punct alb pe amigdalita, trebuie scoaterea amigdalitei prin operație ?
Bună ziua.
De 6 luni mă doare gâtul in partea stângă.Dupa vizita la mai mulți medici am primit și diagnosticul de amigdalita cronica recurentă.
Am făcut CT ul cu substanțe de contrast…și a reieșit următoarea concluzie:
Tonsilolitiaza palatină bilaterală
Câțiva limfonoduli ovalari submandibular și jugular carotidian superior de pină la 0,9 10 MM in axul scurt – mai probabil reactivi inflamatori.
Menționez că gâtul mă doare in continuare.
Ce e de făcut?
Mulțumesc!
RMN nu evidentiaza nimic patologic.Ar trebui sa veniti la mine la un control, sa vedem cum este nasul. De multe ori din cauza nasului infundat si congestionayt putem avea probleme cu gatul.
Bună ziua,
Am fost diagnosticată cu Amiloidoză în urma consultului ORL, am făcut și biopsie însă momentan aștept analiza.
Totul a început de când mi-a rămas o “hoaspă” de semintă fără să știu în amigdalita stângă și de atunci s a inflamat și a crescut amigdalita. Timp de 2 sapt a stat acel corp străin acolo, în urma consultului ORL a fost scoasă, mi s a dat să fac exudat faringian, toate analizele sunt perfect normale + analizele generale de sânge (nu a ieșit nimic încadrat)
Acum sunt speriată până iese biopsia să nu cumva să fie ceva grav mai ales ce diagnostic mi-a pus doctorul.
Precizez ca nu am nici un fel de simptom.
Mulțumesc frumos de răspuns
Bună ziua, ce se poate face în cazul unui chist intraamigdalian, se poate trata sau trebuie operatie??
Poate sa ramana acolo daca nu este mare si nu ne deranjeaza.
Buna ziua! in martie am avut o angina pultacee(cefort injectabil+dexa-5zile)la doua saptamani dupa tratament a inceput sa supureze amigdala dreapta,am primit iar tratament cu antibiotic(forexo+flagyl) s-a oprit iar la doua saptamani am facut un flegmon aslo 500,vsh pcr in limite normale(penicilina+gentamicina10 zile),acum a ramas amigdala marita in volum.ce ar trebui sa fac in continuare? e recomandat sa o scot? precizez ca am 35 ani si sunt insarcinata in doua luni.Am tot citit despre cancer si sunt foarte speriata.
Am o amigdalita cronica criptica de cativa ani fara sa se micsoreze la loc au ramas marite in acesti ani.Problema este ca de ceva timp nu pot inghitii bine si am observat ca au coborat destul de jos.Se poate opera in cazul asta sau afecteaza si alte parti din gat?
Buna ziua. De trei ani mă lupt cu Steptococ beta hemolitic Gr G ++, l am tratat cu augumentin 2 săptămâni și acesta a scăzut la gr C. Pot spune ca aveam febra și sinuzita MEREU, sufocare la extrem spre leșin. Am vrut sa l tratez de tot, am facut penicilina de 10 mi de unități 10 zile, o data la 12h. După o săptămâna de la tratament, am repetat exudatul faringian in care s a demonstrat ca am făcut și Staphilococ Auriu. Am
făcut tratament pentru amândoua antibiotic Zanocin200mg-Ofloxacină luam 2-4/zi. Nu mai știu ce sa fac, foarte mult bani dați si NU ESTE NICI UN REZULTAT. Nu pot mânca si nu pot dormii, nu pot muncii. Sunt distrusă și am ajuns și in depresie. Stau așa de trei ani și este îngrozitor. Simt ca am mereu ceva in gât, mă sufoc încontinuu.
Ce faceti cum va mai simtiti? Sper ca totul e bine acum. Si eu am aceeasi problema cred, de 1 an si un pic, am dezvoltat o sensibilitate la gat, am senzatia de corp strain, abia pot inghitii si uneori simt ca ma suforc, am dureri de gat uneori destul de dureroase si ganglionii submandibulari si de pe gat inflamati, am fost 7 zile pe antibiotic,, imi ttecuse iar apoi mi-a aparut iar….mi s a spus ca am avut o amigdalita „doar”…
Buna seara Dna Dr! Poate sa existe un abces amigdalian care acumulează și se “ rupe” daca amigdala a fost scoasă in urma cu ceva ani? Aslo creste in fiecare luna , stare generală f proasta , foarte multe secreții care le simt undeva in rinofaringe . Rezonanta masiv faciala nu denoda sinuzita . Va mulțumesc.
Buna ziua! Fetita mea (10 ani) a avut 3 zile de dureri de gat (doar la inghitire), fara febra, fara alte simptome, stare generala buna. In cea de-a treia zi i-am facut un test rapid streptococ A (rezultat negativ) si un exudat faringian (rezultat pozitiv la streptococul A). Tot in a treia zi (dupa recoltarea probelor) durerea de gat a incetat de la sine. In acest context, se mai impune tratamentul cu antibiotic?
Multumesc frumos! Mihaela
Bună ziua am o fetita de 4 ani de o săptămână ne luptam cu o amigdalita cu depuneri albe și umflate, acu suntem pe tratament cu klacid însă nu vad nici o modificare ,în schimb fetita mănâncă, bea apa,dar din gat nui trece ,respira f greu cand doarme .ce ar trebui sa fac ?sa merg la urgente cu ea
Sa veniti la un examen ORL. Doar examinand-o pot sa va dau un tratament corect.
Buna seara!Am 58 de ani si am amigdalita cronica.Credeti ca pot scoate amigdalele?
Buna ziua !Este normal ca dupa operatia de extirpare amigdale sa ma inec cu mancarea sau apa si sa simt ca imi ramane mancare blocata in gat ?Va multumesc.
La asta nu iti raspunde un medic. Ei vorbesc doar despre solutiile care le aduc bani in buzunare; despre efectele de dupa operatie nu mai spun nimic.
Eu as fi curioasa daca exista alte solutii. De ce sa nu tratezi amigdalita pana dispare? E drept ca daca amigdalele se inflameaza des, infecteaza corpul, dar de ce se inflameaza? Cum am putea sa ne tratam amigdalele fara sa le scoatem?
Și eu am aceiași problema ,dacă beau o pastila rămâne în locul unde a fost amigdala
Buna ziua! Mi am facut recent exudatul faringian din care a rezultat ca am prezenta o ciuperca:Candida Albicans.
Am fost la consultatie si mi s a zis ca am si amigdale scleroatrofice, indicatie de amigdalectomie si pe ele sunt mici puncte albe din cate am observat eu, iar de curand mi a aparut la nivelul gatului o mica vezicula, ca si o depunere. Streptococc nu am sau alta bacterie, insa am avut acum cativa ani si am distrus o cu antibiotic, ASLO in continuare este marit, VSH, PCR in limite normale.
Acele puncte albe sau vezicula poate fi determinata de Candida Albicans?
Pe timpul anului nu racesc frecvent si nu am probleme la nivelul gatului sau inflamarea amigdalelor.
Va multumesc frumos!
Raspunsul la intrebarea dvs il gasiti in acest articol.
Doresc sa stiu daca pentru amigdalita cronica cazeoasa hipotrofica faceti si amigdalectomie?
Nu doresc criptoliza.
Daca da, unde va pot gasi? Lucrati si la stat sau si la privat?
Multumesc
Da, eu fac doar amigdalectomie. Lucrez doar la privat.
https://www.anamariaapostol.ro/contact/
Bună ziua am și eu o problema am amigdale cronice mia spus orl dar se vad foarte urat s-o pe gat în jos se vede portocaliu ce pot face ca nu le mai suport
Ar trebui sa veniti la un consult sa vedem cat de inflamate sunt amigdalele si de abia atunci pot sa va recomand vreun tratament.
Bună ziua! Am o fetita de 5 ani care a făcut amigdalita pultacee( cu puroi), acum 2 săptămâni, cu febra 38 și frisoane. I- am recoltat exudat faringian și nu avea streptococ. Am fost cu ea la Grigore Alexandrescu, la camera de garda și ni s- a prescris tratament cu antibiotic Augmentin ES, 7 zile. Sâmbăta am încheiat tratamentul și miercuri am observat în gatul ei puncte de puroi. Am mere la medicul de familie si ne- a spus sa repetam exudatul. Rezultatul este negativ , însă are gatul plin de puroi, fără febra sau durere, stare generala bună. I- am dat de ieri Poligemma 5 și azi am început în paralel cu Biomicin de la Fares si local cu Biseptol spray Ce ne sfatuti și ce ne recomandați? Va mulțumesc frumos!
Buna ziua! Am o fetita de 4 ani jumatate cu puroi in gat,se vad puncte albe pe amigdale. A primit tratament cu klacid de la medicul de familie, dar ea nu a facut febra si nici nu s-a plâns de durere de gât. In schimb are o tuse mai supărătoare dimineața si ii curg ochișorii,banuiesc o alergie. Se poate sa aiba vreo legătură cu gâtul? Cum ar trebui sa procedez?
Ar trebui sa faceti si un consult ORL, sa vedem clar ce are. Fara un examen clinic nu as putea sa imi dau cu parerea despre ce boala are copilul dvs.
Buna ziua! Am amgidalele destul de umflate de cand eram copil ca. 8 ani. Acum am varsta de 25 si incep sa ma ingrijorez daca ele reprezinta un pericol. Dupa atata timp nu imi mai pot da seama daca „normalul” in gat ar trebuii sa se simta diferit. Unoeri le simt incomode si simt ca nu pot inghitii cum trebuie (nu sunt sigura daca este vina lor). Imi puteti da niste sfaturi? Multumesc anticipat.
Ar trebui sa veniti la un consult. Doar un examen clinic ne-ar putea lamuri clar asupra problemei dvs de sanatate.
Buna seara! Am un baietel de 7 ani,care are unele din simtomele descrise de dumneavoastra,dar nu foarte frecvente,prezinta in schimb greutate la somn din punct de vedere alreapiratiei,face pusee de apnee. Nu mi au fost inca recomandate analize pentru o eventuala operatie ,repet el facand amigdalita cam 1 data pe an. Ce ma puteti sfatuii,cum sa procedez. Multumesc.
Sa faci amigdalita o data pe an nu este asa de grav. Ar trebui 2-3 episoade pe an, 3 ani la rand pt a se decide scoaterea amigdalelor. Ati fost la un consult ORL?
Buna seara! Și eu ca am făcut și de 2 ori într-o lună,și am făcut febra ,dureri de urechi,dureri musculari etc .daca stau și mă bate vântul ,a 2 a zi incep sa se umfle .niciodată nu am înțeles dc .cred că fac și de 10 ori pe an amigdalite.daca îmi puteți da un rasp.multumesc anticipat
Buna ziua! Am o mica problema, am făcut amigdalita acum doua săptămâni, am primit tratament cu klabax și medrol , 7 zile. Pauza o săptămâna și sa început moldamin câte una pe sapt, 6 doze.
Acum după terminarea tratamentului cu klabax și medrol am rămas cu o dificultate la înghițire.
Țin sa precizez ca la exudat nu a ieșit nimic, dar aslo este 1983
Va astept la un consult ca sa vedem ce a mai ramas din boala dvs. Trebuie neaparat un examen clinic.
La vârsta de 68 ani pot fi îndepărtate chirurgicale amigdalele care au numeroase cripte albe si se inflameaza deseori in sezonul rece? Vârsta mea nu este prea înaintată pentru o intervenție chirurgicală? Vă rog să îmi răspundeți, daca se poate? Multumesc !
Sunteti prea in varsta pentru aceasta interventie.
Buna ziua domna am si e amigdalita forte puternica cu se sparge ami curge forte mult puroi iar anu asta am facut iar momentan sunt bolnav ma tratez acas sunt an anglia am fost la doctor si nu a vrut sami faca penicilina injextie dar mia dat pastile am 5 nopti nedomite de ce nu pot dormi am puteti spune.
Buna ziua, am 55 ani, sunt diagnosticata cu amigdalita cronica criptica cazeoasa de peste 10 ani si periodic, la intervale mari de timp, apare uricaria care tine luni de zile. Va rog, doamna doctor, puteti sa imi spuneti daca amigdalita ar pute fi cauza urticariei? O alta intrebare: in ce consta operatia si daca mai poate fi facuta la varsta mea? Multumesc!
Urticaria nu are legatura cu amigdlita. Se mai pot opera amigdalele si la vartsa dvs. Costul interventiilor chiritgicale sunt stiute de consilierii fiecarei clinici in parte.
Bună ziua! Am si eu o problema, sunt operată de amigdalectomie si am 6 săptămâni dar atunci cand ies in soare sau in praf mi se ridica pulsul imi vine amețeală am stari de lesin si imi tiuie urechile. Este normal? Ce pot face? Mulțumesc anticipat!
Nu are legatura cu amigdalectomia. Vorbiti cu medicul de familie si cu un catdiolog.
Bună ziua! De când ma stiu am probleme cu gatul… Rosu in gat de cel puțin 3-4 ori pe an care se sfârșesc in urma tratamentului cu antibiotic… De câte luni ma confrunt cu limbă albă si senzație de corp strain in partea stanga a gatului si pe exteriorul gâtului se simt la palpare ca niște mărgele… Amigdalita stângă fiind și infalamata… Si zona dinaintea amigdalei sa făcut ca un sac inflamat… Astăzi am fost la un control ORL, s-a uitat în gat si m-a chemat peste câteva zile pt analize, exudat si echografie cervicală… N-am întrebat ce ar părea la prima vedere si stau cu stres gândindu-mă ca poate fi ceva grav in condițiile în care unchiul meu acum 6 ani a fost diagnosticat cu cancer in gât…
Sincer pot fi multe boli. Nu am cum sa va dau eu un diagnostic doar dupa niste simptome. O sa va zica clar ce aveti medicul la care v-ati dus la control.
Ati aflat ce anume aveti?Am si eu similar cu dv pe partea stanga…la ORL spune amigdalita cronica chiar daca e doar pe o parte amigdala iesita iar ganglionul mi a spus ca este datorat acestei amigdale marite ca ar fi ganglionul tonsilar.Sanatate!
Buna ziua,
Cam de trei luni am un ganglion latero cervical mărit (2.7/1.3cm fără hil și cu vascularizare periferica după ecografie) și stări de oboseala care nu trec cu odihna, dureri musculare și articulare, tahicardie.
Analizele de sânge au ieșit bune (vsh, aslo, fibrinogen, etc) mai puțin leucocitele care sunt puțin mărite (14.000)
La un consult ORL am primit tratament cu zinat și dexametazona. Am luat tratamentul doar de antibiotice deoarece dexametazona îmi provoca și palpitații (am bănuit deoarece când am întrerupt au dispărut și palpitațiile).
Cam la câteva zile de la începerea tratamentului cu antibiotice au început să mă doară și dinții din față și sa resimt dureri și în zona pomeților la sinusuri. Din ce am observat una din amigdale (cea de pe partea cu ganglionul mărit) este diferită ca aspect de cealaltă (are un crater după descrierea din articol cred), dar nu e mărita mult in volum. După 7 zile de antibiotice nu s-a retras ganglionul.
In cazul in care este suspecta de cancer care ar fi pașii de urmat pentru detecție? Se poate face o biopsie cu ac (in amigdală sau ganglion) înainte de a fi scoase? O investigație rmn ar ajuta?
Mulțumesc anticipat
Ganglionii se retrag greu, si in luni de zile. Antibioticul prescris a fost slab. RMN trebuie a il faceti primul. Trebuie sa fiti reevaluat de catre ORL-ist.
Buna am fost la orl si mia dat cateva zile pastile si 12 file de moldamin pot sa incep cu moldamin ca ma doare gatul am amigdale umflate si ma dor mainile si sunt umflate ce imi recomandati
DA.
Buna ziua! Am trecut printr o operatie de amigdalectomie acum 1 an jumatate, tocmai din aceasta cauza: amigdale mărite, criptice, cazeum si halena, însă acum observ ca iar a aparut halena. M am uitat in oglinda si am vazut din nou cazeum, doar intr o mica portiune care pare a fi un rest amigdalian. Ce ar trebui sa fac in continuare? Mai exista vreo varianta pentru a scapa definitiv de cazeum si halena? Va multumesc!
Veniti la un consult ca sa vad despre ce este vorba.
Buna , dna doctor am o fetita de 2 ani si de anul trecut a inceput sa faca puroi pe amigdale. Anul trecut a facut de 12 ori si anul acesta are deja 2 internari si de 4 ori tratata acasa , mereu cu antibiotic. Aslo , exusdatul faringian sunt bune. Nu are streptocop. Ce sfat imi dati ? Ar trebui scoase?
DA, ar trebui scoase.
Situația de mai sus se întâmplă î n cazul meu. Mă puteți ajuta?
Care situatie?
Buna.Am fost la 2 medici orl si mi-au pus acelasi diagnostic amigdalita cronica criptica gazoasa.cam acelasi tratament mi sa dat pe 3 luni,dar sa fiu linistita ca nu e grav chiar daca o sa mai am cazeme din alea cum so numi ele sa ma duc la cabinet ca mi le scate insa ,,nici vorba de scos amigdalitele doar pt atat”!Va rog frumos daca ma puteti ajuta cu un sfat ce sa fac in continuare.Va multumesc anticipat.
Daca nu aveti des acel cazeum, daca nu va miroase in permanenta gura, daca nu aveti ASLO mare atunci nu este nevoie sa scoateti amigdalele.
Buna seara am un baietel de 6 ani cu amigale foarte marite .de cand a inceput scola imi sp ca nu poate sa respire a facut si sportu cu masca.se poate scoate cv medical sa nu poarte masca macar la sport. Multumesc
Nu exista nici un motiv medical care sa excluda purtarea mastii.
bravo , dna doctor 😉
Bună ziua am o antreb are dacă poate cineva să-mi explice sau sa ma ajute de 2 ani a coace nu mai pot am ân gat ceva care nu ma lasă să anghit nici apa măcar și ma sufoc. Când tușesc a-mi iese ceva biluțe albe transparente și miroase angrozitor din cauza asta am probleme tot mai des și cu rinichi ce as putea sa mai fac am ancercat și cu ceaiuri și cu pastile antibiotice nustiu ce sa mai fac. Eu sunt fumătoare de câțiva ani și mai ales când fumez mise usucă gura și gatu și nu mai pot anghiti deloc.
In primul rand sa nu mai fumati. Sa nu stati in frig, sa nu mincati nimic rece si condimentat, acru si sa aveti grija la nas, sa fie desfundat si curatat zilnic.
buna seara .am o problema in gat nu pot sa respir bine . simt ca amigdalele m.i se infameaza foarte rau ..cand a.m aceste crize simt ca aerul pe care il expir nu.mi ajunge.suficient in plamani… simt un blocaj sub coaste la abdomen. ma lupt cu aceasta problema de 2 anii si nici un doctor nu.mi gaseste problema… va multumesc si ma.si bucura daca me.ati raspunde.
Buna-ziua, ar trebui sa veniti la un control sa vad si eu despre ce este vorba.
Buna ziua am o fetiță de 2ani jumate și a făcut punga de puroi pe o amigdala am fost la doctorat de familie și ne prescris antibioticu KLACiD de 125mg i-am dat2,5la 12or acum am văzut că sa dus punctul da a rămas Rosu .Nu prea vrea să mănânce o cam forțez cu cate ceva pasat.puteti să îmi spuneți ce se poate întâmpla o doare și burtica cateodata
Nu este sensibil Klacidul pe infectia amigdaliana. Eu nu as fi ales acest antibiotic.
Am febra si pungi de puroi pe una din amigdale. Am început tratamentul cu antibiotic. Ajuta dacă îmi bag degetele in gât sa sparg din punga cu puroi și apoi scuip puroiul? Am făcut deja asta dar nu știu ce implicații medicale are. Mulțumesc de răspuns!
Nu, nu ajuta.
V-ar trebui un tratament cu antibiotic cel mai probabil.
Buna ziua,
Problema mea este in felul urmator..de fiecare data cand racesc am aceeasi amigdala(stanga) care se tot mareste ,iar dupa raceala logic se desumfla, dar tot ramane mai umflata fata de cealalta. Acum 1 saptamana m-am trezit cu un punct alba pe ea ,dar l am descoperit accidental pentru ca nu am avut febra, durere de ureche sau vreo dificultate de inghitire.Dar acum iar e marita, o simt la inghitire,dar nu doare. Si voiam sa va intreb daca credeti ca este amigdalita cronica hipertrofica criptica? Si mentionez ca inafara de volumul celei din stanga mai sunt si găurite dupa fiecare puroi pe care l am facut delungul timpului. Mi am facut programare la orl saptamanana aceasta, dar am zis ca nu strica un sfat in plus.
desi sunt medic, o am si eu, si sotia, si copiii. fak!!! cum ne-am tratat: claritromicina 500 mg x 2 ori pe zi 14 zile; metronidazol 500 mg x 2 ori pe zi 14 zile, flucoral 150 mg – a 4, 8, 12-a zi, galgara cu sol de clatit gura x 3 ori pe zi di eubiotica – 2 luni per os. Rezultatul – 97%( cronic inseamna cronic, dar acutizarea va fi practic evitata). sanatate!! A propos, de ce apare? bolile venerice sunt pe primul plan, iar astea se transmit lejer si copiilor prin lingurita, sarut… plusul acestei scheme de tratament – prindeti o mie de iepuri: tratati amigdalita criptica, BIP (boala inflamatorie a pelvisului: colpita, cervicita, endometrita, salpingita, ooforita, cistita), glomerulonefrita, gastrita, ulcer gastric (este, de fapt, tratamentul de electie), otita, sinusita, bronsita… de ce sunt atat de multe? pentru ca infectia e generalizata si beneficiul administrarii per os (intravenos e extrem de scump si non sense) asigura absorbtia medicamentelor in patul vascular si transportarea prin reteaua de vase in toate focarele unde se atesta inflamatia in organism. Mai vreti beneficii? se cupeaza, de asemenea, colita cronica, deci pasajul intestinului se normalizeaza, dispare meteorismul fetid. Mai vreti beneficii? se cupeaza toate dermatitele care netratate genereaza psoriazisul si care toti zic ca-i si neulogic ca etiologie, insa e inflamator-infectios. Mai vreti beneficii? Reiesind din faptul ca infectia cronica este cauza principala a cancerului epitelial de orice localizare (urmata de disbalanta homonala si obezitate, urmata de noxe, urmata de genetica agravata…), preintampinam APARITIA cancerului. La final: nu curviti in mariaj!!! minciuna biblica „nu preacurvi”(deci de curvit se poate), ca si toata snoava cu religia e pentru prosti si robi;) Important: in niciun caz nu operati glandele!
Buna ziua,
Am citit despre efectele benefice ale schemei Dv. de tratament si chiar m-am minunat. Pentru ca si eu am probleme cu amigdalele, cu o faringita cronica , sinuzita, cistita (dar le duc pe toate cumva protejandu-ma), mi-am facut niste analize: exsudat faringian, imunologie -aglutinare si hemoleucograma completa. Doar la hemoleucograma am patru rezultate care nu sunt normale:
Trombocite (PLT) – 93,88 mii/mmc; Distributie Trombocitara (PDW) – 21,25 % ; Trombocrit (PCT) – 0,10% ; Monocite – 0,08 mii/mmc. Imi puteti da un sfat , va rog frumos ? Ce poate fi ? S-ar rezolva cu shema Dv. de tratament ? Astept cu nerabdare si speranta parerea si sfatul Dv.
Cu stima,
Care schema mea de tratament????
Credeti ca oamenii sunt la fel???
Poate denumirea bolii este la fel, dar simptomele, evolutia bolii si raspunsul la tratament nu sunt la fel. Si nu poti sa dai un tratament fara un examen clinic in prealabil.
Buna ziua , d-na dr acum 2 – 3 saptamani am observat amigdalida dreapta cu mult marita fata de cea stanga , primul medic la care am fost mi a spus ca asa am avut o si nu este nici o problema sa revin peste un an la un control , al 2 lea medic mi a prescris tratament cu klabax 7 zile tamalis 20 de zile si o injectie cu diprophos , vreau sa va spun ca amigdalida nu s a micsorat decat putin , astazi mi a prescris o a doua injectie cu diprophos , mentionez ca am facut covid in luna mai cu simtome febra o saptamana , dureri musculare , va multumesc
DA, s-a inflamat la un moment dat cand ati racit si nu a mai dat inapoi. Va ramane asa. Nu aveti de ce sa va ingrijorati.
As avea mare nevoie de ajutor. Am avut o sensibilitate la gat de cand ma stiu, dar de aproape un an cel putin o data pe luna am o stare subfebrila (temperatura ajunge maxim la 37.2) si pe fiecare amigdala am cate o pietricica alba. Febra asta vine cam cand incepe si iritatia in gat, dar nu stiu ce e cu aceste pietricele? Nu am luat antibiotic deoarece mi s a spus sa nu l incep decat daca voi avea o febra mai mare. Dar cum pot sa tratez? Mentionez ca am facut doua seturi de analize si valorile au iesit in parametrii normali, inclusiv proteina C reactiva foarte mica, iar VSH ul 12.
Aveti amigdalita cronica cazeoasa. Cititi articolul meu despre AMIGDALITA CRONICA.
Buna seara!
Schema dvs.de tratament imi da sperante.Am 63 ani si am amigdalita cronica cazeoasa,propusa ptr.operatie.Am aproape un an de chin.De la amigdalite ma doare f.tare si inima .E prea tarziu da incep schema dvs ?
Acum iau de la orl-ist nurofen raceala si gripa,decasept,strepsils spray.E in zadar.
Trebuie sa veniti la un control ca sa va pot raspunde la intrebare. Sa fac si eu un examen clinic corect.
Bună ziua am un băiețel de 5 ani jum și are probleme cu gatul e foarte sensibil la aeru rece sau dacă merge la grădiniță numai spun …acum vad ca nu ii mai trece am fost la medic diagnostic pus faringita ni sa dat sirop augumentin 400 dacă rețin bine 5 zile dar o săptămână a fost bine au dispărut petele albe de pe ele dar acum uitându-mă iar are pe una din ele un punct mic nu îl doare se vede rosu un pic ce îmi recomandați va rog mulțumesc pt răspuns
Tratamentul mi se pare destul de slabut: si antibiuoticul si perioada de administrare. Ar trebui sa veniti cu el la un control ca sa pot sa imi dau cu parerea ce ati putea face mai departe.
Buna ziua,
Am 45 de ani si in septembrie anul trecut am avut amigdalita pultacee, fara streptococ tratata in spital cu penicilina injectabil la 6 ore.La jumatatea lunii decembrie am facut din nou amigdalita pultacee tot cu analize negative la streptococ si tratament 5 zile cu azitrox in prima zi 2 apoi una in urmatoarele 4.
Azi dimineata am observat din nou depuneri pe amigdala dreapta si am usoare dureri in gat. Consult ORL peste 2 zile am programare. Nu am febra momentan. Ce credeti ca ar trebui sa fac in continuare? Va multumesc!
draga Gabriela (si eu am 45), tragedia pacientilor cu angina lacunara/criptica purulenta e ca ei sunt tratati de catre orelisti! penicilina, amoxaciclina, cefalosporinele sunt floare la ureche. eu sunt ginecolog. din experienta mea de lucru problemele ginecolocice inflamatorii au ca satelit amigdalita purulenta. pacientele remarcau efectul benefic al tratamentului (vezi schemarecomandata lui Mihai 2 iunie 2020) cand se prezentau la control. ATENTIE! este imperativ ca tratamentul sa fie administrat si partenerului sexual si in acelasi timp!!!
Buna ziua !Am63 ani,amigdalita cronica cazeoasa ,dureri mari in gat,dureri in zona inimii,granule albe pe amigdale.Ma chinuie de 1 an de zile.Acum dna dr.orl mi-a propus operatie.Un sfat va rog frumos !
Da, asta ar fi solutia.
Trebuie sa repete exudatul faringian dupa ce termina tratamentul? Dupa cat timp ? Multumesc mult!
P.s. : Iar azi a aflat ca el a mai avut infectii cu streptococ acum 4 ani, sau poate de mai multe ori , a facut chiat si moldamin. Pentru streptococul de grup C se face moldamin ( medicul de familie a zis ca nu e nevoie ,doar pentru cel de grup A se face moldamin, ca e mai agresiv ) ? In plus cum de nu a facut febra mare, doar 37 de grade desi durerile in gat au fost puternice , iar medicul de familie era sigur ca nu e infectie streptococica , ci o viroza sau candida si de aia a temporizat 6 zile tratamentul cu antibiotice, pana a iesit antibiograma. In plus si eu stiam ca o infectie in gat se manifesta cu febra ridicata, ca poate ii dadeam mai din timp antibioticul.
Va multumesc foarte mult pentru raspuns. Credeti ca ar trebui sa faca tratament si prietenul ei cu care vorbeste de aproximativ 2 luni si cu care s-a intalnit de cateva ori, si de la care banuiesc ca a contactat acest streptococ ? Ce tratament ar trebui sa faca prietenul ei ptr a nu se recontamina de la el? El nu are deloc simptome de nici un fel, nici dureri de gat ,nici febra nici nimic altceva. Va multumesc din nou anticipat!
Completare : azi (sambata) am luat rezultatul la exudatul faringian si i-a iesit streptococ beta-hemolitic de grup C. A inceput Augmentinul dat de medicul de familie acum 2 zile.Mi-a dat pe 7 zile. Sa ii dau totusi 10 zile? Sa-i mai dau si altceva? La cat timp se mai face control?Este prima data cand are in gat streptococ . Ar trebui si Moldamin in continuare? Va multumesc !
Da, trebuie sa ia Augumentin 10 zile ca sa se vindece foarte bine. Nu este nevoie de Moldamin doar dupa un prim episod.
Trebuie un consult ORL dupa cele 10 zile de antibiotic.
Buna seara
Fiica mea de 16 ani are de 5-6 zile dureri mari in gat fara febra (face doar seara cate un 37 sau 37,1sau 2)., dupa ce in prealabil a avut ca un fel de viroza cam o saptamana cu dureri musculare, subfebrilitate seara intre 37-37,4, cefalee o zi sau doua., oboseala. Dupa ce aceasta stare ca de viroza a trecut (i-am dat doar primele 2 zile cate un nurofen 200 mg seara in rest nu a fost nevoie de altceva) au inceput durerile de gat discrete la inceput, si apoi din ce in ce mai tare. I-am dat pastilute de gat (proposept,decasept etc. si imunostimulatoare ca de ex.vitamina C, ,zinc, cordiceps, baraka),gargara cu ceai musetel, apa cu sare, bicarbonat, dar gatul nu s-a ameliorat, o doare tare cand inghite, amigdalele sunt umflate si gatul rosu, amigdalele au depozite albicioase bucati mici.Am luat legatura cu medicul de familie telefonic( pantru ca nu poate primi la consultatie nimic cu patologie respiratorie) mi-a recomandat exudat faringian pe care l-am luat ieri dimineata(joi) la un laborator privat, maine sau luni voi avea rezultatul.La insistentele mele am primit o reteta cu Augmentin 1mg la 12 ore ,7 zile ,dar sa nu inceapa imediat, decat daca creste febra peste 38 sau dupa ce primim rezultatul la exudat. Am trimis poze cu gatul si amigdalele fetei ,dnei doctor de familie, a zis ca nu pare infectie streptococica si nu face febra mare, sa nu incep deocamdata antibioticul, poate fi si candida sau altceva ,sa asteptam rezultatul care poate veni si luni. Intrebarea este daca nu ar fi bine sa incep totusi Augmentinul , inainte de a avea rezultatul exudatului ,ptr ca deja are 5-6 zile cu dureri ,gat rosu si amigdale umflate cu depozite albicioase. Fiica mea are si astm bronsic ,face tratament cu Seretide 50/250 si singulair zilnic.Credeti ca e totusi o infectie bacteriana chiar daca nu face febra decat 37 seara si ziua deloc? Pot incepe tratamentul cu Augmentin inainte de a fi gata rezultatul la exudat? Va multumesc. Mentionez si ca nu tuseste deloc , nu a avut avut pana acum probleme deosebite cu gatul in afara de raceli obisnuite ,amigdalite destul de rar, mai mult bronsite datorate astmului .
In continuare la intrebarea de mai sus, revin si va spun ca ASLO este mai mic de 20, VSH, CRP si FB Hemoleuc. sunt in limite normale . Formula leucoc. Neutrofile… 36,60 % (42,00 – 77,00) Limfocite…. 49,80 % (20,00 – 44,00) Monocite….. 7,30 % (2,00 – 9,50) Eozinofile… 5,70 % (0,50 – 5,50) Bazofile….. 0,70 % (0,00 – 1,75) . Va multumesc !
Eu zic ca ar trebui sa faceti o cura de antibiotic oral de 10 zile.
Buna ziua! Va rog sa ma sfatuiti si pe mine. Pe data de 16.03.20 am simtit durere in gat, am dat cu Tantum verde, am sunat dr de familie, care mi-a spus sa continui asa si cu ceai cu lamaie. A trecut … incat la sfarsitul lunii martie, mai era f f putin rosu pe dreapta, dar incepand cu 1 aprilie a reaparut durerea in gat, cu stare generala de rau, am dat iarasi cu Tantum verde, gargara cu lamaie si sare, propolis, apoi a aparut si durere de ureche dreapta si ganglion. (La ganglion am pus cartof crud ras cu spirt o seara si mi-a trecut). Amigdala dreapta este rosu si acuma, dar pe periamigdala dr. (orientat inspre gat ca nu se vedea nimic) cred ca a fost un abces care nu se vedea, dar ma „ardea” si abia pe 23 aprilie am dat pe locul respectiv cu Plantagingival (tinctura galbenele etc). In acel moment am vazut cum coboara infectia in periamigdala si se mareste un pic. Am fost a doua zi la ORL, (faringo-amigd cronica) si mi-a recomandat exsudat, rezultatul fiind acesta : {„Exsudat faringian…
PREZENT streptococ beta-hemolitic de grup G
[testarea de rutina a streptococilor beta-hemolitici la peniciline nu este recomandata; streptococii beta-hemolitici si-au mentinut nealterata marea sensibilitate la penicilina]
Conform Clinical and Laboratory Standards Institute 2020, sensibilitatea streptococilor beta-hemolitici [grup A,B,C,G] la Penicilina, se extinde si asupra urmatoarelor antibiotice: Ampicilina, Amoxicilina, Amoxicilina + Acid clavulanic, Ampicilina + Sulbactam, Cefazolin, Cefepim, Cefalotin, Cefotaxim, Ceftriaxon, Imipenem, Ertapenem, Meropenem, nefiind necesara testarea lor.”}. Primind rezultatul vineri dupa amiaza, abia luni dimineata, ajung la medici. Ce spuneti si ce ma sfatuiti din experienta dv. ca sa ma vindec bine si definitiv, sau la ce sa ma astept pe viitor (fiind afectata numai partea dreapta). Va multumesc foarte mult !
Buna seara
Am si eu o intrebare. Am avut 2 episoade de amigdalita pultacee la diferenta de 1 luna Într ele tratate cu zinnat.la o săptămână jumate mi s a recoltat exudat si sânge.in exudat nu a iesit nimic. aslo a iesit 51,hemoleucograma completa fara bici o modificare fata de normal. Doctorita de la orl a zis ca nu mi recomandă amigdalectomie dar eu am in continuare senzatia de rosu in gât și o durere din cand in cand pe partea stângă a gâtului unde a fost si inflamate amigdala.doar cea stângă a avut puroi.durerea pe care o simt din cand in cand este la jumatea gâtului pe lateral nu unde sunt ganglionii. dna doctor mi a dat sa iau tonsilotren si sa fac gargara cu bicarbonat . Azi am observat ca aveam mâncare adunată pe amigdale cu pricina si mi am îndepărtat o dar avea in miros fetid. Mi e teama sa nu fac iar puroi sa trebuiască sa iau antibiotic. E normal sa am mâncare acolo si sa aiba asa miros? Ar trebui sa vad un alt orl ist? E si f dificil in perioada asta sa găsești loc la doctor deoarece foarte multi nu lucreaza la cabinete private. Este posibil ca zinnat-ul sa nu fi fost eficient? Imi cer scuze pentru postul lung si va multumesc anticipat.
Din pacate Zinnatul este slab ca antibiotic si mai ales sa sterilizeze corect un focar amigdalian. Faceti cazeum. Adica o infectie cronica a amigdalelor. Daca o sa mai faceti un episod de amigdalita acuta sau daca mai faceti acele perle de cazeum ( pentru care nu exista tratament medicamentos) ar trebui scoase amigdalele. Eu cand tratatez un episod de amigdalita acuta Zinnatul nu este una din alegerile mele ca antibioterapie.
Buna ziua,
Am si eu o poveste cu amigdalita care se petrece din iulie 2019. Atunci a debutat cu o durere puternica in gat, cu dificultati la inghitire timp de cateva zile, odinofagie stanga, amigdale eutrofice usor asimetrice stg > dr, am fost diagnosticata cu amigdalita acuta nespecificata si am primit augmentin 7 zile si salvigol spray, isla cassis. Nu am avut febra si nici mucozitati. A trecut dupa tratament, insa mi s-a parut ca amigdalee au ramas un pic modificate.
In ianuarie 2020 s-au inflamat din nou, cu durere in gat dar nu asa agresiva ca in vara, cu febra 37.5, fara alte simptome. Am mers la orl, am primit forexo 200, 7 zile dar dupa prima doza am observat ca din spatele amigdalei curge puroi la apasare cu degetul. Am revenit la orl, dr a drenat si el in cabinet, a spus sa continui pana la 10 zile cu forexo. Si ca ar putea fi vorba despre flegmon, dar nu a scris asta in foaia de diagnostic.
Din pacate nici dupa cele zile focarul nu s-a remis. Febra s-a mentinut la 37.2-3, puteam drena cate o picatura in fiecare zi.
Am schimbat medicul, acesta spunandu-mi ca nu a fost flegmon si amigdalita cazeoasa si criptica cronica. La indicatia acestuia, am facut exudat si a iesit Stafilococ Auriu, si analize de sange specifice pentru amigdalite: vsh 15/1h, 23 la 2h, limfocite 34, fibrinogen 380, aslo 330, f rheumatoid neg, crp prezent. Am primit tavanic conform antibiogramei si 4 doze moldamin 1200000 la o sapatamana. Buuun. Situatia s-a mai imbunatatit, am terminat moldaminul, am avut cateva zile in care chiar nu a mai iesit nimic din spatele amigdalei stg dar si zile in care am drenat cate o picatura.
Astazi s-a umflat un gamglion mic cat un bob de mazare in spatele lobui urechii stg si este dureros. Am avut si 37.3 febra. Ce credeti ca ar fi de facut? Sunt ingrijorata! Am terminat si moldaminul si mi se pare ca nu am niciun rezultat.
Multumesc mult pentru rabdarea de a citi un asa post lung!
Corina S
Buna ziua de câteva zile am o spservat ceva alb pe amegdalit e ca si cum ar fi resturi de mâncare da e branzoasa va rog imi puteti spune ce este va rog.
Buna-ziua, este cazeumul care se aduna din cand in cand in amigdalele palatine, este o infectie cronica a lor. Ca sa intelegeti mai bine cititi articolul meu despre amigdalita”
Buna seara ce îmi recomandat sa fac având diagnosticul de amigdalitele eritemato-Pultacee? Menționez că apar de 2 ani de 3-4 ori pe an cu dureri mari la înghite febră durere de cap și o stare generala de oboseala. Am încercat și am făcut injectabil gentamicima plus cefort și antibiotic zinnat îmi trece o perioada după câteva luni apare din nou. Ce mă sfaturi sa fac in aceasta situație, va mulțumesc anticipat pentru raspuns
Dupa atitea episoade amigdaliene ar trebui sa va ganditi sa le scoateti, ca nu mai au rol de protectie in organism ci doar de a imprastia bacteriile ascunse in interiorul lor in corp.
Buna seara mă numesc Andrei și am 25 de ani din toamna anului 2017 am inceput sa am dureri mari in gat la amigdalite cu inflamație cu mari dificultăți la înghițire febră plus dureri mari de cap plus că nu puteam dormi de durere și nările mă usturau groaznic am făcut cam 3 episoade de Amigdalite pe an. Am făcut injectabil gentamicima plus cefort 5 zile a trecut două luni după care s-au întors problema și am.facut din nou amigdalite. Am fost la ORL și mi sa pus diagnosticul de Amigdalita Eritemato-Pultacee . Menționez că pe amigdalite de vad mici puncte albe și niște găuri gen crater . Credeți că singura soluție că sa scap de acest coșmar care revine mereu este doar tonsilectomia/amigdaletomia? Va mulțumesc din suflet și aștept răspunsul dv
Da, AMIGDALECTOMIA
Buna seara! Am 52 ani.In urma cu 30 de zile am avut niste dureri de gat. Le-am tratat cu tantum verde si paracetamol dar nu au cedat. Asa ca la indicatia medicului de fam.am inceput sa iau amoxi. 7 zile. Dupa 3-4 zile dupa terminarea tratamentului aveam probleme la inghitit. Medicul echipei de fotb.mi-a recomandat 3 zile de Azitromicina dupa care simptomele au ramas. Am facut exudat si mi.a iesit sensibil la Ospen. Am inceput sa iau dar am consultat si un orl. Angina flegmonoasa linguala. Catar otodular dr.minor. Dexamet+ Gentam.Doloangin si Mocosol. 5 zile. Astea in paralel cu Ospen. Super,dupa prima transa am putut sa inghit. Am terminat trat. dar se pare ca revin simptomele. Ce e de facut? Sau e doar o consecinta a fragilizarii zonei postsuferinta? Va multumesc!
Tratamentul se face pina la remiterea simptomatologiei. Nu este stas ca se termina in 7 zile, poti sa duci un trtament si 10 zile si 14. Antiboticele pe care le-ati folosit sunt slabe pt germenii din ziua de astazi si de aceea tot recidiveaza infectia si inflamatia. Trebuia ales alt antibiotic.
Buna ziua! Tin sa precizez ca am o fetita in varsta de 8 ani si de pe la 4 ani ne tot luptam cu amigdale pulfacee cu antibiotic de fiecare data si chiar f repetate am facut analize de fiecare data iesau normale ! La varsta de 6 ani am mers si am facut operatie de polipi si cauterizare a amigdalelor, timp de 2 ani nu am mai avut nici o raceala insa acum am inceput din nou 2 episoade f urate de amigdale pulfacee tratindule din nou cu antibiotic primul episod cu injectabil si la doua sapt cu zinat 500 mg deoarece nu a mai facut febra , simt ca inebunesc nu mai stiu ce sa fac doresc din suflet o recomandare sa merg sa facem operatia de scoatere intotalitate a amigdalelor astept un raspuns multumesc anticipat
Trebuie sa ii scoateti amigdalele neaparat, nu sunt decat un focar de infectie pt orgsnism.
Bună seara! Am fost diagnosticată cu amigdalită cronică încă de pe la 14-15 ani, pe atunci făceam destul de des tratament cu antibiotice şi injecții, Dar la fiecare rezultat exudat nu ieşea nimic rău… de atunci tot fac aceste aglomerări albe, am câteva găuri pe amigdale, dar cad singure … Nu sunt găuri de dimensiuni mari, nu mă dor, nu le simt decât când se dezlipesc, le tuşesc efectiv şi ies… de 8 ani am această problemă… Nu mi-a recomandat nimeni să scot amigdalele şi nici tratamente nu iau, nu mi-a prescris medicul… pot face ravagii? Afectează şi altceva? Sunt contagioase?
Da, sunt contagioase pt corp, pot imprastia microbi in organism. Trebuie scoase neaparat, tratament medicamentos nu face fata la aceasta inflamatie si infectie cronica a amigdalelor.
Buna ziua,
Am 23 de ani, fumator. Sa va explic situatia mea
Am avut in decembrie o gripa foarte urata( cea mai urata din viata mea). Probleme cu gatul am avut mereu, zgaraieturi la fumat, am avut si streptococ cand am fost mai mic dar acum la aceasta grupa am avut bobite mari albe pe amigdale si o durere, am zis ca e puroi.
Am luat 10 zile Augmentin, durerea si acele bobite albe au disparut insa am observat ca amigdatala dreapta este mai mare decat cea stanga (bine si cea stanga e destul de mare). Iar pe cea dreapta au ramasa ca niste gaurele (cratere) inlocul acelor bobite albe.
Ok, durerea mi-a trecut insa dupa 7-10 zile a inceput sa ma jeneze iar gatul si sa ma doara. Am fost la medicul de familie care mi-a dat Cexyl (alt antibiotic) pentru ca asta am luat si atunci cand am avut streptococ, inca 10 zile.
Am patit la fel, dupa 10 zile a inceput sa ma doara iar gatul, sa fie rosu (rosu e cam mereu)
Intr-un final am ajuns la un ORL-ist care a zis ca e posibil ca acea amigdala hipertrofica sa fie din nastere (sincer nu stiu, ca nu mi-am verificat indeaproape niciodata amigdalele) si a zis ca el nu vede decat o inflamatie si mi-a dau Aulin 4-5 zile.
Am luat durerea dispare, dupa o saptama durerea reapare.
Mi-a dat sa fac si analize: Hemoleucograma ok (leucocitele putin foarte putin peste limita), ASLO perfect, VSH 2.
Primul ORL-ist nu m-a multumit asa ca am fost la al 2-lea cu analizele de sange si am facut si un exudat faringian.
Mi-a descoperit o bacterie(mi-a zis el de gravitate medie) si mi-a dat Open in felul urmator 10 zile pe luna timp de 3 luni.
Ok, al 3 lea antibiotic, mereu am luat si eubiotic dupa.
Am luat 5 zile Ospen, durerea dispare, amigdala dreapta s-a mai dezumflat putin insa a inceput sa ma intepe in partea stanga, am zis ca e splina iar in aceasi zi am simtit cum stomacul mi-o ia razna, toate matele erau agitate aveam senzatie de voma si ragaieili la fiecare 5 minute si ma tinea si ceva in partea stanga jos(la colon)
M-am speriat si am zis ca e de la antibiotice si dupa 5 zile m-am oprit.
Dupa 2 zile intepaturile in partea stanga au disparut, disconfortul de colon l-am rezolvat cu un mix digestiv (asemanator cu colonhelp) insa ragaielile inca le aveam. Am luat Omeprazol o pastila in fiecare dimineata, dupa 5 zile ragaielile s-au rarit si am continuat pentru ca am inteles ca trebuie sa fac o cura mai lunga, am observat ca ragai de obicei dupa ce mananc sau beau ceva si cand ma ridic din pat.
De la atatia medici am si clacat pshic si mi-au revenit anxietatea si atacurile de panica, am fost la un pshiatru si mi-a dat 3 pastile pentru anxietate si relaxare.
Ok, sa revin la amigdale, dupa acele 5 zile au trecut vreo 2 saptamani, totul ok cu gatul ragaieli mai rare. Dupa 2 saptamani mi-a reaparut durerea si roseata in gut si amigdale insa de aceasta data mi-au aparut si niste besicute albe pe limba in spate mai ales pe mijloc catre epiglota cu durere la vorbit/mestecat si inghitit pe gat.
Am zis ca trebuie sa reiau tratamentul cu Ospen.
Acum dupa 3 zile mi-au disparut durerile de gat iar, o sa continui pana la zile apoi o sa ma opresc.
Intre pt limba fac clatiri cu bicarbonat de sodiu si badijonari cu glicerina boraxata. Durerea de limba a disparut aproape complet. Ma mai doare cand fac acele frecari cu glicerina insa besicile albe nu au disparut.
Ragaieli inca am, dar din ce in ce mai rar (depinde si de ce mananc).
E posibil sa am reflux gastro esofagian ?
Asta poate afecta amigdalale cat si limba ? Cum il rezolv ?
Dar daca mi s-a gasit o bacterie la amigdale nu e posibil sa fie invers ? De la gat sa se duca spre stomac ? La limba nu poate sa fie de la prea multe antibiotice si medicamente ?
Cum pot sa rezolv problema cu amigdalele.
Sunt ipohondru, noroc cu pastilele de la psihiatru ca o luam de mult razna. Si caut fel de fel de boli pentru ca imi e frica sa merg la un control de stomac si acum si de limba… dupa atatia doctori.
Va rog sa aveti rabdare sa citit tot, si daca se poate sa ma ajutati cu niste raspunsuri. Va multumesc !
Buna ziua! Am cazeum. Doctorul ORL-ist mi-a recomandat cauterizarea cazeumului. Sunt cantareata si as dori foarte tare sa stiu daca imi va afecta in vreun fel corzile vocale, vocea? Va multumesc anticipat!
Nu va ajuta cauterizarea pt cazeum, ca tot o sa faceti. Daca vreti sa nu mai faceti ar trebui scoase. La unii se schimba un pic tonalitatea vocii la unii NU, depinde f mult de conformatia gatului si a amgdalelor.
Bună ziua! De mulți ani am probleme cu amigdalele, mai exact cu cea din partea stânga. Chiar si cand nu ma doare, e mereu inflamata si parca vad niște pete mici albe pe ea. Nu stiu daca e puroi sau altceva. Am facut un control ORL si am urmat un tratament cu Zinnat, insa a 5-a zi a trebuit sa-l intrerup, deoarece am facut candidoza bucala. Ce ar trebui sa fac in continuare? Menționez ca durerea nu e foarte mare.
Aveti o amigdalita cronica criptica cazeoasa. S-ar putea rezolva cu o cura mai lunga de antibiotic urmat de Moldamin sau cu scoaterea amigdalelor.
Buna ziua ,am 16 ani , si de 2 ani de zile fac frecvent amigdalita pultacee , in ultimile 5 luni am fost internată de 3 ori , si am mai multe episoade pe lună ,care imi trec doar cu penicilină injectabil , am consultat un doctor ORL si mi-a spus ca sunt mici si nu ar trebui operate , dar amigdala dreapta este in permanentă mărită , cam de 3-4 ori decât celalata.
Ce ar trebui sa fac?
Sincer, sfatul meu ar fi sa le scoti. Deja sunt un focar de infectie pentru organism recidivant. Eu te pot ajuta in sensul acesta, in clinica Medlife fac astfel de interventii.
Buna ziua! Am 27 de ani si de mic copil am avut probleme cu gatul amigdalite umflate….pe la varsta de 21 de ani am fost internat in spital cu pultacee…dupa care mi s'a recomandat sa nu le scot ci sa urmez 2 luni de tratament cu moldamin toamna si 2 luni primavara pentru imunizare…in decembrie 2016 au inceput sa se inflameze iar dupa aproximativ 3-4 ani…am facut un exudat si mi'a iesit streptococ beta hemolitic gr.A …am tratat acea infectie cu roclarin…pentru streptococ am facut gargara cu 2 lingurite de otet de mere intr'un pahar cu apa calduta( din ora in ora am facut gargara dupa care inghiteam respectivul lichid, dupa aproximativ 6-7 sedinte de genul mi'a venit sa vomit si am scuipat practiv respectivul streptecoc…pe 26 ianuarie 2017 am avut alt episod de amigdalite pultacee…am efectuat alt exudat din care a reiesit ca am scapat de streptococ iar valoarea Aslo a fost de doar 20…am urmat 5 zile penicilina cu gentamicina si am fost ok pana pe data de 15 martie cand a inceput sa simt iar dureri in gat…am fost iar la doctor si am urmat 3 zile de antibiotic azitromicima la 24 de ore…in momentul de fata ma simt foarte bine…ce imi recomandati sa le scot sau nu? Va multumesc
DA, va recomand sa scoateti amigdalele. Nu mai au nici un rol benefic in organismul dvs decat acela de a cantona in interiorul lor bacterii si de a le transmite mai departe in organism.
Buna seara,
Baiatul meu de 6 ani a contactactat de la gradinita streptococ betahemolitic grup A confirmat in exsudate si de 2 luni si jumatate ne chinuim sa scapam de acesta. I-a debutat cu febra, rosu in gat si in toata gura, limba zmeurie, durere la inghitit, stare generala proasta. Nu a facut eruptii. Am inceput cu Klacid 7 zile, la 4 zile de la terminarea lui, am luat-o de la capat cu aceleasi simptome si exsudat pozitiv la streptococ, de sarbatori am ajuns la camera de garda a spitalului de boli infectioase, am luat Ospen 10 zile la 6h, la 2 zile de la terminarea lui au reinceput aceleasi simptome, medicul de familie cu specializare in boli infectioase a recomandat ciprinol 10 zile, toate antibioticele au fost administrate conform antibiogramei si indicatiilor medicilor; inca din timpul tratamentului cu ciprinol, amigdalele au crescut mult, copilul sforaia noaptea si vazand ca nici roseata limbii sau a gatului nu s-au dus complet (febra si durerile in gat treceau la 2 – 3 doze din fiecare antibiotic, de fiecare data), am inceput moldamin. Am evitat internarea, ca sa-l ferim de alte infectii din spitale. El nu mai merge in colectivitate de cand i-a debutat. Toti ne-am facut exsudate si nu suntem purtatori si am dezinfectat in casa si vesela, ii schimbam periuta frecvent. Pana in prezent, copilul a facut 7 moldamine (800 000 UI la 20.5kg), amigdalele au inceput sa se dezimflameze imediat dupa primul moldamin, limba si gatul nu mai sunt rosii,am inceput sa facem exsudate dupa al 4 lea moldamin si tot asa, iar nici acum dupa al 6lea nu s-a rezolvat, tot pozitiv. Asteptam rezultatul de la exsudatul facut dupa al 7lea moldamin si de la aslo; nu au aparut in exsudate, nici in cel nazal, alti stafilococi, care ar putea interactiona cu penicilina, analizele facute sub moldamin la CRP, VSH, hemoleucograma normale. In gat mi se pare ca mai are 2 cripte cu ceva albicios in ele si cateva puncte f fine galbene care nu se mai duc parca. In gat a mai avut cu o iarna in urma 2 infectii tratate cu succes cu klacid, fara exsudate; in general, avea ceva cazeum, dar fara alte probleme. Operat in aprilie anul trecut de polipi (facea otite repetate, de fiecare data tratate cu succes cu augmentin 7 zile). Sub antibiotic, starea copilului e f buna, parca din ce in ce mai buna. A luat si decasept, esberitox, streptococcinum ch200, polygemma cavitate bucala, gargara bicarbonat, otet mere (acesta de vreo 2 zile). Are sens sa mai faca moldamine si cate? Exista vreo echivalenta ca si eficienta, concentratie si cantitate intre moldamin si penicilina G injectabila atunci cand e administrata intravenos? Adica ceva de genul: ca eficienta, administrand 7 moldamine este ca si cand am da penicilina G injectabila 5 zile, ca sa scapam de internare, doar ca dureaza mai mult? Ce ne sfatuiti sa facem ca sa scapam de acest streptococ, va rugam mult. Multumim anticipat
Ce va sfatuiesc sa faceti? Sa scoateti amigdalele, ele sunt un focar permanent de infectie cu streptococ in organism.
Buna ziua,
am un baietel de 6 ani care face frecvent temperatura de la amigdale,adica de 6-7 ori pe an.desi dupa tratament ii scade febra si durerea din gat amigdalele raman inflamate foarte tare.Dupa mai multe controale si tratamente(fara antibiotic dar cu hidrocortizon daca spun bine ) la ORL mi s-a recomandat operatia de scoatere de apolipilor si a amigdalelor.ce ma sfatuiti?sotul meu e de parere sa faca operatia de polipi dar pe cea de amigdale nu,sa mai asteptam.
Cel mai indicat ar fi sa scoateti si amigdalele si polipii ( vegetatiile adenoidiene).
Buna! sunt gravida, nu pot face rafiografie sau nimic din aceasta categorie! inainte de a fi gravida am fost la doctor de familie, i-am
explicat ca cand si cand coboara pe amigdale(pe cea dreapta doar) in jos o bobita alba tare, si urat mirositoare. nu apuc mereu sa o vad pt ca se duce repede in jos! fara prea multe discuti, mi-a dat odata tratament de augumentin, si a doua ora penicilina! dupa care mi sa agravat situatia de mai bine de un an, am nasul mai tot timpu infundat, imi curge nasul ca un lichid transparent, apatos! si continua sa mai cada cand si cand bobita aia alba urat mirositoare, si secreti nasale ! cand inghit adanc simt un miros urat! ce as putea avea?? e ft grav?? astept sa nasc sa pot face ceva analize mai amanuntite!
Nu trebuie sa faceti radiografie pt asta. Aveti o rinita alergica, faceti alergie respiratorie si de aceea aveti secretii in nas care coboara in spate -pe gat si inflameaza si amigdalele. Mai aveti nasul infundat si datorita sarcinii. Ar trebui neaparat sa faceti un consult ORL. Nu va pot recomanda un tratament prin intermediul acestui blog.
Buna ziua, acum aproape 2 luni mi-a aparut un "cos" pe amigdala stanga. Dupa ceva vreme s-a spart, iar in urma lui a ramas o gaura. Doctorul de familie mi-a spus ca e posibil sa se adune resturi alimentare in acea gaura, si sa cauzeze infectii – apoi m-a trimis la specialist. Specialistul, dupa ce s-a uitat 5 secunde in gura mea, mi-a zis ca trebuie sa-mi fac operatie, intai cu laser, si apoi, daca nu evolueaza cum trebuie, cea clasica.
Eu nu am avut niciodata probleme cu amigdalele, nu am alte simptome, decat o senzatie de corp strain, dar doar cateodata.
Nu as dori sa-mi scot amigdalele, nu cred ca e necesar in acest moment.
Ce ma sfatuiti ? Multumesc pentru atentia si ajutorul pe care il oferiti tuturor.
Daca nu ati avut probleme cu ele, nu s-au infectat, nu ati facut amigdalita acuta recidivanta si nu va supara acea cripta si nu se aduna des cazeum in interior atunci lasati-le in pace. Si aveti grija la nas, sa il aveti tot timpul desfundat si fara muci.
Buna ziua! am mare nevoie e ajutorul dv.
Am o amigdala inflamata partea stanga de 1 an jumate si cealalta se prezinta normala
Nu ma doare, nu prezint dureri la inghitire dar cand deschid gura se vede foarte mare si iesita in afara si ma deranjeaza….am facut mai demult analize aslo care era in limite normale! Si mentionez ca am si un ganglion inflamat tot pe partea cu amigdala la gat…
imi puteti spune va rog ce sa fac?? am fost la cateva consultatii ORL si nu am rezolvat mai nimic. Va rog un rasp !!!
Ar trebui sa scoateti amigdalele ( pe amindoua) si sa le dati la examen anatomo-patologic. Din ce oras sunteti?
Sunt din Arad……credeti ca ar trebuii scoase? nu voi avea probleme mai mari dupa aceea??? si ce inseamna acel examen anatomo patologic ???
Sunt din arad. Si as vrea sami explicati ce inseamna acel examen anatomo? Poate sa fie cancer? Mentionez k am avut dintii toti cariati si masele si nu le-am tratat foarte mult timp…
Nu, nu veti avea probleme mai mari daca le scoateti. Examenul anatomo-patologic este un examen al tesutului sa vedem de ce natura este: tesut limfatic amigdalian sau altceva ( nu trebuie sa fie neaparat cancer). De multe ori poate exista o asimetrie a amigdalelor fara sa fie ceva grav. Daca cei din Arad nu vor sa va opereze veniti in Bucurestix
Doamna dr daca era cancer, nu mi facea probleme mai mari in timp de 2 ani???nu simt decat amar in gura mai ales dimineata in rest alte simptome nu am! Ati intalnit multi pacienti care au avut simptomele mele si au descoperit ca au cancer?
si imi puteti spune cam la ce spital din bucuresti as putea merge pt operatia la amigdale? ca eu sunt in strainatate momentan si as vrea sa stiu daca m as si putea interna la acel spital pt o zi sau doua….depinde cat dureaza operatia nu ? va multumesc
De exemplu… puteti veni la mine sa va operez, la spitalul MEDLIFE GRIVITA, BUCURESTI. Va tin o zi in spital.
Un procent extrem de mic de pacienti pot avea o amigdalita care degenereaza in cancer, simptomele sunt acelea ca amigdala creste incetul cu incetul de la an la an. Chiar daca nu este nimic grav tot ar trebui scoase amigdalele.
Lasati mi datele dv si un nr de contact pt ca chiar vreau sa vin sa scap d ele. Lasatimi si o adresa. Va multumesc din suflet
Vorbim pe mail: aapostol@medlife.ro
Buna!am și eu o rugăminte la dvstra sa îmi Spune-ți cum pot sa previn flegmonul amigdalian..țin sa precizez ca am avut acum 4luni am fost internata 5 zile in spital iar acum mia reapărut infecția..am fost la spital și am cerut sa îmi dea tratament acasă,ca sa nu ma mai internez.am avut 10zile de antibiotic cu ciprinol și Ketonal dar gâtul nu mi sa curățat de tot.am zile când ma jenează iar ma lasă..dați mi un sfat ca rog cum sa previn reapariție ..ce sa nu mănânc,ce sa iau.multumesc frumos!sanatate!
Ca sa preveniti flegmonul amigdalian trebuie sa scoateti amigdalele.
D-na Gabriela va rog sa-mi spuneți dacă ați rezolvat problema cu flegmonul, în aceeași situație sunt și eu. După un flegmon am ramas cu o jena permanenta în gat . Am fost la mai mulți medici și mi-au zs ca nu su ce sa-mi dea.
Ar trebui sa veniti la un control, sa vedem cum mai arata gatul dar in mod special NASUL si secretiile care se scurg din nas in gat si il inflameaza.
Buna ziua am si eu o problema cu amigdalele,imi tot ies bilute galbene si urat mirositoare cel puțin amigdala din stânga a ieșit din buzunarul iei in ultimul timp foarte mult si are si 2 găuri maricele si se tot măresc am si o jena la inghitire si ma doare si un pic limba la inghitirea salivei la baza ei, nu mai zic ca si tusesc zilnic si muci nu imi ies pe nas se duc in spatele nasului si trebuie sa scuip tot timpul săi dau afara si plus ca ma ustura si gâtul in fiecare zi
Ar trebui sa faceti neaparat un consult ORL in care sa vi se prescrie un tratament medicamentos si eventual daca nu se rezolva cu medicamente ar trebui scoase amigdalele.
Buna seara, sunt programat in data de 7 noiembrie pentru amigdalectomie; am fost diagnosticat cu amigdalita cronica criptica; analizele (aslo, vsh, fibrinogemie, exudat, factor reumatoid, proteinca C reactica, etc), sunt ok si in limite; nu am puseuri de amigdalita acuta, nu am mai avut de cativa ani; febra la fel, nu am avut niciodata de cand ma stiu-am 28 de ani, am o uscaciune dimineata, din cauza careia ma ustura, dar aceasta usturime trece in aproximativ o ora de la trezire; de cate ori este f cald sau f frig la fel mi se usuca gura si ma ustura; gatul este cam tot timpul rosu-aprins; am cativa ganglioni submandibulari, unul se simte cu mana, este mobil; am facut tomograf anual, diagnostic adenopatii sumbmandibulare de cauza inflamatorie. Cazeum nu am, decat foarte rar, probabil si din cauza ca fac gargara cu musetel de trei ori pe zi, la fel de trei ori pe zi sirop cu suc de ridiche neagra; intrebarea mea care este, este absolut necesar sa scot amigdalele? recuperarea este una grea la varsta mea? Va multumesc, si astept cu interes raspunsul dvs.
La cum descrieti dvs nu prea este cazul sa scoateti amigdalele decat in cazul in care sunt foarte mari. Recuperarea postoperatorie nu este asa de grea la varsta dvs.
Bună!Cer ajutorul dumneavoastră în rezolvarea unei probleme legata de amigdale..De aproximativ o luna de zile amigdalele mele sunt marisoare,critice. .însă fără "bobite"albe asa cum le numesc majoritatea..pe lângă astea,simt numai în partea dreapta o jena,un corp străin,jena care dispare si apare,raguseala mai ales după acidulate,rece..plus un miros neplăcut.Ce e de făcut?Aștept un răspuns! Mulțumesc.
Trebuie sa desfundati bine nasul si sa il suflati foarte des.
Bineinteles ca trebuie sa evitati mincarurile reci, acide, condimentate.
buna! am probleme cu amigdalele de cand ma stiu dar mai ales in ultimul an, puroi aproape in fiecare luna , nu locuiesc in tara , medicul meu nu vrea sa ma opereze si imi administreaza tot tipul de antibiotice dar eu sincer nu mai pot asa, medicul meu de familie in schimb mi-a propus sa fac injectii cu antibiotice tipul moldamin timp de un an dar sa caut vreo asistenta mai batrana sa mi le administreze! eu as vrea sa mai incerc si varianta asta cu moldaminul inainte sa ma operez! dar exista in farmacii si in strainatate sau are alt nume!?
Buna-ziua. Exista Moldamin si in farmacii in strainatate dar in mod sigur are alta denumire, ar trebui sa va dea medicul de famile reteta. Dar… eu in locul dvs as veni in Romania si le-as scoate si astfel terminati problema pt totdeauna.
buna ziua!! am avut probleme cu amigdalele ,ia timp de o luna mi s-au facut antibiotice injectabile de ex ampicilina perfuzabil , timp de o luna, ajungan in final ca amigdalele sa ramana inflamate, ultimul remediu ramanand frecarea cu sare ceea ce a fos si eficient. problema este ca mi-au aparut nuste umflaturi in zona din spate a amigdalelor in spatele omuletului, cred ca pe laringe, si medicul mi-a recomandat aciclovir, urmand tratamentul timp de 2 saptamani avand rezultat zero, adica nicio imbunatatire. am facut un exudat la o clinica privata si rezultatul a fos negativ. nu stiu ce tratament sa iau sau la ce medic sa merg, pentru ca tot timpul am un disconfort la inghitire si in plus de asta nu inteeg care e motivul.
Acele umflaturi sunt pe peretele posterior al faringelui si se datoreaza mucilor din nas, care nu ii suflati. Spalati nasul des si suflati-l si o sa dispara acele umflaturi in timp. Ar trebui sa mergeti la un control ORL: in care sa se vada cit de infundat este nasul.
Am un baietel care are amigdalita si ii dau azitrox 5 ml/zi si după 3zile tot face temperatura. Pot sa ii fac gentamicina asociata cu azitrox?
Gentamicina este un antibiotic cu spectru larg foarte bun dar nu am cum sa va sfatuiesc ce antibiotic sa ii dati fara sa vad si eu copilul.
În speranța că mă puteți ajuta apelez cu speranța la dumneavoastră..
Am 21 de ani, sex feminin.
Pana la vârsta de 15 ani nu am răcit niciodată, nu am fost bolnava niciodată, nu M-a durut nimic niciodată.
La varsta de 16 ani au început durerile de gat. Am făcut amigdalita, am avut streptococ.. de mai mult de 10 ori
La 18 ani am ajuns la urgente deoarece nu puteam respira, nu aveam loc intre amigdale. Am stat internată în spital 2 săptămâni, tratata cu penicilina , gentamicina , cefort…
După acea internare am făcut moldamim 3 luni/1 pe saptamana și am fost în regula cam 4 luni.
În prezent răcesc foarte des, dacă simt un simplu fior de frig mi se umfla amigalele, fac puroi și dor îngrozitor
Am răcit intre vârstă de 18 ani pana în prezent de peste 20 ori.
În unele cazuri am fost tratata cu antibiotic, iar în altele cu pastile pentru durere de gat.
Astazi am febra foarte mare, gatul mă doare teribil.. am luat nurofen, terariu, tamtum spray, hexoralete etc .
Nici o schimbare
Întrebarea mea este dacă le scot voi suferi în continuare de aceste dureri ?
Trebuie sa le scot?
Mă gândesc sa merg la orl sa fac acest pas.
Ce mă sfătuiți?
Acum cel mai probabil ar trebui sa faceti antibiotic injectabil.
DA. Ar trebui sa le scoateti. Nu o sa mai suferiti atit. Daca o sa le scoateti nu o sa mai aveti dureri in gat.
Puteti veni la mine la un consult? Medlife Grivita.
Buna ziua! Acum 3 saptamani am luat antibiotic (amoxacilina)am luat decat 5 zile,la 2 zile durerea a aparut am inceput sa iau nurofen 4 zile ,durerea a disparut am decat o jena cand inghit dar amigdalitele au ramas tot inflamate ,mai inflamate este CEA din stang si se vad puncte mici rosi …ce a sfatuiti. Va multumesc frumos!
Amoxicilina este un antibiotic mult prea slab. S-ar putea sa nu fi sterilizat focarul infectios din gat. Ar trebui sa faceti un consult ORL totusi. Puncte rosii sunt criptele amigdaliene.
Buna ziua,acum dous zile am operat fetita mea in varsta de cinci ani de polipi si reducerea amigdalelor prin radiofrecventa si de astazi a inceput sa ii miroase gurita foarte urat si nu prea vrea sa manance,sta doar in pat e foarte slabita,este normal sa fie asa dupa trei zile de la interventie?cat dureaza recuperarea dupa o astfel de operatie?
Ii dati antibiotic? Ar trebui sa ii dati antibiotic. Vindecarea dureaza 2-3 saptamini.
Buna ziua. Am si EU o problema cu gatul, races cam des, amigdalita Stanga este umflata mai mereu de cativa ani iar cea din dreapta este normal. ce ar trebui sa fac? Multumesc
ar trebui sa faceti niste analize de singe inclusiv cu ASLO si un consult ORL in care sa puna mare accent pe nas. Nu aveti nasul infundat?
Am o fetita in varsta de 10 ani.De 2 ani ne confruntam cu streptococul beta hemolitic.La inceputul acestei perioade am facut tratament cu moldamin.Timp de 3 luni primavara si toamna.De la 800 Aslo a scazut la 400.Exudatul faringian nu a aratat prezenta streptococului decat 1 data, dar Orl istul a spus ca exista in organism atata timp cat Aslo este atat de mare.Am facut ultima data(adica acum 8 sapt)tratament 10 zile cu penicilina(5 zile injectabil, 5 zile ospen pastilute), dupa care 6 saptamani moldamin.
Astazi am refacut analizele.Existenta streptococ lipsa, aslo 400.
Medicul Orl spune ca obligatoriu trebuie scoase amigdalele ,ca exista riscul imbolnavirii altor organe.
Problema mea este urmatoarea:daca ii scot amigdalele, asta e o garantie ca ii va scadea aslo?cum ma sfatuiti sa o operez si unde?Suntem din zona Olteniei.Precizez faptul ca este un copil sanatos, fara probleme de-a lungul timpului.Fara raceli.Daca aslo nu depasea limitele normale nici nu stiam de prezenta acestei probleme.Va rog sa ma ajutati si sa ma indrumati spre ce credeti ca este mai bine pentru copilul meu.Va multumesc.
Daca nu a scazut ASLO cu tratamentul facut cam asta ar fi urmatorul pas sa scoateti amigdalele. La un procent f mic de pacienti nu le scade ASLO nici dupa interventie dar asta se intimpla ca au stat prea mult timp cu amigdalele in organism( la tineri ); la copii ar trebui sa scada ASLO dupa interventie. Interventia pot sa o fac si eu in cadrul clinicii Medlife BUCURESTI, pt interventie este nevoie de o zi de spitalizare.
Buna seara!
Am si eu o intrebare..am faringita cronica si de o saptamana m.am operat de amigdalite.Pot sa am ceva probleme pe viitor din cauza faringitei acum ca nu mai am amigdalitele???
Multumesc frumos!!
Faringele va avea probleme in viitor daca nasul va fi infundat si cu muci, care se preling in spatele nasului in gat inflamandu-l pe acesta. Prin urmare nasul trebuie sa fie f bine desfundat si curatat.
Buna ziua. Am si eu cazeum la amigdale. Eu le scot afara la medicul ORL cu aspiratorul medical… Dar reapar in cateva zile si tot asa… Acum aprox. 3 ani am avut tot asa, si la recomandarea unui alt doctor ORL am facut o radiografie la dantura si am scos o masea la care aveam puroi si nu mai putea fi tratata… Imediat dupa acea cazeumul a inceput sa imi apara tot mai rar si apoi a disparut complet in aprox o luna doua, la fel si criptele sau inchis… Asta a tinut 2 ani. Acum a aparut cazeumul din nou. Ce sugerati ?
Trebuie sa faceti dinnou un consult stomatologic si o radiografie dentara panoramica, un consult ORL cu mare atentie pe nas; deci cu o endoscopie nazala si eventual o radiografie de sinusuri, un set de analize de singe. Dupa ce le-ati facut pe acestea atunci vedem ce tratament medical sau chirurgical trebuie aplicat.
Buna ziua!
As dori tare mult sa aflu parerea dvs. Pe la jumatatea lunii ianuarie, fiica mea de 19 ani a acuzat senzatii usoare de ”sufocare” , in sensul ca respira destul de greu in anumite pozitii de sezut sau dormit, precum si faptul ca are in partea stanga a gatului ( interior) ceva crescut. Uitandu-ma, m-am gandit ca e amigdala stanga marita in volum. Am fost la medicul de familie si ne-a spus ca, intr-adevar, amigdalele sunt cam mari pentru varsta ei, recomandandu-ne, totusi, si un medic specialist ORL. Am facut o prgramare, intre timp am vizitat un alt medic specialist ORL, care ne-a spus sa nu ne alarmam, sunt amigdalele marite si ne-a dat un antiiflamator VIMOVO, 10 zile de tratament, in urma caruia amigdalele nu si-au micsorat volumul, si punand diagnosticul de ADENOPATIE CERVICALA. Ulterior, am ajuns si la medicul specialist recomandat de medicul de familie, iar in urma consultului, fara un disgnostic INCA clar, ni s-a spus ca are o usoara deviatie de sept si rinita. Mentionez ca fiica mea nu a acuzat durerri de cap, nu a sforait noaptea pana in aceasta perioada ( ianuarie), deci niciun simptom ”firesc” in deviatiile de sept. Primul pas a fost Hemoleucograma, asteptam rezultatele, apoi, ni s-a sugerat operarrea deviatiei de sept si o biopsie. Cum as putea evita operatia de sept sau ce alta solutie ar fi, tinand cont de faptul ca operatia de sept nu garanteaza 100 % micsorarea amigdalelor ( spunanduni-se ca daca, in urma acestei operatii, amigdalele nu isi schimba forma, se recurge la ” ceva puncte radioactive aplicate” …n-am inteles prea bine) . Ce sfat imi puteti da? Multumesc mult!
Faceti o ecografie de parti moi de gat ca sa vedeti daca intr-adevar are adenopatie laterocervicala, cit de mari sunt glandele submandibulare si parotide. Ar trebui sa incepeti sa faceti o cura de antibiotic sa vedem daca se reduc amigdalele in volum. Analizele ar fi trebuit sa cuprinda si un ASLO, FIBRINOGEN, VSH. La virsta ei nu cred ca este necesara operatia de deviatie de sept. Daca dupa tratam cu antibiotic si nu este adenopatie ar trebui scoase amigdalele,nu reduse in volum. Mai tinem legatura: imi trimiteti analizele si rezultatul la ecografie.
de aproximativ 2 luni simt un discomfort la inghitire,zilele trecute am eliminat ceva urat mirositor de culoare alba…..imi miroase ff tare respiratia….si de cate ori racesc ma confrunt si cu dosfonie
ar trebui sa faceti un consult orl si un consult stomatologic.
Buna seara! In martie 2020 am avut o raceala mai puternica ( dureri de cap, musculare, febra) in urma careia am ramas cu gatul rosu si amigdalitele inflamate ( fara puncte albe) pana in prezent. Am facut analize la sange, Aslo, Vsh, Creatina, exudat , toate au iesit normale. Am facut tot felul de tratamente (recomandate de un medic orl-ist) cu Ialoclean, Tonsilotren, Tantum verde, Decasept, ceaiuri, etc. si niciun efect. Seara nu pot sa ma odihnesc normal din cauza respiratiei ingreunate, am tuse seaca…si deja a trecut un an de zile. Tin sa precizez ca am deviatie de sept, dar este prima data cand patesc asa ceva. Nu stiu ce sa fac, sa scap de acest disconfort. Va multumesc!
Pe linga deviatia de sept nazal a aparut si rinita cronica hipertrofica care a infundat si mai tare nasul si din cauza asta sufera si gatul. Ar trebui sa veniti la un consult sa vad cat de infundat este nasul si cum putem sa il reparam.
Buna ziua! Inteleg ca am si eu amigdalita cronica!Tot timpul le intretin cu gargare cu sare si bicarbonat,e ok,dar acum o saptamina am simtit usturime in git,micarime,senjatie de jena totala,elimin din git saliva lipicioasa,fara febra dar cu stare generala ca la viroze,durere de cap inclusiv!A trecut o saptamina,nu stiu ce sa fac,mentionez ca doar una este mai deranjanta,de altfel intotdeauna a fost asa,exact nara care imi este infundata,acea amigdale este mai inflamata si mai rosie!Am avut operatie pentru devitia de sept ,2 ani in urma!Dimineata,deja 3 zile consecutim,elimin o flegma foarte viscoasa ca un botz moale ,cind il elimin este destul de dureros,apoi este mai bine!Ce ma sfatuiti,antibiotic este necesar daca nu am febra,si durerea de cap care coincide cu perioda de cind a inceput jena puternica in git,poate fi din cauza amigdalelor?Multumesc forte mult!
Buna seara! Va deranjez cu o problema la care va rog sa ma ajutati cu un sfat pe 26 dec am ajuns la spital cu dureri mari in gat iar doctorul de garda mia spus ca am flegmon amigalian si am urmat un tratament de 5 zile cu gentamicina si clindamycin injectabil iar dupa acest tratament gatul nu ma mai durut si am mai luat 3 zile azitromicina pastile …sunt la a 3 zi de azitromicina…si a 8 a de tratament cu injectabil dar gatul a inceput sa ma doara din nou si sa il simt umflat..ce imi recomandati sa fax????
probabil ca aveti si muci in nas care se scurg in spate si se duc pe git. Aveti grija sa desfundati bine nasul si sa il suflati. Antibiotic ar mai trebui inca 2 zile doar pe gura. Eu nu as fi ales acele antibiotice.
Buna seara, baietelul meu are trei ani si sapte luni si de la varsta de sapte luni am inceput sa avem probleme cu gatul. La un an am stat doua saptamani in spital cu tratament cu c_fort deoarece nu reuseau doctorii sa ii opreasca infectia din gat. Dupa aceasta sprietura am incercat tot felul de tratamente naturiste pentru a ii intarii imunitatea. Nimic nu a functionat, iar el a facut foarte frecvent rosu in gat, care nu ii trece pana nu ii dau antibiotic. Precizez ca la noi augmentin, cefaclor sau klacid nu mai prea au efect. Acum a aparut un antibiotic de o generatie superioara pe nume Forexo pe care il folosim si care momentan functioneaza. Problema este de cand a inceput gradinita, face si de doua ori pe luna rosu in gat. Am uitat sa precizez ca folosim bronchvaxom pentru intarirea imunitatii. Va rog sa ma ajutati sa imi spuneti daca ar fi necesara scoaterea amigdalelor. Suntem disperati pentru ca ii dam foarte multe antibiotice, din ce in ce mai puternice si ne e frica sa nu ii slabim imunitatea foarte mult si sa ii facem mai mult rau decat bine doar pentru a pastra amigdalele. Va rog sa imi spuneti si care sunt analizele pe care ar trebui sa le facem. multumesc frumos si o seara placuta.
Da. Ar trebui sa ii scoateți si amigdalele si polipii.l-ati ajuta f mult daca ați face acest lucru. Analizele necesare: hemleucograma, VSH, CRP, APTT, INR, PT, FIBRINOGEN.
Buna ziua Doamna doctor,
Am 29 de ani si anul asta este a doua oara cand fac amigdalita. Prima data in mai am facut atunci am revenit cu antibiotic, toata vara a trebuit sa am grija, caci ma dura de la apa rece, o tigra etc. Iar acum de doua zile a inceput sa ma doara din nou. Aseara am fost la medicul de familie care mi-a prescris Fromilid. Stiu ca este prea devreme sa ma simt mai bine (am luat prima pastila aseara) insa ma simt mult mai rau. Ma dor tot mai tare, am dificultati sa-mi inghit si saliva, si medicamentele.(Am facut si febra, trebuie sa iau si paracetamol si antiinflamatore). Intrebarea mea este ca oare este destul de bun antibioticul asta, cand ar trebui sa ma simt mai bine? Ma doare si capul estrem de tare si urechile si parca si dintii…. Ma dore mai tare decit in mai. N-o sa pot sa ma duc nici la servici.
Va multumesc anticipat pentru raspuns.
Daca va simțiti așa de rău înseamnă ca infecția este mare și ar trebui să luați antibiotic injectabil. Duceti-va de urgență la un cabinet orl sa va vadă si sa va prescrie un antibiotic injectabil.
Buna ziua !
Am o amigdalita cronica ,farngita cronica si rinita cronica
Insa pe mine de 2 ani simpt o usturime pe gat amigdalele nus inflamate insa tot timpu iese un lichid galbiu si urat mirositor !
Intrebarea mea este acel lichid imi inchitid_ul si care bine inteles atingand de faringe imi poate irita faringele ?
Da. Bineînțeles ca poate irita faringele. Ar trebui sa scoateți amigdalele si sa curățați zilnic nasul cu apa de mare și sa il desfundati.
Buna Ziua, mie imi place sa cant foarte mult, si am o voce superba dar de la un timp am vazut ca vocea mea se ingroasa, eu sunt baiat, de la un timp am vazut ca am inceput sa scot din cand in cand niste bilute galben mai inchis din gat, respir mai greu, tusesc mult, inghit mai greu, de curand am fost la medicul ORL si mi-a zis ca am amigdalita cronica, crede-ti ca o sa mai am sanse ca sa mai am o voce superba?
In primul rind sa nu fumați. In al doilea rind trebuie sa aveți nasul ffff bine curățat si desfundat. Ar trebui verificate și sinusurile printr-o radiografie sau computer tomograf
Tusea, expectorația si amigdalita cronica se datorează nasului înfundat. Medicul ORL care v-a văzut ce a zis de nas?
Buna ziua ! Am si eu o problema! Saptamana trecuta m-a durut rau gatul, muschii. Initial am crezut ca e o raceala , am fost la medicul de familie si mi-a zis ca am o mica viroza ai mi-a dat doar faringosept…dupa ce am ajuns acasa…intr-o vreme am inceput sa am febra de 38 de grade, cu dureri musculare, cefalee, duree in gat ( tind sa mentionez ca am amigdalitele marite de cand ma stiu)….am luat ampicilina, agocalmin, paracetamol, cateodata si coldrex si farimgpseptul de care mi l-a dat doctorul…febra a scazut intr-o vreme , la fel si durere in gat disparuse…. in schimb am inceput sa tusesc ( tusa seaca) si am nas in fundat si sa nu uit am descoperit ca am puroi pe amigdalite…din cauza ca aveam niste probleme nu am mai fost la medic….asa ca am continuat sa i-au tratamentul asta in continuare ……este deja o saptamana de cad il i-au ….puroiul e tot acolo, tusa seaca persista… atat ca nasul mi sa mai desfundat.
As vrea sa stiu ce as mai putea lua ca sa imi treaca! Si sa nu uit am si hipoacuzie bilaterala si port aparat auditiv! Va multumesc!
AMPICILINA este un antibiotic mult prea slab in zilele noastre. Ar fi trebuit să luați un antibiotic mai puternic. Trebuie sa suflați nasul des ca sa nu se mai duca mucii din nas in git. Trebuie sa faceți un consult ORL.
buna ziua,sper sa primesc cit mai curind raspunsul dumneavoastre,mi-am facut operatie de elimenare a amegdalelor de 2 zile,peste 1 zi de la operatie medicu m-a externat,a mai trecut o zi shi din curiozitate m-am uitat in gura sa vad cum arata locul unde erau amegdalele,am observat culoare galbena de o parte shi dealta marimea aproximatit 1 cm pe 1 cm,eu primesc pastile de dureri shi contra inflamatiei shi de clatit gura,ma intereseaza coloarea aceasta galbena e normal asa trebue sa fie?
Da. Este normal. Dar ar trebui sa luați și antibiotic.
Buna ziua!din ianuarie ma tot doare gatul,am fost la medicul de familie,mi-a prescris antibiotice dar degeaba.a trecut o perioada apoi din nou a inceput sa ma jeneze in gat,ma jeneaza putin,trece si tot asa.am fost la medicul specialist,la orl,am primit 10 zile de ceftamil injectabil.degeaba.am stat internat 5 zile,am iesit din spital recuperat in proportie de 95%,asa simteam.din nou mi-a revenit durerea in gat,am mers din nou la orl,mi-a prescris xifia,1 comprimat pe 5 timp de 10 zile.degeaba.mi-a mai prescris niste antibiotice dar am uitat cum se numesc pe care le-am luat 1 pe zi timp de 5 zile.m-am simtit ok o perioada,dar durerile in gat au revenit.la aslo totul a iesit normal,am facut analize care au iesit toate normal insa pe amigdale am niste pnctulete galbui care din cand in cand le scuip afara si emana un miros neplacut.precizez ca sunt sfaramicioase ca si textura.am reusit sa imi curat amigdalele de acele punctulete in proportie de 98%,momentan nu au mai aparut,in schimb,pe amigdala dreapta imi apare din nou dar de data asta ca un fel de pelicula albicioasa pe care am indepartat-o cu ajutorul betigaselor de urechi.precizez ca ma ustura in gat doar pe partea dreapta insa este o durere suportabila,pe o scara de la 1 la 10 durerea este de 5,nu ma jeneaza la inghitit nu nimic,doar ca ma ustura.ce pot sa fac?urmeaza frigul si mi-e teama de o raceala serioasa.multumesc anticipat!
Buna ziua!din ianuarie ma tot doare gatul,am fost la medicul de familie,mi-a prescris antibiotice dar degeaba.a trecut o perioada apoi din nou a inceput sa ma jeneze in gat,ma jeneaza putin,trece si tot asa.am fost la medicul specialist,la orl,am primit 10 zile de ceftamil injectabil.degeaba.am stat internat 5 zile,am iesit din spital recuperat in proportie de 95%,asa simteam.din nou mi-a revenit durerea in gat,am mers din nou la orl,mi-a prescris xifia,1 comprimat pe 5 timp de 10 zile.degeaba.mi-a mai prescris niste antibiotice dar am uitat cum se numesc pe care le-am luat 1 pe zi timp de 5 zile.m-am simtit ok o perioada,dar durerile in gat au revenit.la aslo totul a iesit normal,am facut analize care au iesit toate normal insa pe amigdale am niste pnctulete galbui care din cand in cand le scuip afara si emana un miros neplacut.precizez ca sunt sfaramicioase ca si textura.am reusit sa imi curat amigdalele de acele punctulete in proportie de 98%,momentan nu au mai aparut,in schimb,pe amigdala dreapta imi apare din nou dar de data asta ca un fel de pelicula albicioasa pe care am indepartat-o cu ajutorul betigaselor de urechi.precizez ca ma ustura in gat doar pe partea dreapta insa este o durere suportabila,pe o scara de la 1 la 10 durerea este de 5,nu ma jeneaza la inghitit nu nimic,doar ca ma ustura.ce pot sa fac?urmeaza frigul si mi-e teama de o raceala serioasa.multumesc anticipat!
Ați făcut deja o amigdalita cronica cazeoasa, care se vindeca doar prin scoaterea amigdalelor. Gitul de mai poate inflama și consecutiv sa doara datorita mucilor din nas care coboară în spatele nasului și aluneca pe gIT, deci suflati nasul des.
Buna ziua. Am si eu o întrebare după doua luni de la iperatia de amigdalita in partea dreapta mi a ieșit o umflatura am Fiat la medic si mi a dat niște inflamatorii si un sprai dar nici un rezultat nu ma doare dar ma deranjează , ce ar trebui sa fac va rog sa mi răspundeți ca nu stiu ce sa m ai fac am intrat deja in alerta
Nu va speriați, în mod sigur nu este nimic rău. Probabil ca dvs vedeți amigdala lingual. În mod normal noi avem sub amigdala platina încă o amigdala, se numește amigdala lingual. Ea nu se scoate la operatie și după operație ea ii preia rolul de aparare amigdalei scoase și atunci se mărește în volum și începem sa o vedem. Dar asta este normal sa se intimple. Ca sa fiți dvs ferm convinsa ca nu este nimic acolo ar trebui sa faceți un RMN de gat.
Buna ziua,am 27 ani , si de cateva luni, am o problema cu gatul careia nu ii aflu solutia. Simptomele sunt vechi, insa in ultimele zile s-au accentuat…Mi se pare ca in partea stanga in zona amigdalei, sper sa nu gresesc , (intre cele doua pliuri) ar fi mai inflamat decat in partea dreapta (fara puroi ), tot pe partea stanga in locul maselei de minte , este inflamata gingia (este albicioasa), ocazional simt ca mi se inflameaza ganglionul submandibular, este dureros si mobil, limba iritata si de cateva zile mi s-a accentuat senzatia de corp strain in gat , dar tot pe partea stanga , cand inghit saliva, simt ca si cum ar fi ceva care jeneaza, zgarie (cand mananc nu simt ). si am ramas cu o usoara flegma dinspre nas spre gat, uneori se vede pe peretele gatului Am facut foarte multe controale , la orl am fost in acest an la control de aproximativ 8 ori, am facut , examen bacteorologic si micologic. Prima data mi-a iesit streptocop betahemolic grup C, apoi Klebsiella, le-am tratat, intre timp am luat si tratament pt. candidoza.Doamna doctor mi-a facut si endoscopie nazala . Am repetat analizele si toate au fost bune. Am ajuns si la gastrologie ( simt arsuri pe esofag, si nu pot sa respir foarte bine), am facut si acolo o serie de analize , toate iesind bine. domnul doctor mi-a propus sa fac o endoscopie digestiva superioara . Momentan iau ca tratament motilium, pantoprazol si mgb6. Insa nu stiu ce sa mai fac cu gatul si senzatia de corp strain, mi-e frica sa nu fie vorba despre ceva mai grav (cancer)…am facut si radiografie dentara si la stomatologie totul a fost in regula . Daca ma puteti ajuta cu un sfat vi-as fi foarte recunoscatoare… Multumesc
Nu ar trebui sa va gânditi imediat la cancer. Cancerul nu da durere decit în fazele avansate. Vi se formează muci în nas permanent datorita aerului toxic pe care îl
respiram. V-ar trebui un tratament
antialergic sistemic și local în nas. Trebuie sa faceți analiza din scaun a Helicobacter
Pylori și trebuie sa faceți și acea endoscopie digestiva. Cel mai important este sa suflati bine nasul si des ca sa eliminați mucii din nas, care se duc în git.
multumesc pentru raspuns, voi face in curand si endoscopia. Analiza de helicobacter am facut si a iesit negativa .Acuma, pe langa tratamentul pt stomac ((motilium, pantoprazolum ), mai fac gargara cu apa cu sare si folosesc din cand in cand herbaflu lavaj nazal pt curatare. AZi de dimineata , cand m-am trezit am eliminat din gat puroi , cred ( o bucatica mai tare alba si urat mirositoare), desi in gat sau pe amigdale nu vad depuneri albe , si cateodata simt putin inflamat sub limba (in partea dreapta ), imi simt si limba iritata si gatul uscat ( nu tot timpul ..nu stiu daca are vreo legatura , dar la mirosurile mai puternice (gen parfum, balsam haine, detergent ) simt ca imi amorteste limba. Am alergii la praf puf polen mucegai , iar antialergic iau ocazional …
Buna ziua,
Am facut o operatie de micsorare omulet si cerul gurii cu radiofrecventa.Dupa o saptamina am dureri mari in cerul gurii ,tip usturime,care nu trec cu Ketonal duo,nici cu Xeforapid.Doar cu Citrolin ,dar doar o ora!LA doua zile dupa operatie am facut si o amigdalita pentru care iau Augumentin 1g/12ore.Ce sa iau pentru durerea care persista?Multumesc!
Ketonal sau algifen injectabil. Tratați bine amigdalita, poate ca nu este suficient doar augumentin și poate nu este suficient doar 7 zile de antibiotic. Cel mai bine discutați cu medicul care v-a făcut operatia.
buna am un baietel de 3 ani si de un an jumate face aproape lunar amigdalite cu puroi deja am stat de 4 ori internati acum nia facut un flegmon f urat cu puroi incat a trebuit internare luna de luna luam antibiotic zinnat augmentin si klabax nil schimba lunar intro luna zinnat, apoi continuam cand nu i mai trece ajungem la spital/ ce mi ati recomanda sa i scotem amigdalele exista vreun risc daca are doar 3 ani cum se procedeaza .suntem foarte ingrijorati chiar si dupa ce i trece episodul de amigdalita raman foarte umflate incat la 3,4 sapt incepe din nou tot cu febra peste 39, ma puteti ajuta
Cu istoricul care îl are trebuie să i le scoateți și vegetațile adenoidectomie de asemenea . Soțul meu are amigdalele scoase de la 3 ani și este perfect sănătos și nici nu a suferit în copilărie după extragerea lor.
Buna seara eu din iarna aceasta am amigdalita am luat pastile si de geaba,dupa o seara lunga am tipat si am beut suc rece si imi par amigdalitele mai mari si ma doare gatul nici nu stiu ce sa faca am doar 15 ani si imi este frica sa imi scot amigdalitele
Trebuie sa faci un consult orl neaparat.
Buna seara, am 2 probleme foarte mari.
1. nu sunt in tara in momentu asta
2. am amigdalite-le scoase ,si racesc in continoare,mai inatai ragusesc,dupa fac rosu in gat,iar la final o raceala superba.
Intodeauna simt nasu uscat la baza limbi,iar in gat am secretii tot timpu,cate o data cand sunt racit si tusesc flegmele pe care le elimin din gat sunt foarte tari(ca o bucatica de plastic).
Ultimu dignostic de la un doctor a fost reflux gastro intestinal,insa nu mai am incredere in persoana respectiva( am ajuns sa sufar de boala asta, din cauza nevralgiei de trigemen).
Calmante+antibiotice luate cu pumnu sa calmez durerile,am facut stomacu si ficatu praf.
Pe data de 2 iulie ajung in tara pentru 3-4 zile,va rog frumos sa ma ajutati cu un numar de telefon sau o adresa de email pentru o programarel la un consult.
In momentu de fata racesc saptamanal, nu stiu ce sa fac si unde sa ma duc. (in doctorii din uk nu am incredere).
o seara buna.
Ma puteți găsi in cadrul clinicii Medlife Grivita zilnic. Pt programare trebuie sa sunați la 0219646. Cel mai probabil nasul este responsabil pt problemele dvs cu gitul.
Multumesc pt raspuns, am facut programare in data de 6 iulie la dumneavoastra.
Se poate face o endoscopie la stomac(nu cunosc termeni medicali),daca tot vin in tara?
Vreau sa elimin cat mai multe cauze,si nu am mult timp,ajung pe 2 si plec pe 7.Stiu sigur ca am probleme cu stomacu,de fiecare data cand mestec guma,cand beau bere e,t,c,se mareste in intensitate jena din gat.
(cand iau pastile,mai ales antibiotice atunci se simte foarte tare ,exact ca un os de peste)
O seara buna/.
Da puteți sa faceți endoscopia digestiva daca va faceți programare.
buna ziua, ma confront si eu cu astfel de problema, de fapt fiica mea care acum are 2 ani si 4 luni. de la varsta de 1 an si 8 luni, nu a fost luna sa nu faca febra si sa I se inflameze amigdalele. m-am saturat si s-a saturat si ea de cate antibiotice a luat si siropuri pt febra. am incercat si biosept, care uneori mi s-a parut ca afunctionat. ce ma puteti sfatui ca as putea face? cu 3 zile inainte de face febra, mananca foarte putin, apoi orice as incerca sa-i dau nu mai accepta sa manance, si astfel trec 1-2 sapt. in care ea este mai sensibila, fragile. va rog tare mult sa ne sfatuiti ce sa-i facem…. rezultatele la imunitate au aratat ca ar fi ok imunitatea, dar….
Sincer va zic: cel mai bine ar fi sa ii scoateți amigdalele. Amigdalele ei păstrează acum bacteria tot timpul in ele, sunt un focar de infecție pt organism.
Buna. Luind in consideratie o amigdalita cronica, la un cantaret de opera, ar fi mai bine sa le elimine, sau pot fi niste riscuri profesionale? MErci anticipat!
Cind scoatem amigdalele se schimba timbrul vocii, devine mai grav pt ca se schimba cavitatea de rezonanta faringiana( se lărgește).
Buna ziua! In urma unui control la ORL , am descoperit ca am Amigdalita cronica cu cazeum. Doctorul a spus sa mai astept operatia (era rece afara) , mi-a recomandat Tonsilotren si apa de gura sa fac gargara. De cativa ani am problema cu halena si tot am incercat sa gasesc cauza. Acum 1 luna am mers din nou si mi-a spus ca ar fi bine sa vin in primavara sa vorbim despre operatie , pentru ca tratament nu exista. Ideea e ca , mama mea nu e de acord cu operatia , spune ca racesc la plamani mai rau … Eu as vrea din tot sufletul sa ma pot opera , tinand cont ca nu mai suport durerile de gat , usturimile , gustul , mirosul si uneori simt ca ma inec. Nu stiu ce sa ii mai zic. Am inteles ca poate avea si urmari Amigdalita cu cazeum, din cate am citit este vorba despre o gastrita sau reumatism ?
Sufera mai mult organismul daca păstrați amigdalele, pt ca ele varsă in mod constant germeni in singe si infectează progresiv organismul. Nu răciți mai rau la plămâni daca scoateți amigdalele.
Buna ziua..am hotarat sa merg la Orl cu fetita mea deoarece se plangea frecvent de durere la urechea dreapta iar in urma consultului i s-a gasit amigdalita cronica..nu i s-a prescris nici un medicament iar ea se plange in continuare de durere.Nu face febra,doar suera cand doarme si se trezeste cu nasucul înfundat dimineata..ce as putea face sa o pot ajuta inafara de operatie?
Dacă suera cind doarme n înseamnă ca are polipii mari și prin urmare ar trebui operați. Din cauza polipilor mari ar putea sa faca si otita f ușor. Tratament nu va pot recomanda decât daca veniti la un consult.
Buna ziua! Deseori fac "rosu in gat" cum se spune popular. Am mai multe episoade de amigdalita pe an. In urma cu vreo 11 ani am fost internata si la Institutul de laringo foniatriedin Bucuresti pentru scoaterea amigdalelor,dar acolo s.a ajuns la concluzia ca nu trebuie scoase. Acum 4 zile am facut un alt episod de amigdalita cu puroi,am pungute de puroi pressarate pe ambele amigdale. Iau de 2 zile Augmentin de 500 mg la 8 ore ,durereain gat nu mai e asa de mare,nu mai am nici dureri in corp,nici febra,dar am de aseara o senzatie te urata deparca as avea o coaja de mar in gat. nu am mai avut niciodata aceasta senzatie ciudata,desi am la activ multe amigdalite. Ce ar putea fi? va multumesc tare mult pentru raspuns!
S-ar putea sa fie mucii din nas. Deobicei o amigdalita este însoțită si de sinuzita. Deci suflam bine nasul si il desfundam. La ce istoric aveți ar trebui ss faceti operatia de scoatere a amigdalelor.
Buna ziua d-na doctor, am o problema cu care ma confrunt de aproape 4 zile. Lucrez in strainatate si am stat doua zile prin vant la inatime. A doua seara am facut febra 38.6 si am mers la cea mai apropiata clinica sa ma vada un medic. Medicul m-a consultat la plamani , inima , tensiune totul ok, chiar daca eu aveam o tuse usoara in trecere capatata de acasa de vre-o saptamana in urma. M-a intrebat daca ma doare in gat , am spus nu si nu s-a uitat. Mi-a dat tratament cu paracetamol si codeina si tot am facut febra si urmatoarea zi in schimb in a doua zi pe timpul zilei febra sa ridicat la 39.9 si automat am mers la aceeasi clinica alt medic. Dupa ce mi-a scazut febra cu paracetamol 1gr si comprese reci, la fel plamanii ok inima ok toate testel ok dar cand a vrut sa se uite in gatul meu a observat pe una din amigdalite puncte albe si s-a ajuns la concluzia ca amigdalita netratata da febra aceasta mare si frisoanele pe care le aveam. Urmez tratament de o zi cu Augmentin500mg/125mg acid clavulanic 10 zile 3/zi si paracetamol pana trece febra 1 gr. Rugamintea mea va rog creda-ti ca ar fi bine sa consult un alt medic? Mentionez ca dupa 4 pastile de Augmentin si corect paracetamol nu am mai avut frisoanele puternice si doar catre cele 8 ore de la urmatoarea pastila de paracetamol a mai urcat un pic febra care coboara si sta 8 ore. Va multumesc mult
Eu zic ca este f bun tratamentul. Numai ca trebuie sa aveți rabdare, o infecție trece in cel puțin 7-10 zile.
Buna ziua la cat timp dupa operatia de polipi se mai micsoreaza amigdalele,am operat fetita in varsta de 6 ani de polipi si sforaie noaptea,domnul doctor a spus ca se vor mai micsora.Astept un raspuns,va multumesc anticipat o zi buna!
Sincer. … nu știu. Fiecare copil reacționează diferit.
Am uitat sa intreb, imi puteti recomanda un ORL ist bun in Craiova? ffocus25@gmail.com Acum medicul ma trecut pe cefalexina…..am si rar o tuse "magareasca" care rupe….dar destul de rar……e bine sa iau si Teraflu? momentan vad ca imi face bine la raceala…..cum ma bag in patura dupa ce il iau transpire la greu…
nu cunosc nici un medic in Craiova, din pacate. orice antiinflamator este bun: gen paracetamol sau nurofen. Antibioticul luati-l 7 zile.
Buna ziua, din nou, dupa cum mi-ati recomandat prin noiembrie anul trecut, am facut un consult ORL si medical mia zis ca amigdalitata sa vindecat"frumos" am continuat sa iau miere cu propolis pana la un moment dat, dupa care nu am mai luat, eram ok, mi sa recomandat un ASLO pe care inca nu lam facut, a reaparut insa starea de flegma in gat, nu in fiecare zi, si iara ma opintesc pana o dau afara, in acelasi timp arunc si pe nas acelasi material….uneori cu firisoare de sange….cateodat parca simt ca ma doare un pic urechea stinga, un mic impuls in ea…..sa incerc sa iau Sinupret?
Aceasta flegma in git care o resimtiti sunt de fapt mucii din nas si sinusuri care curg in spatele nasului. Acesti mucii se produc datorita inflamatiei constante, zilnice adusa mucoase nazo-sinuasale de mediul inconjurator: praful, noxele din aer, germenii si alergenii nenumarati din jur. Nu exista un tratament perfect pentru asa ceva. trebuie facut consult ORL, analize de singe, investigatiii radiologice: radiografie de sinsuri sau tomohrafie de sinusuri si apoi dat un tratament. Este bun Sinupretul, dar nu rezolva totul. Trebuie sa faceti si ASLO. Si mai ales trebuie sa mergeti sa faceti dinnou un consult ORL si de data asta sa se concetreze asupra nasului, sa va dea tratament pt nas si secretiile de acolo.
Din pacate am avut alte evenimente in familie, iar acum de ieri ma doare destul de tare in partea dreapta a gatului, si mi se infunda si nasul…..
din pacate imi este greu sa va ajut in situatia de fata. tot ajutorul care vi-l pot da este acest sfat sa desfundati bine nasul si sa il suflati, mai departe va rezolva medicul care va va vedea in cabinet.
La varsta de 18 ani dezvoltam aproape lunar amigdalita pultacee. Am fost la numerosi medici care toti mi-au spus ca TREBUIESC scoase amigdalele. EU am refuzat in mod constant citind despre rolul acestora. Intr-un final am ajuns la un doctor batran (cca 80-90 ani) care mi-a prescris un tratament soc cu moldamin (2 doze de 1200000 pe saptamana) timp de 2 saptamani sau 1 luna (nu-mi mai amintesc exact a fost acum 15 ani). Dupa acel tratament soc, care intr-adevar mi-a pus posteriorul la mare incercare, in 15 ani nu am mai facut niciodata amigdalita! CItesc acum pe toate site-urile si observ ca toti doctorii la tratamentul amigdalitei cronice scriu: scoaterea amigdalelor.
Daca acest tratament exista si functioneaza (cel putin in cazul meu) de ce nu este popularizat?? Inteleg ca oricum moldaminul este folosit si in profilaxia reumatismului deci nu vad ce probleme ar putea produce. Chiar sunt curios ce parere are o persoana avizata ca dvs.
Multumesc!
Da, si eu recomand scoaterea amigdalelor: atunvi cind facem 2-3 episoade amigdaliene pe an 2-3 ani la rind. Moldaminul este buna, dar din pacate nu este perfect, are puterea de a mai distruge din bacteriile care mai stau cantonate in organism ddupa un episod amigdalian dar depinde de la om la om cum reactioneaza.
Buna seara! Fiul meu in varsta de 13ani are episoade de amigdalita lunar, incapand din noiembrie. In decembrie, la sfatul medicului de fam a luat Ospen insa, medicul orl a spus k nu are rost si dupa 5 zile am intrerupt. I-a recomandat tantum verde si tonsilotren. Nu avea infectie, doar rosu si amigdale marite. El are oricum amigdale hipotrofice. Luna aceasta amigdalita a debutat cu durere brusca, febra- pana la 39 – iar a doua zi, infectie. Medicul de fam a recomandat Cexyl 250 -15 ml la 12 ore timp de 3 zile si 10 ml/ 12 ore inca 7 zile. Apoi cura cu moldamin 3 luni. Credeti k e o rezolvare moldaminul? Sau ar trebui scoase data fiind situatia din ultima vreme si starea lor marita in general? Multumesc anticipat!
Daca doar din decembrie a avut prbleme cu amigdalele si in rest tot anul nu a avut probleme cu ele atunci faceti doar Moldaminul.
Buna seara de vreo citeva luni am probleme cu amigdalele am 23 de ani sunt solist in Formatia mea azi am fost la ORL la consultatie mia spus ca am Amigdalita Cronica mi a dat tratament acasa cu antibiotice si sprey dar mia dat sfatul sa le eliminam acum intrebarea :Este riscul dupa ce le elimin sa se schimbe vocea sau sa fie mai rau decit cum este ???Va multumesc anticipat pentru raspuns.
Daca le scoateti va fi mai bine dar se va schimba putin timbrul vocii, cred ca va deveni un pic mai grav, depinde si cit de mari sunt ele in volum acum.
Buna ziua .de cand ma stiu am avut probleme cu amigdalitele in ultima perioada au fost de 2 ori pe luna la o diferenta de 2 săptămâni, amigdalele sunt marite de parca pocnesc sunt pline cu pungi de puroi durerea este un cojmar,ma doare puternic capul si parca ma tine la rinichi ceva cand ma ridic din pat, precizez ca ma facut ampicilina cu gentamicina intravenos si ma lasat dar acum in momentul de fata sunt terminat ampicilina cu gentamicina nu isi mai fac efectul acum fac cefort 1mg la 12ore dar tot nimic .am 32 ani ce sfat imi dati Mulțumesc
Ar trebui sa va internati in spital la o sectie de boli infecto-contagioase, sa stati sub supraveghere. Exista si antibiotice mai puternice dar acestea se pun sub supraveghere medicala in spital. Nu va pot recomanda eu un tratament fara sa va vad. Oriicum dupa ce trece si acest puseu trebuie sa faceti 4-6 Moldamine si sa va operati: sa scoateti amigdalele.
Buna seara si la multi ani!!am si eu o problema :anul trecut ma durut gatul si simteam ca am tusa in gat dar oricat incercam sa o dau afara tot nu iesea am mers la medic mia dat sa iau amoxacilina de 500 si mia zis sa iau 2 pastile la 12 ore am luat timp de o saptamana si ceva .durerra de gat disparuse dar tusa aceea o tot simteam in gat.decate ori beau ceva de la frigider am probleme cu gatul si tot scot cand tusesc tuse din gat.iar acum cateva zile am simtit o durere dupa cap la fel ma durea si fruntea si deasupra sprancenelor.va rog daca imi puteti spune despre ce este vorba.
S-ar putea sa aveti o sinuzita cronica care s-a acutizat. Trebuie sa desfundati bine nasul și să il suflați des. Trebuie sa mergeti dinnou la medic ORL cu o radiografie de sinusuri și sa va dea un tratament serios pt nas. Nu mai beti rece, gitului nu ii place in general nimic rece.
Buna seara !
De cateva ori pe luna simt un corp strain infipt in amigdala de pe partea dreapta care este mai mare decat cealalta.. Din cate am mai citit cred ca e vorba de resturi de mancare dar nu am o problema cu mirosul.. As avea nevoie de cateva sfaturi cum sa fac sa le curat pentru ca e foarte incomod ..nu se vede absolut nimic pe ea.. Pe dinti ma spal obligatoriu in fiecare dimineata si seara de cand eram mica,nu am nici o carie.. Mentionez ca imi cresc siaselele de minte(daca o avea vreo legatura cu problema mea)
Va multumesc anticipat !
Nu aveti cum sa va curattati amigdala. S-ar putea sa fie si de la maseaua de minte, sau s-ar putea sa fie intr-adevar un corp strain inclavat in amigdala si prin urmare ar trebui scoasa toata amigdala. Faceti un consult ORL.
Am uitat sa precizez k iam facut in martie exudat si ia iesit streptococcus beta hemolitic tip b mam dus cu antibiograma LA aceasta Dr si ia DAT tot gentamicina si fortum LA acestea era intermediar era sensibil LA eritromicina si dupa 3 zile a facut febra am mers LA alt medic si ia dat cedax si de atunci nu a mai facut deloc febra pana acum,DNA Dr de LA spital vroia sai dea din nou acelasi inj si am incercat sai explic dar a inceput sa spuna k de unde stim noi ,k suntem mai desptepti, k CE mai cautam acolo daca stim noi mai bn etc
A facut febra acum 3 zile am ajuns LA spital unde I sa pus diag de faringoamigdalita ia dat azitromicina 3 zile 5 ml,e bun tratamentul? In martie acelasi episod aceeasi dr numai k atunci ia dat fortum si genta si dupa 3 zile de chin febra ia reaparut din acest motiv am refuzat injectii ,si mia zis k daca nu face oricum nu se vindeca cu antib oral este adevarat?ea a facut doar febra fara tuse, muci,nu o durea in gat incepuse sa vomite acum nu a mai facut febra de sambata dar ii curge nasul,am facut bn k nu a facut inj,e suficient tratamentul, e bn k nu iese afara cand e ceata?e normal sa faca episoadele acestea de2 ori pe an?
e normal sa faca mai multe episoade pe an, asa fac toți copii. Cel mai bine ar fi sa nu scoatem copiii pe ceata afara. Antibioticul injectabil este fff bun dar in cazurile severe. DIn pacate nu pot sa apreciez "asa de la distanta" dacă trebuie antibiotic sau nu si cite zile ar trebui administrat.
imi cer mii de scuze am șters comentariul din greseala si nu apucasem sa il citesc. era vorba de o fetita de 3 ani si ceva care facuse febra. Daca puteti sa imi scrieți dinnou ar fi super- ca sa pot sa va răspund
De unde vin doamna dr acesti muci??sunt disperata ca imi tot curat nasul si cand suflu nasul iese fluid curat am consultat 2 medici orl si nici un rezultat,am dureri frontale si de 6 ani ma chinui cu acesti muci,verzui inchegati pe posteriorul nasului in gura, o sa fac si un consult in buc va multumesc
Mucii acestia se produc ori datorita unei suprainfectii bacteriene producind astfel o sinuzita cronica fie se fac datorita unei alergii respiratorii pe care o aveti si nu ati detectat-o încă. Daca veniti in bucuresti la consult ar fi bine daca ati reusi sa veniti sa va vad eu. intre timp ar trebui sa faceti si un computer tomograf de sinusuri paranazale.
Buna seara.Am observat la o amigdala o gaura dar ppana acum nu a avut punct alb am incercat sa curat am facut mai mult rau?nu este inflamata doar pputin marita.am probleme cu nasul o rinosinuzita.acum iau amoxicilina .mi-am facut analizele la sange in urma cu cateva luni si au iesit bune exudat neg aslo mai mic de 200 imi curg mereu secretii in gat ce ma sfaatuiti sa fac?
Sa curatati bine nasul, si sa aflati cauza sinuzitei si a celor muci care ii simtiti in spatele nasului si care curg in git. Trebuie consult ORL cu tratament pentru a face sa dispara acei muci. Amigdalele se inflameaza datorita acelor muci din nas si sinusuri care curg in spatele nasului pe peretele posterior al faringelui si de aceea fac si acel cazeum pe ele. F bine ca ati luat anitibiotic, sa il luati o saptamina dar nu este suficient pentru a trata toata simptomatologia dvs.
aapostol@medlife.ro
Operatia nu ar avea de ce sa reactiveze TBC-ul.
Buna ziua, am si eu o intrebare…am 23 ani / 46 kg 1,56, am avut prima infectie tbc tratata la varsta de 3 ani… ..anul trecut in octombrie am fost diagnosticata cu faringita acuta nevralgie nerv arnold bilaterala.dr de familie mi a dat levofloxacina de 500, 2 ori pe zi dupa care am facut o alergie am ajuns la spital..mi am facut analize toate au iesit bune doar de imunitate si deficit de fier nu…al 4 lea orl ist mi a spus ca am amigdalita…o perioada am avut cripte curate…scuipam saliva sarata,gargara cu sare,ceaiuri multe…doar un mucus mai alb care imi venea din gat, durere de cap / vajait noaptea..am parasit tara..usa si am ajuns iar la spital ..mi au dat penicilina intravenoasa,antibiotice 10 zile + azitromicina 5 zile,..ma simteam mult mai bine. criptele pareau sa se inchida.cum am dat de apa putin mai rece am facut rosu in gat si acuma e mai rau amigdalele mele sunt mult mai criptate…rosu in gat..exista o posibilitate de reactivare a tbc ului daca trebuie sa fac o operatie? as putea trimite niste poze ca sa imi puteti da un raspuns pe o adresa de email? multumesc. Ioana
Buna! Am o problema cu gatul..am dureri de gat, daca vorbesc mai mult ragusesc (precizez ca sunt cadru didactic dar si foarte vorbareata in viata de zi cu zi) ,sunt momente cand nu pot inghiti dar si momente cand pur si simplu nu pot vorbi si cele mai dese momente sunt cand vreau sa vorbesc si simt ca ma tine ceva din gat. Am fost la un medin orl si mi-a spus ca am corzile vocale distantate si ca pe cea stanga am un vad de sange spar. Am inteles ce am dar nu am inteles cat de grav este ca am asa ceva, cum se trateaza si cum pot sa imi calmez durerile zilnic. Imi puteti spune daca este un diagnostic anume cu acespre manifestari? Adica eu nu prea inteleg cat de grav este ce am , stiu doar ca vorbesc ragusit, foarte ragusit..
Multumesc, azi o sa incerc o programare la un ORL ist…desi situatia e mult mai buna de cand iau miere cu tinctura de propolis……tot e un ghemulet acolo cand inghit in stanga 🙂 Mam uitat in gat cu o lantera si nu e imflamat acolo, sau mi se pare mie, dar se vad clar pliurile unde sta amigdala…cand am fost rau inflamat de nu puteam inghiti dupa tratament zicea medical de familie ca sunt un pic criptice…..
trebuie să faceți neapărat un consult ORL.
nu nu am facut, radiografie sinusala. Nasul nu il am infundat, el se umple cu material, doar cand imi vine scarba sa arunc din gat, si asta se intampa dimineata dar nu in fiecare zi….deci atunci arunc si din gat si suflu si nasul care se umple cam de aceeasi materie care este in gat, de exemplu de ieri nu ma mai doare deloc doar azi de dimineta un pic material in gat, in nas nimic…o sa incrc intre timp niste tinctura de propolis cu miere(recomanda cineva la un momendat ca fiind extrem de buna ptr treaba asta ce o am eu). Starea generala este foarte buna, nu am dureri de cap, febra, frisoane….doar un mic disconfort la inghitit care mia ramas dupa tratament, banuiesc ca daca il faceam 10 zile eram OK…
da, daca il faceati 10 zile v-ati fi simtit mult mai bine acum
Multumesc pentru rapsunsul promt, intradevar mia mai zis cineva ca trebuia sa fac 10 zile de tratamet, dar noh, eu multumuit ca am scapat am lasato asa….ma gandeam sa continui cu zinatul, ca oricum mia mai ramas ptr vreo 3 zile…..ce mucolit expectorant recomandati? In cazul sinuzitei e nevoie de tratament separate? oricum luni marti imi fac timp ptr un control ORL…..pana atunci e bine sa fac gargara cu ceai de coada calului,(mi sa recomandat ca fiin nemaipomenit) intre timp am luat niste echinaceea cu propolis si niste decasept si se mai ameliora situatia…am fc si un ecocraf si mi sa spus ca sunt un pic mariti….atunci cand am avut problema initiala…
ati facut radiografie sinusala? Ca expectorant puteti incerca : SINUPRET, capsule. Trebuie sa ajungeti neaparat la un consult ORL. Trebuie sa curatati f bine nasul si sa il desfundati.
Salut,
Problema mea sta in felul urmator:
Acum aprox 2 luni, a inceput sa ma doar in partea stinga, ca si o banala amigdalita zic, sunt medic de familie, mi-a dat cefalexina ca antibiotic, am laut vreo 2 zile dupa car starea s-a agravat, deabia mai putem inghiti saliva, darmite mancare, eram plecat din localitate, sunat iara mers sa vedem despre ce e vorba, pe drum insa mia venit sa tusesc sa expectorez, si nu ama mai expectorat ca de obicei secretie galbuie ci secretie cu sange un fel de "muci", m-am speriat groazic, am mers la control al medic de familie, sa uitat a zis ca is rau inflamate, desi ma durea deca stanga, mia prescris, zinat si gentamicina si ketonal injectabil, am inceput tratamentul, stare s-a ameliorat apropae instantaneu dupa injectii, care le-am facu in paralel cu zinatul cred ca 5 zile, dupa care a spus sa ne oprim, chiar nu mai aveam nimic, la cateva zile insa simteam o usoara jena in gat, ca si cand as fi avut un ghem ceva acolo, zice ca sar putea sa fi facut ceva ciuperca de la antibiotic, nam ajuns sa fac exudat faringian inca, ideea este ca de azi parca incepe sa ma doara iara in partea stinga, si expectorez secretii galbene, cateodata si cu firisoare de sange amestecate…In momentul in care imi vine sa expectorez din gat, parca imi vine sa si vomit de imi ies ochii din cap, in momentul in care ma fortez sa elimin din gat mi se umple si nasul cateodata de muci si arunc si pe nas cred ca scot din gat acelasi lucru…..Ceva recomandari?
Ati facut o sinuzita. Ati luat prea putin timp antibiotic, desi ati facut si injecții. Amigdalita acuta sau Flegmonul amigdalian sting pe care l-ati făcut dvs nu se trata doar cu 5 zile de antibiotic ci cu cel putin 10 zile. Acum trebuie sa luati dinnou antibiotic, un mucolitic- expectorant si sa desfundati bine nasul si sa il suflati cit de des se poate, ca sa iasa mucii din nas afara si sa nu mai curga pe git.
Buna ziua,
Am 24 de ani, sex masculin. Sufar de brge de aproximativ trei ani, desii am incercat diverse tratamente, doar cu regim stric ma simt mai bine. Am o usoara hipertrofie a cornetelor nazale. Am secretii care curg pe faringe. Nu am sinuzita. Nu am streptococ. Analize date de orl normale. Am dezvoltat o hipertrofie si a amigdalelor palatine de la reflux, iar la amigdala stanga am avut un punc de cazeum(in rest sunt curate amigdalele) pe care l-am curatat cu un bat de ureche imuiat in betadina, dupa care medicul a curatat tot. Nu am avut niciodata amigdalita pultacee. Problema e acel crater ramas e cam adanc (aprox. 1cm cub) si dupa curatare am scuipat sange cu un fel de puroi. Acum sunt constient ca se va aduna din nou mizerie in acel orificiu. Nu as vrea sa scot amigdalele. Insa simt uneori usoare intepaturi si gadilaturi in spatele urechii, acesta e singurul deranj. Exista posibilitatea sa inchid acea cripta sau sa o maresc pentru ca mizeria sa nu mai stagneze? Poate prin amigdalectomie partiala. Am uitat sa mentionez ca mizeria s-a drenat acum 3 ani fara sa stiu si m-am trezit dimineata cu sange in gura. Am dat vina atunci pe stomac crezand ca am ulcer.
Multumesc, si felicitari pentru ceea ce faceti si oferiti cu ajutorul acestui blog!
Nu se poate face doar o amigdalectomie partiala. Eu sunt de parere sa scoateti amigdalele cu totul, daca se mai repeta episoade de genul acesta.
Buna ziua doamna doctor si apreciez munca si efortul pe care il depuneti aici dand sfaturi medicale.V-as ruga daca m-ati putea sfatui si pe mine.Am un baietel de 5 ani, greutate 21 kg, dezvoltat normal.Insa incepand cu luna august de confruntam cu niste probleme, si anume, amigdalite cu puroi.Deci, prima amigdalita, in august, internare, tratament cu cefort, totul ok dupa tratament, in septembrie, a doua amigdalita cu puroi, tratament penicilina injectabila.In octombrie, la fel, penicilina, iar acum in 7 noiembrie a patra amigdalita cu puroi, internare de data aceasta la un centru universitar la Cluj, analizele proaste-vsh, leucocite si pcr crescute, tratament amoxicilina intravenos, iar diagnosticul-SUSOECT DE SINDROM MARSHALL.exudate mereu negative.Momentan am iesit din spital, continuam cu suspensie ospen inca 5 zile si asteptam urmatorul episod febril, trebuie sa luam prednison 2 tablete si fuga inapoi la Cluj pentru analize suplimentare pentru a vedea daca intr-adevar este sindromul Marshall sau nu.Vreau sa va zic, copilul meu este ingrozit de doctori si traumatizat de aceste febre care apar la 3-4 saptamani.Aslo luna trecuta a avut 220, am luat 2 moldamine la interval de 7 zile, si a scazut la 27.Am uitat sa precizez ca s-a facut acum, la ultima internare din luna asta si imunoglobulinele, si igm a iesit prost, valoare 42, in rest celelalte sunt ok.Ce e de facut?In practica dv ati intalnit acest sindrom?Se poate sa se fi inselat dr?Precizez e doar suspect, insa e groaznic sa nu stii din ce cauza tot apar problemele.Precizez ca febra scade doar dupa instituirea tratamentului antibiotic, la cefort, prima data, a scazzut f greu, la penicilina de a doua zi, iar febra e 40 din prima zi.
Nu am intilnit pina acum acest sindrom. Dar din cite am citit eu, francezii nu il descriu si cu amigdalite, il descriu cu febra, faringita ( care nu e acelasi lucru cu amigdalita), afte in gura si ganglioni mariti. Copilul avea afte in gura si ganglioni mariti?
Eu tot cred ca este o amigdalita care nu se sterilizeaza suficient, chiar daca ati facut antibiotic injectabil. Cite zile de antibiotic injectabil faceati la un episod de febra? Eu as zice ca trebuie sa scoateti amigdalele.
Buna ziua.Am 29 de ani si acum 3 nopti am ajuns la urgenta cu gatul umflat, frisoane, febra destul de mare….mi s-a pus diagnosticul de amigdalita acuta.Am primit o perfuzie cu algocalmin pt febra si o reteta cu Azitrox 500 mg (1 tb/zi), Nurofen Forte (1 tb/8h) si Hexoraletten N (1tb/6h).Mentionez faptul ca sunt alergica la Penicilina. Iau acest tratament de 2 zile dar gatul este tot umflat, intr-adevar nu mai am dureri la inghitire dar ma deranjeaza la vorbit si pe dinafara este la fel.Ce ma sfatuiti?Multumesc frumos.
ar trebui sa faceti antibiotic injectabil, altul decit penicilina, cu testare subcutanata înainte. Antibioticul ar trebui facut 7 zile.
Buna ziua,
Incerc de ieri sa va raspund insa nu imi apare postarea. Eu am facut acele analize (HLG, ASLO, etc.) anul trecut in iulie, inclusiv acea CT la sinusuri – la care nu s-a uitat pe motiv ca nu e clara. Au fost cateva valori care au fost peste valorile normale, dar uitandu-se 2 secunde pe ele a zis ca sunt doar deshidratat…daca imi puteti da o adresa de e-mail, va pot trimite analizele sa va spuneti si dvs. parerea. De asemenea, voi fi sambata, 15.11.2014 in Bucuresti. Am vazut ca aveti program si sambata la clinica, daca se poate programa o consultatie atunci, eu fiind din Constanta.
Multumesc anticipat.
Cu stima.
Buna ziua.
Va rog daca puteti sa imi dati un sfat.Sunt barbat in varsat da 28 de ani si de cand ma stiu am probleme cu nasul si gatul, in sensul ca nasul e mai tot timpul infundat, cu secretie de muci si cu amigdalele foarte mari si cu adancituri gen "cratere" .De ceva timp din acele adancituri iese ceva de culoarea puroiului dar solid, mai mare de cat un bob de orez, foarte urat mirositor.Am fost operat de polipi pe la varsta de 12-13 ani.Acum am fost la un doctor si i-am prezentat problema, dar am plecat de acolo exact cum m-am dus.Mi-a spus ca e ceva normal si ca daca nu sunt tenor sau nu lucrez in televiziune sa stau linistit.Dupa vreo 10 sedinte de aerosoli si fara nici o inbunatatire in respiratia mea pe nas s-a gandit sa i-mi faca un film in nas si a constatat ca am deviatie de sept.Ce ma sfatuiti sa fac….As vrea sa pot respira normal si sa scap de acele secretii urat mirositoare din amigdale.Va multumesc
daca deviatia de sept nazal e mare trebuie operata, ca nasul sa poata respira bine si sa puteti sa suflati nasul corect, sa iasa mucii aceia din nas. Pt amigdlaita trebuie sa faceti niste analize de singe: HLG, ASLO, CRP, FIBRINOGEN. Eventual si un CT sinusuri. Nu puteti veni la mine la un consult sa vad despre ce este vorba la dvs?
Buna seara,
Eu sunt din Constanta. anul trecut in iulie cand am fost la d-na doctora mi-a dat unele din analizele pe care le mentionati, inclusiv CT sinusuri, insa imaginea nu a fost clara si nici nu s-a mai uitat pe ea. As dori sa va trimit rezultatele daca ma puteti ajuta cu o adresa de e-mail, sa va spuneti parerea. Pe data de 14.11 voi fi in Bucuresti si as dori daca puteti atunci sa stabilim o programare. Va multumesc.
Cu stima.
Buna ziua,
Anul trecut in iulie am facut acele analize de care mentionati si tot ce mi-a spus atunci e ca sunt putin deshidratat, desi multe dintre ele erau peste valorile normale. Am facut si un CT, dar nici nu s-a uitat la ea pentru ca nu era clara. V-as trimite analizele daca vreti, sa va spuneti parerea. Eu sunt din Constanta si ajung in Bucuresti vineri si stau si sambata si as putea sa vin la dvs. daca se poate sambata pentru ca am vazut ca aveti program si in aceasta zi la clinica.
Multumesc anticipat.
Cu stima.
Mailul meu: aapostol@medlife.ro, trebuie sa va faceti programare prin call center la medlife.
lucrez doar o simbata pe luna. Luna aceasta lucrez in simbata de pe 8.
buna ziuza ,ce trebe facut cu amigdalita conica criptata
trebuie scoase amigdalele.
buna ziua,
Am o problema de care nu stiu cum sa mai scap, de cateva luni am niste pete albe care dupa spusele medicului orl e cazeum, am fost la medic unde mi-a descoperit un stafilococ auriu, mi-a dat un tratament dar petele albe au ramas tratate cu superficialitate de catre medicul orl, acum nu am mai fost de ceva timp la medic si incep sa se inmulteasca..nu ma deranjeaza f tare, nu am dureri doar ca le am acolo si nu e ceva bine, analizele la sange au iesit bine. Un sfat va rog daca se poate. Multumesc
Ar trebui sa faceti un set de 6 injectii de moldamin, poate se mai sterilizeaza amigdalele si nu mai arunca acel cazeum in afara.
Multumesc pentru raspuns.
Am fost la un alt doctor acum cateva zile, si mi-a spus ca sunt resuri alimentare, ca nu am nimic, ca nu am cum sa scap de ele..si cam atat. La insistentele mele a zis sa fac totusi un exudat. Sa le sugerez eu acest set de injectii ? Nu sunt cei mai draguti doctori si sa nu fie iritati.. Multumesc.
Buna ziua! Am 18 ani si m-am operat de amigdalita cronica de aproximativ o luna. Analiza ASLO a iesit cu 25 peste medie, de aceea am facut injectii cu Moldamin o luna inainte de operatie. Intrebarea mea este: chiar trebuie sa continui sa fac 3 luni de moldamin? Deja am facut 5 injectii si sincer as prefera sa nu mai fac.. Multumesc anticipat pentru raspuns! P.S Exudatul faringian a iesit negativ (analiza repetata de asemenea la o clinica privata).
La un ASLO asa de mic eu as zice ca ati facut destule. Dar cel mai bine este sa va ascultati medicul care v-a operat.
va rog frumos sa-mi spuneti daca amigdalita crónica cu cripte cazeoase se poate opera la varsta de 55 de ani si unde,pt ca pina acum am fost la 3 medici si nici unul un mi-a zis ca e posibil….multumesc anticipat
Daca intr-adevar va deranjeaza asa de mult acel cazeum care se elimina din amigdale si nu aveti boli asociate: HTA, DZ si ltele… care sa impieteze o anestezie generala se pot opera si la virsta aceasta.
Buna ziua! In urma cu aproximativ 8 ani am racit si am avut o infectie puternica in gat ( adica aveam ambele amigdale acoperite cu puroi, ma dureau ingrozitor). La exudat mi-a iesit ca am stafilococ auriu. Am urmat tratement, mi-a trecut, dar de atunci au inceput sa imi apar din cand in cand pe amigdale niste pietricele galbene care miros urat. Am tot timpul, in fiecare luna. Ba pe amigdala stanga, ba pe dreapta, ba pe amandoua. Uneori simt ca ma dor si ca imi colecteaza ceva acolo. Mi-am facut un alt exudat la care a rezultat ca nu am nimic. Ce trebuie sa fac? Nu le mai suport asa…Multumesc!
Ar trebui sa faceti o cura de 6-8 injectii de moldamin sau sa le scoateti chirurgical.
Buna ziua. Am si eu probleme cu gatul. La 19 ani mi_am scos amigdalele. Am reușit doi ani sa nu răcesc după care am început in lanț an de an cu răceală, gripa, viroze. Acum am 37 ani. Imunitatea foarte scăzută. Răcesc de doua trei ori pe an. Debutul bolii iîncepe de fiecare data cu dureri de gat răgușeală sinusuri înfundate nas înfundat, am făcut analize am fost la specialiști am încercat tot felul de antibiotice in fiecare an altceva, naturistenaturiste, sunt disperata, chiar nu stiu ce sa mai fac.
Răciți in git des datorita nasului. aveți cel mai probabil o rinosinusita cronica care se tot reactivează datorita unui nas blocat deobicei. datorită nasului infundat mucii din sinusuri nu mai pot sa iasă afară din nas și se duc in spatele lui in git și irita tot timpul gitul. Prin urmare trebuie văzut nasul in eventualitatea unei deviatii de sept nazal si a unor cornete nazale mari. trebuie rezolvata aceasta problema eventual chirurgical. trebuie facut si un computer tomograf la sinusuri sa vedem cit de incarcate sunt.
Buna ziua,
In urma cu 3 ani am avut amigdalita cazeoasa, in urma careia mi-au fost scoase amigdalele. Acum, am inceput iar sa elimin pietricele cazeoase; le dimt coborand dinspre nas, in gat. Ce poate fi? Multimesc!
Ar trebui sa faceti un consult orl, p radiografie de sinusuri; sa nu fie o sinuzita cronica care dreneaza muci in spatele nasului si ajung in git.
Buna ziua,va rog sa ma lamur
iti dc copilul meu in urma reducerii amigdalelor cu laser,scoaterii p
olipilor tot mai face cazeum pe amigdale e subfebril si il doare in gat?va multumesc anticipat!
A ramas tesut amigdalian inca in loja, prin urmare se comporta la fel chiar daca ati facut reductie partiala a amigdalelor. Poate inca sa mai faca amigdalita acuta. Ar trebui sa-i mai faceti un consult ORL.
Buna seara! In urma cu 2 luni am facut o amigdalita acuta, lucru care s.a intamplat de putine ori pana la varsta pr carr o am, 22 ani. Am luat amoxicilina 7 zile, dupa tratament simptomele au reaparut. Am mers la orl si mi s.a prescris klacid 7 zile. Dupa tratament la o sapt simptomele au reaparut. Pe langa durere la deglutite, febra care cedeaza la nurofen, am senzatia de corp strain in gat si oricat as inghiti nu dispare, iar limba este foarte alba si incarcata. Mentionez la exudat nu mi.a fost gasit nimic.
Ce as putea sa fac? Va multumesc!
ar trebui sa faceti inca un consult orl si analizele de singe pt a evalua eventualitatea unui trstament cu antibiotic dinnou, poate chiar injectabil.
buna ziua as dori sa stiu pana la cat ajunge costul unei operatii de amigdalita cronica?mentionez ca nu lucrez si nu sunt asigurata in niciun fel…miam facut aslo si indicele e peste 900 iau tratament ospen de 1500 10 zile pe luna am deja 3 luni de cand il iau moldamin nu mia indicat niciun medic…miau spus ca sunt prea sensibila si slaba si nu risca sa imi administreze am 20 de ani 52 de kg 1.62 aztazi miau spus ca ma interneaza luni pentru operatie dar nu miau spus cat cost va rog imi puteti spune cam pe la ce suma ajunge?
depinde de spital. ar trebui sa intrebati pe doctorul care vrea sa va opereze cit costa operatia avind in vedere ca nu sunteti asigurata. fiecare spital preturile lui.
Buna dimineata.As dori sa va intreb ce inseamna o angita ulcerata.Asa am fost diagnosticat acum o luna,am urmat tratament cu predinson+vitamina A si E.Mi-a trecut dar de cateva zile mi-a aparut din nou.Mentionez ca am gastrita. Va rog un raspuns.Va multumesc.
inseamna ca amigdala este inflamata si are niste leziuni ca de arsura, erosive produse din mai multe cauze. Nu a incercat sa va dea si un antibiotic? Trebuie sa tratati refluxul gastro-esofagian neaparat, pt ca acesta poate sa dea si el eroziuni la nivelul gitului.
Am fost operata in urma cu o sapt de amigdalita cronica hipertrofica criptica.este normal sa doara destul de tare si dupa o sapt de la operatie ?
nu pot manca nimic , cu greu inghit si apa. este normal?
cat poate persista durerea?
ar mai putea tine durerea pina la 14 zile de la operatie.
Buna ziua,am o intrebare? undeva vre-o 2 ani ma supara amigdalele,in toata dimineata am un miros neplacut in cavitatea bucala si scuip cazeumuri,am primit si antibiotici citeva saptamini parca tot normal si acum din nou,trebuie sa le indepartez?
DA, ar trebui scoase amigdalele. Daca acel cazeum se reface dupa ce ati facut tratament medicamentos cu antibiotic inseamna cu nu au puterea de a se steriliza si ar trebui indepartate.
Buna ziua, fetita mea de 1 an a avut amigdalitele marite, i-am dat doar ibalgin si supozitor paracetamol si Eurespal sirop , dar acum a zis doctorul ca a coborat la plamini. Ii dau Azitrox, e prima zi, o sa-i treaca? O sa ramana sensibila sa faca mereu amigdalite umflate sau la plamani ceva?
O sa ii treaca episodul acesta. Sensibilitate avem cu totii. Odata afectat un organ, toata viata va fi sensibil si poate sa recidiveze inflamatia sau infectia acelui organ.
Buna ziua!azi am mers la orl pt nas infundat, mentionez ca am fost operata acum 7 ani de polipi si de 5 ani de amigdalite. Azi la contro mi s-a spus ca am deviatie de sept de o forma urata , sinuzita si un rest de amigalita in partea stanga.peste 3 saptamani sunt programata pt operatia de sept si cea de inlaturare a restului de amigdalita . Intrebarea mea este: se pot face ambele in acelasi timp, ce reactie este dupa?
eu nu fac si deviatia de sept nazal si amigdala in aceasi interventie. Poate daca este doar putin rest amigdalian si o scoate cu radiorecventa si nu lezeaza asa de rau gitul…..
Dupa deviatia de sept gitul ar trebuie sa nu fie lezat ca s asa o sa ne doara gitul, ca respiram numai si numai pe gura. Acum ….. cum considera medicul care va opereaza. Daca el a asa a considerat de cuviinta eu zic sa il credeti pe cuvint.
Buna ziua! De cateva luni , simt ca am un nod in gat, am dificultati la inghitire si simt ca mi se strange saliva in gat ceea ce imi provoaca o stare foarte neplacuta. Am fost la mai multi doctori orl-isti , am facut chiar si o endoscopie in urma careia mi s-a dat rezultatul de depozite acantozice. Mi-a fost prescris un tratament cu Faringo Spray . Din pacate, nu vad nici o schimba din luna Ianuarie . Ce poate fi ?
consult gastroenterologic, cu o endsocopie gastrica si recolatre de helicobacter pilori, ar trebui sa faceti
am facut , nu a iesit la rezultate helicobacter . Nici in urma exudatului faringian nu s-a gasit streptococ sau altceva ineregula. La endoscopia gastrica mi-a fost extras un polip si dus la biopsie. Nu a iesit nimic ingrijorator, doar ca mi s-a spus ca am depozite acantozice ( termen necunoscut pentru mine. daca binevoiti sa mi-l explicati v-as fi recunoscatoare) . Eu in continuare simt ca mi se strange saliva groasa in gat si simt nevoia sa imi dreg glasul. Am si boala refluxului gastroesofagian , iau pastile pentru a opri aciditatea , dar ma ingrijoreaza aceasta senzatie jenanta din gat. Credeti ca ar putea fi un inceput de cancer?
daca medicul orl care v-a vazut nu a zis nimic de prezenta unui eventual cancer atunci ar trebui sa nu va mai ingrijorati si sa nu va mai ginditi la acest aspect.
Am si eu o intrebare va rog , este posibil ca acele ''bobite'' (materie solida uneori fluida)care tot ies prin orificile amigdalelor si care creeaza destul de mult discomfort sa fie din cauza sinusurilor?.Eu am rinita cronica hipertrofa (cel putin asa mi s-a spus cand am fost la un cabinet ORL) .Rinita din cauza careia probabil imi si cauzeaza foarte des afectarea sinusurilor,migrene cu stari de greata cefalee uneori teribile . Si eu am de 1 an jumate ganglionii sublinguali (cred ca aceia sunt) inflamati , uneori chiar durerosi . Eu am dureri in special cand casc gura , iar durerile se simt chiar in zona de articulatie. De asemeni m-am cam umflat ceva si sub barbia dandu-mi un aspect oarecum gusogin desi eu n-am avut niciodata probleme cu tiroida.As veni la Dvs la cabinet ..pentru un consult..,….este cumva nevoie de trimitere de la medicul de familie sau se poate si cu plata??..(am tot luat trimiteri de la M. de fam. in ultimile luni pentru consultatii si nu cred ca mai am dreptul acum). Catalin
Imi cer scuze de intirzierea raspunsului meu, dar nu am avut timp sa intru pe calculator. Ar trebui intr-adevar facut un exam ORL, vazuta situatia la fata locului. Puteti veni la mine fara trimitere de la medicul de famile. Acele bobite de pe amigdale- cazeum se formeaza datorita unei infectiii mai vechi si care persista la nivelul amigdalelor. Sinusurile pot sa crezeze probleme prin drenarea unor muci pe peretele posterior faringian, peretele din spatele amigdalelor favorizind astfel o faringita cronica.
Am facut amigdalectomie acum 7 zile.Inainte luat ASLO care a fost in limite normale,exudatul la fel,cu toate ca era la 3 saptamani dupa ce facusem un tratament de 7 zile cu antibiotic.Doar VSH a fost marisor 25.Problema mea era ca faceam mereu caseum pe amigdala dreapta,in fiecare zi chiar si ma dureau cam de 2 luni incheieturile,in special umerii,iar medicul m-a sfatuit sa fac operatia.Insa acum vad ca ma dor incheieturile ,umerii in continuare,cu toate ca este doar a 7-a zis de la operatie.Oare de ce?
Problemele dvs cu artcilatiile nu o sa se rezolve asa de repede, chiar daca ati scos amigdalele. Mai trebuie asteptat si mai trebuie facut Moldamin, vreo 4-6 injectii, ca sa sterilizati corpul cum trebuie de streptococul beta hemolitic.
Buna seara!Am citit printre comentarii si postări,si fără diagnosticul medicului,cred ca am amigdalita cronica,deoarece in amigdalite mi'ati apărut acum 2 ani niște gaurele in care se gasesc bobite mici alb-galbui!Eu de obicei le scot cu un obiect sterilizat pt ca ma jeneaza cand înghit!Dar nu tot timpul ci atunci cand ele dau sa iasă..câteodată au miros câteodată nu..Nu am dureri de cand mi'au apărut,dar înainte de asta aveam dureri mari,am avut infecțiilor peste infecții,am facut moldamin multe saptamâni,iar dupa nu m'au mai durut dar au apărut bobitele…La analize Aslo iese putin mărit,dar proba din gât nu a arătat nimic..Dvs ce credeți?Este cazul sa iau măsuri?Trebui sa le scot?Va multumesc frumos!
Da, la ce descrieti dvs aveti indicatie de scoatere a amigdalelor. Nu mai aveti ce trtament medicamentos sa urmati.
Buna ziua, prietenul meu are o amigdala inflamata, senzatie de corp strain care duce la incercarea de a-si drege glasul tot mai des. La control i s-a spus ca inflamatia s-a dezvoltat din cauza deviatiei de sept, pe care a avut-o de multi ani, Intre timp s-a operat de deviatie, dar amigdala e inca inflamata. Ce e de facut?
trebuie facute analizele generale de singe. Amigdala acea poatesa ramina mai mare decit cealata toata viata fara sa afecteze organismul. Dar daca il deranjeaza la inghitit inseamna ca este voluminoasa si ar trebui scoase ambele amigdale.
buna ziua!v as ruga un sfat daca se poate.Fiul meu de 5 ani are amigdalele marite din nastere.In ultima vreme a inceput sa se depuna niste pucticele albe in cripte,dar niciodata nu s a vaitat ca l doare gatul sau altceva decat tusea care e mereu prezenta.Am facut tratamente cu antibiotic ,exudate si niciodata nu ne a iesit nimic.febra nu a facut niciodata. Ce ne sfatuiti?sa le scoatem?eu tot am incercat sa nu facem aceasta operatie.De polipi ne am operat la 3 anisori.va multumesc anticipat!
analize de singe ati facut? ASLO? Amigdalele sunt ffff mari, aproape se unesc pe linia mediana?
Buna ziua,as vrea sa ma ajuti si pe mine cu un sfat.Am fost racita de 2 ori intr-o luna si dupa ce mi-a trecut am observat ca amigdalele imi sunt umflate.Mentionez ca fumez,imi este frica de operatie sau mai grav ar putea sa fie cancer?
Poate ca asa erau amigdalele si inainte de a fi racita dar nu ati observat dvs. Daca nu este asa inseamna ca nu s-a sterilizat inca focarul infectios pt ca nu ati luat destule zile de antibiotic.
Ce bucuroasa sunt sa aflu ca Doamna doctor Apostol are un blog! Am fost pacient pentru diferiti medici confuzi care mi-au dat o multitudine de tratamente costisitoare si neeficiente care nu numai ca nu au dat rezultat dar probabil mi-au afectat in oarecare masura ficatul si psihicul. De la primul consult al doamnei doctor a stiut exact ce sa imi dea si m-am facut bine la 2 zile chiar int imp ce alte tratamente nu au dat rezultate dupa 2 saptamani. Am mare incredere si as mai reveni oricand la dansa. Va doresc multa santate! 😀
Va rog mult sa imi raspundeti la aceasta intrebare, am nevoie urgenta de un sfat.
Am inlaturat amigdalele acum 2 ani din cauza ca mereu eliminam cazeum si aveam halena. Recuperarea a fost groaznica dar in sfarsit, am trecut peste.
Acum o luna am facut infectie in gat, tratament cu antibiotic injectabil si Nurofen raceala si gripa in 3 zile eram ca noua. Problema este ca acum, dupa o luna, ma deranjeaza iar gatul 🙁 am senzatie de flegmon in gat, scuip tot timpul si ma jeneaza cat respir. Mentionez ca simt aceasta jena in partea de sus a gatului, spre nas cumva, nu in jos la inghitire. Problema este ca am sambata nunta si nu as vrea sa ma simt rau si nici antibioticul nu imi este f bun prieten, fac imediat candida 🙁 Ce imi puteti recomanda? Va multumesc din suflet!
Probabil ca aveti o sinuzita acuta. Ar trebui antibiotic si desfundat nasul f bine si suflat nasul des ca sa scoatem pe nas toti mucii din interior care coboara acum in git.
Buna seara,
as dori sa va cer parerea in legatura cu o problema: astazi, dupa masa de pranz, am simtit un disconfort in zona amigdalei, ca si cand nu as fi inghitit bine ceva ce am mancat. Uitandu-ma in oglinda, am observat o formatiune alba, marisoara, pe amigdala dreapta. Mi-am dat seama ca este o formatiune cazeoasa fiindca am mai avut asa ceva o singura data, acum o jumatate de an si am scos-o cu un betisor de ureche apasand pe amigdala. Dupa ce formatiunea respectiva a iesit, a ramas ca un "crater" pe amigdala. Mentionez ca amigdalele nu sunt marite in volum, nu am si nu am avut nicio problema cu amigdalele niciodata, nu m-au suparat/jenat. Am 25 de ani, ce as putea sa fac? Se vor reface aceste depozite de cazeina dupa fiecare masa si o sa ma chinui cu ele mereu de acum incolo sau este doar un accident? Analizandu-mi amigdalele am observat mici cripte pe ambele. Este normala prezenta criptelor? Multumesc.
Da, ati avut o acumulare de cazeum. Este normal ca amigdalele sa aiba cripte, dar nu este normal sa fie mari si sa se adune des acel cazeum in interior. Daca se aduna o data pe an e ok… dar daca avem problem asta des la saptamini nu este prea bine, inseamna ca amigdala sufera constant datorita unui germene care sta "binemersi" acolo.Deocamdata nu aveti decit sa asteptati sa vedeti cit de des se intimpla treaba asta. Intre timp mai faceti gargara cu ceai de musetel, care este antiseptic local.
Buna ziua, am mare nevoie de sfatul dvs. Am doi copii si impreuna cu ei, ma chinui sa scapam de streptococ A, de trei ani de zile. Atunci a facut scarlatina prima data cel mic…care s-a repetat la o luna distanta…cea mare are amigdalele marite, cu cripte, dar nu face amigdalite mai des de o data pe an. Au facut si tratament cu moldamin, si tratament homeopat…In aceasta primavara am facut toti trei puroi in gat, fara alte simptome, nici durere, nici febra, nimic. Iar sapt trecuta cel mic a facut rosu in gat, limba zmeurie, puncte rosii in cerul gurii…clar infectie streptococica, desi febra a avut doar 37.3. Am facut si exudate in gat pe parcursul anilor cand s a confirmat prezenta acestui streptococ. Eu am amigdalele mici dar cu cripte si cazeum, nu ma dor, nu ma deranjeaza, dar va rog spuneti-mi daca scotandu-le rezolv ceva….si cum am putea eradica infectia toti trei(sotul nu are nimic……din fericire).Aslo il are crescut doar fetita cea mare. Daca ii scot doar ei amigdalele..eu nu raman o sursa de infectie pt cel mic? Cum credeti ca ar trebui rezolvata aceasta situatie/ In speranta unui raspuns rapid, va multumesc anticipat
Streptococul este sensibil la penicilina, pe exudatl dvs? Cite moldamine ati facut? Dvs veti ramine o sursa de infectie pt cel mic. Ati incercat sa luati si alt antibiotic oral in afara celor din familia penicinelor? La exudat nazal ce a iesit? Daca amigdalele fac des cazeum inseamna ca sunt bolnave si ar trebui scoase.
Buna seara, Daniel este numele meu, am 23 de ani, am o amigadlita cronica care ma supara prin imfalari dureroase dese. In urma analizelor efectuate (aslo: 370 si altele) si a consultaitiei efectuate de catre medicul ORL-ist am decis ca absolut necesara amigdalectomia. Intrebarea mea si temerea mea este legata de modul in care aceasta interventie afecteaza vocea, timbrul vocal si ambitusul avand in vedere ca sunt solist vocal ?!
Din pacate se schimba amitusul vocii, pt ca se schimba dimensiunea cavitatii bucale, care se comporta ca o cavitate de rezonanta. Mi-a zis o fata pe care am operat-o pe amigdala care este de asemenea solista vocala ca i s-a ingrosat un pic vocea.
Buna ziua ,am fost racita in iarna dupa care am ramas cu tuse seaca si secretii nazale ce se scurg in gat,in paralel am amigdale hipertrofice si criptice care dor dar nu f tare,un ggl inflamat submandibular si fibrinogen,proteina c reactiva mare ,aslo negativ,am primit trat cu ospen 7 zile tusea s-a rarit,secretiile la fel dar igdalele au ramas la fel .ce pot face in continuare?va multumesc
ospen este un antibiotic mult prea slab. ar fi trebuit sa luati un antibiotic mai puternic si eventual 10 zile. trebuie sa faceti un consult orl neaparat.
am o problema din care nimeni imi zice ca nu am nimic. amigdalita din partea stanga sa facut cu gauri, nu cratere acele gauri se maresc cu timpul si se formeaza altele gauri, nu am nici un fel de simtome la ORL cand ma visitat a spus ca nu e nimic de care sa ma ingrijorez, dumneavoastra ce sfat puteti sa imi dati ce e de facut. multumesc
In criptele acelea se aduna resturi alimentare, bacterii si suprainfecteaza tot timpul amigdalele, si elimina un cazeum urit mirositor tot timpul. Daca se intimpla acest lucru atunci amigdalele trebuie scoase.
Am uitat sa precizez ca de cand cu aceasta problema, imi vin din gat bucatele mici de ceva..nu stiu daca este puroi . Sunt alb-galbuie si miros foarte urat. Ma deranjeaza foarte tare pt ca tin foarte mult la igiena orala chiar daca sunt fumatoare. Va multumesc.
Aveti amigdalita cronica cazeoasa. Acele puncte galbeme pe care le eliminati sunt cazeumul. Ar trebui sa faceti analize de singe: HLG, ASLO, FIBRINOGEN, VSH si un consult ORL in care sa vi se dea un tratament- eventual cu antibioic si un protector gastric. S-ar putea sa aveti si un reflux gastro-esofagian.
Buna ziua. As avea si eu nevoie de putin ajutor daca se mai poate. Am 22 de ani si am probleme cu amigdalele de cand sunt mica. O data sau de doua ori pe an mi se umfla foarte tare si sunt pline de puroi. Ma mai dadea tatal meu cu vata imbibata in petrol sau propolis (nu ma ajutau dar imi curata exteriorul amigdalelor). Ajungeam sa iau antibiotice cand nu trecea cu strepsils sau alte pastile asemanatoare. Acum insa pare sa fie altceva. Simt ca un nod in partea stanga a gatului, mai jos de marul lui adam si cand expir din gat, simt un miros urat venind dinspre esofag, nu cred ca de la amigdale ca nu am mai patit. Si pe ele sunt cate un punct alb-galbui dar nu sunt inflamate. Gatul si peretii din spatele amigdalelor pare cam galben.. Stiti despre ce ar putea fi vorba? Ce imi recomandati? Va multumesc !!
buna ziua..am si eu o problema cu fetita mea…are 3.6 ani si este de 1 an in colectivitate..problemele noastre au inceput de atunci..dar..din ianuarie avem probleme cu amigdalitele pultacee..si anume…la sfarsitul lui ianuarie a facut amigdalita pultacee..cu internare la medlife..analize destul de proaste..leucocite 23000….crp..170…exudate negative…si-a revenit..am tinut o acasa 1 luna..apoi a mers la gradinita din nou..iarasi..la cateva ile..amigdalita pultacee..tratata cu klacid , de data aceasta…exudat negativ…acum 1 saptamana mi-a facut febra f mare…cu frisoane si stare generala proasta..analizele…au iesit 17000 leucocite, neutrofilele au iesit si ele marite..crp 233..precizdz ca a durut o f tare si burta din cauza gazelor..(face o reactie la supozitoarele antitermice…de fapt la orice supozitor)…de data asta a iesit streptococul beta hemolitic de grupa A…bun..sensibil la beta lctamine..a primit tratament cu cefort….acum am repetat analizele si au iesit bune..intrebarea mea este..este posibil ca si la celelalte episoade sa fi avut loc tot din cauza streptococului acesta?? chiar daca nu a iesit?? e(exudatele nu au fost recoltate ca la carte..ci in urgente..adica mai bause, mancase, cate ceva)….asa greu se scapa de el..fetita are si amigdalele hipertrofice…in aceasta situatie se recomanda operatia?? cum putem scapa de tot chinul acestor amigdalite?? de cate ori merge la gradinita se imbolnaveste…ma gandesc ca sunt copii purtatori de streptococ si de acolo il ia..va multumesc
Da, acest streptococ puteea sa fie responsabil si pt celelalte episoade de amigdalita. A recidivat asa de repede ca nu a fost dat antibiotic destul timp cit sa sterilizeze focarul infectios amigdalian. I-ar prinde bine niste Moldamin, dar este prea mica pt o injectie asa de dureroasa. Cit timp i-ati dat ultimul antibiotic? Da, ar trebui scoase amigdalele.
Buna ziua,
Am 26 de ani si de luni(azi fiind vineri)am probleme cu gatul. Luni a inceput cu o jena in gat, lucru ce nu m a speriat pt ca an de an am probleme cu gatul de cand ma stiu. Am baut ceaiuri, miere. Marti durerea era foarte mare. ma durea cand inghiteam si se imflamase foarte tare de pe o zi pe alta. Am inceput sa am si temperatura.Marti am inceput tratamentul cu augmentin, strepsils, Bezydamine, ceaiuri caldute, miere- de regula astea functionau. Dar de data asta se pare ca nu, Miercuri durerea era si mai mare nu puteam inghiti saliva, era foarte dureros. Amigdalele ajunsese la o dimensiune pe care eu in viata mea nu le-am avut si de cand ma stiu am avut probleme cu gatul, aratau deformate mai ales cea stanga, incepuse sa-mi creasca din partea superioara a amigdalei ca o mebrana cel putin asa vad eu, foarte umflate, deformate si foarte dureroare.Joi am continuat tratamentul in speranta ca mi va fi mai bine. Dar pe cum trece timpu imi era din ce in ce mai rau. Probleme la vorbit, probleme la ingitit din ce in ce mai rau uneori cand inghiteam medicamentele ma durea pana la lacrimi. se vedea deja umflatura la nivelul gatului din exterior. Saliva e foarte ambudenta si seara am inceput sa scuip sange cu infectie. Atunci am decis sa merg la spital in urgente in Leeds. Doctorul s-a mirat ce amigdale am, mi-a schimbat antinioticul cu penicilina 500 mg la 6 ore, pe langa asta iau nurofen si spray benzydamine care ii bun pe moment.
In dim aceasta mi-a fost cel mai rau. De data aceasta durerile erau fara a inghiti, era o durere continuua si cand am incercat sa inghit saliva nu am reusit, nu pueam sa inspir…parca nu mi ajungea aerul-dar poate a fost si un moment de panica cand am vazut ca nu puteam inghiti. Nu am patit niciodata asa ceva. M am calmat adica am baut nurofenul si medicamentele cu chin cu vai la ora 8. Pe la ora 13 am adormit si dupa ce m0am trezit durerea era mai mare.Cand m-am uitat in oglinda pe cerul gurii in aproximitatea amigdalelor eram atat de umflata incat de data asta nu mai puteam vedea amigdalele. Trebuia sa apas pe limba cu ceva ca sa am vizibilitate. Si iar m-am speriat. Aveam sange pe amigdale, nu era mult. Ma doare urechea tare, dintii si nu stiu ce sa fac, imi vine sa merg iar in spital ca mi-e frica si ma doare in acelasi timp. Nu am vazut nici o ameliorare pana acum din contra acum e si mai umflat si mai dureros. Tin sa mentionez ca in seara asta au aparut ca un cheag de sange pe amigdala si problema e ca e doar la amigdala stanga. Cea drepta e putin inflamata dar nu se compara cu starea celei sin partea stanga. Va rog sa ma ajutati.
Va multumesc anticipat!
Maria
Probabil ca ati facut un flegmon periamigdalian ( o punga de puroi deasupra amigadalei), care trebuie incizat si drenat. Ar trebui sa faceti antibiotic injectabil: penicilina si gentamicina.
Buna seara,
Va multumesc pentru raspuns, sa stiti ca in seara cand v am scris am ajuns din nou in urgente pt ca efectiv nu mai puteam vb , nu puteam forma cuvintele. Cand am ajuns acolo m-au pus pe perfuzi ca nu puteam bea lichide si injectabil intravenos plus spitalizare. Au zis ca daca mai stateam era pericol sa nu mai pot respira. Si ati avut dreptate!!! am avut abces la amigdale si s-a facut o incizie si puroiul a fost drenat. Dureros. Pacat ca s-a ajuns pana aici. Dar politica lor(Anglia) e sa ti dea injectabil doar cand esti in spital si in cazuri foarte grave. Momentam mai am jena in gat, amigdalele sunt deformate si cu mici cratere, am mai citit aici pe blogul dvs despre acestea. Dumneavoastra considerati ca ar trebui scoase? Cei de aici nu zic nimic. oricum au un sistem destul de greoi. Pana sa te vada un specialist trebuiesc cateva saptamani daca nu ajungi ca mine in spital la urgente. Mi s-a spus ca se poate repeta si chiar nu as mai vrea sa trec prin ce am trecut.Prefer sa scot amigdalele.
Va multumesc frumos pt raspuns inca o data.
Avem doctori foarte buni acasa si dvs imidemonstarti asta inca o data!
Multa sanatate va doresc!
Maria Pop
Da, ar trebui scoase amigdalele. Ca exista mari sanse sa mai faceti un astfel de episod. Nu puteti sa va luati vacanta 2 sapt si sa veniti in romania sa le scoateti?
Buna ziua. Am 23 de ani si de mult timp amigdalele mele sunt marite de volum, incat mi le verific singura in oglinda si imi scot din cand in cand acele puncte de cazeum, cu degetul. Nu am problema racelilor frecvente in gat si nu cred ca as avea curaj sa ma operez. Ma dau din cand in cand cu albastru de metilen direct pe amigdale cu ajutorul unui betisor de ureche si as vrea sa stiu daca ajuta cat de cat acest lucru. Se poate agrava peste ani aceasta amigdalita cronica daca nu accept operatia?
Daca elimina atit de des cazeum inseamna ca ele sufera si ca sunt un focar de infectie pt organism si ar trebui scoase. Ati putea sa faceti infectie mai mare in git daca va "scobiti" dvs. Da, se poate agrva in timp.
Buna ziua.Am o problema cu amigdalele. Ma doare gitul aproape permanent ,amigdalele sint lucioase ,crescute in volum, roseata in git aproape tot timpul,usturime pe faringe,pe o amigdala am un polip.De cite ori merg la doctor mi se spune ca este doar infectie virala nu streptocop,dar am aceasta problema multe luni pe an si pe deasupra am foarte mari dureri de cap pe perioade lungi.Eu locuiesc in strainatate si as dori un raspuns ce-as putea sa fac.a multumesc
Ar trebui sa scoateti amigdalele, sa desfundati bine nasul, cu spray cu apa de mare si spray decongestionant, sa suflatati bine nasul, sa nu mai curga "muci" in spatele nasulu pe git.
Buna ziua,
Numele meu este Lidia, am 24 ani! Tot citind diferite forumuri si site-uri medicale am dat si de sfaturile dumneavoastra, va apreciez!
Apelez la dumneavoastra pentru ca sunt putin ingrijorara din cauza amigdalelor mele! De aproximativ 2 ani imi apar puncte alb-galbui pe ambele amigdale si urat mirositoare, uneori de la aer rece, uneori de la bauturi reci, in ultimul an am evitat sa consum rece! Uneori apar o data pe luna, alteori nu mai apar 2-3 luni, s-a intamplat sa am pe ambele amigdale pentru cateva zile! De ce nu am fost ingrijorata?! Mi-am facut analize cu 2 ani in urma cand au aparut si nu a fost nimic in neregula, nu am avut febra niciodata si nu m-au durut! Saptamana trecuta m-am gandit sa imi refac analizele, banuiesc ca este ceva in neregula, am avut inca un punct pe o amigdala! Intre timp ele par sa fie marite si sa aibe mici gaurele pe suprafata lor! La analize leucocitele sunt in parametri, la exudatul faringian apare "streptococcus pyogenes absent", indicele ASLO este 169, in parametri normali, iar hemograma arata bine in intregime! Nu pot spune ca acelea sunt pungi de puroi banuiesc din moment ce nu am nicio infectie! Ce ar trebui sa fac? Medicul care mi-a recomandat analizele si care a vazut rezultatele nu este ORL-ist si mi-a spus ca nu am niciun motiv de ingrijorare! Ce e de facut, totusi?!
Va multumesc nespus de mult!
Va doresc o zi minunata si multa sanatate!
Aveti amigdalita cronica cazeoasa. Aveti o suferinta veche a amigdalelor, care "isi tot fac curatenie" si "arunca" in afara resturi alimentare, celule moarte,bacterii moarte care se concretiizeaza sub acea secretie galbuie numita cazeum. Cind apare acest lucru "suparator" atunci este indicatie de scoatere a amigdalelor. Aceasta stare a amigdalelor, de expulzie a cestui cazeum, nu este o stare normala, si nu se repercuta in analizele de singe. Pot sa iasa in limite normale analizele de singe.
Buna ziua,am fost diagnosticata cu amigdalita acuta pultacee iar eu am alergie la amoxacilina. sunt in a doua zi de tratament cu Klacid, metrominazol si Nurofen. Momentan nu simt nici o schimbare in afara ca dupa ce iau nurofen se mai dezimflameaza amigdalele,dar nu in totalitate.Nu prezint febra, ceea ce medicul meu ORL mi-a zis ca nu ar fi intocmai un lucru bun si…ce ar trebui sa fac?In cat timpar trebui sa vad schimbari?iar daca nu imi trece atunci trebuie sa imi scot amigdalele?
Multumesc frumos
In cinci zile ar trebui sa simti ameliorare. Daca nu se intimpla acest lucru va intoarceti la un consult ORL si poate in acel caz ar trebui sa faceti antibiotic injectabil.
Buna ziua! E normal ca la 7 zile dupa amigdalectomie sa reapara mirosul si gustul de cazeum? e posibil sa mai fi ramas bucati de amigdale? Multumesc.
Da, e normal. Se elimina "falsele membrane" care se formeaza in loja amigdaliana si acestea miros si au gust de cazeum.
Buna ziua!Am 21 de ani iar de 3 zile am o durere in gat,imi curge nasul si am un fel de scoarta alba in urechi!Una din amigdalite mie mai marita decat cealalta si am gauri pe ele!Puteti sa m-a ajutati cu ceva sfaturi!Sunt plecata din tara si nu am posibilitatea sa merg la medic
Va multumesc anticipat,Cristina
Imi pare rau de intirzierea raspunsului meu. Sunteti racita. Ar trebui sa luati un antiinflamator si sa spalati nasul cu spray cu apa de mare si sa il suflati. In momentul acesta nu stiu cum mai sunteti daca s-a agravat sau nu.
Am operata copilul de polipi si amigdalita acum 10 zile.La control doctorul a zis ca este foarte bine dar de ieri imi tuseste. inca mai are dureri si tuseste si ziua si seara .Seara tuse uscata iar ziua expectoranta cu secretii lipicioase de culoare alb.Este normal?I-am dat grintuss am facut bine?
Mai dureaza o sapt pina se vindeca locul de unde au fost scoase amigdalele. Dati-i grintuss in continuare si spalati-i bine nasul cu apa de mare si puneti-i in nas si un spray vasoconstrictor/ decongestionant. Daca se agraveaza tusea reveniti la control la dr care v-a operat.
Buna seara,
as dori sa vorbesc personal cu dvs ceva legat de amigdale si sa va arat si niste poze.daca puteti sa imi scrieti pe adresa de e-mail annrya@yahoo.com.Apoi o sa va explic despre ce este vorba si sa va si arat in poze.sunt foarte ingrijorata ,va rog sa imi raspundeti
V-am scris pe mail
buna ziua! am si eu ceva probleme cu gatul in sensul ca de vreo trei ierni de cand am fost la munte si am stat uda la picioare cateva ore mi se tot inflameaza amigdalele. primul episod apare cand incepe sezonul rece, prin noiembrie, merg la medic, iau tratament, si apoi toata iarna am o senzatie de discomfort in gat, si dimineata uneori mai elimin puncte din acelea albe de care vorbeau si cei de mai sus. mentionez ca acum o saptamana mi-am facut analize si aslo este in limite normale, la exudat mi-a iesit ca nu am nimic si hemoleucograma este perfecta. iar varsta mea este 23 de ani. ce parere aveti?
Amigdalele pot face acel cazeum tot timpul daca au fost mult timp bolnave in copilarie. Si tot amigdalele se pot inflama constant daca masul nu e desfundat si curatat, datorita mucilor din nas care se scurg constant in spatele nasului si ajung in git, pe amigdale. Frigul agraveaza toata aceasta stare la toata lumea. Putem sa avem o amigdalita cronica cazeoasa si cu analize in limite normale. In concluzie: curatati bine nasul si daca se mentine acea eliminare constanta a cazeumului amigdalele ar trebui scoase.
va multumesc frumos pentru raspuns! mentionez ca nu am niciodata nasul infundat, si in afara de inflamarea amigdalelor, nu mi se intampla nimic, nu racesc, nu fac febra, nu am nasul infundat. numai cand ma expun la frig si nu ma imbrac suficient mi se inflameaza…cat despre cazeum, am facut si eu gargara cu musetel cum ati recomandat cuiva mai sus si s-a mai ameliorat.
mai am o intrebare: in general, cand amigdalita devine cronica, recomandati scoaterea lor?
Recomand scoaterea lor daca ne deranjeaza constant: se inflameaza des, elimina cazeum tot timpul sau sunt f mari.
Buna ziua am si eu o problema cu gitul de 7 luni parca am un nod in git si este rosu in git permanent am facut toate analizele care mi lea dat medici am fost la 6 medici diferiti si toate analizele sunt bune dar rosu persista.
sunteti fumator? aveti nasul infundat de mult timp?
buna ziua, simt o amigdala marita. proteina C reactiva a iesit intre limite, Also 126, VSH e ok, hemoleucograma de asemeenea, exhudatul faringian la fel. ORl-istul nu mi-a dat deloc antibiotic dar a zis ca e amigdalita cronica. nu se vede puroi deloc. dar e jena in gat si amigdala stanga mai mare decat cea dreapta precum si ganglionul din stanga de sub ureche marit celalalt din dreapta nu se simte deloc nu se simte deloc. ce parere aveti? jena nu dispare dupa antiinflamatoare, strepsil, ACC
Am mai intilnit cazuri in care o amigdala e mai mare decit alta. Nu pot sa va explic mecanimul prin care s-a marit una mai mult de alta. Nu ar trebui sa fie nici o problema. Dar daca ne jeneaza aceasta amigdala marita ar trebui scoase ambele amigdale.
buna seara, ajutati-ma si pe mine va rog ,nu pot inghi,ma deranjeaza la mancare,parca inghit ciulini,si am umflat gatul in partea stanga.am luat mai multe medicamente gen:hexoralete,strepsils,vitamina c.respect acest tratament.nu mi-a dispraut deloc durerea in gat la inghitire,nici nu se desumfla gatul plus de asta m-am uitat in oglinda si am vazut ca are galben acolo.este prima oara in viata cand am patit asa ceva,ce ma sfatuiti?multumesc mult
cel mai probabil ati facut un puseu de amigdalita acuta. trebuie sa faceti neaparat un consult orl, in care sa va prescrie un tratament cu antibiotic.
Buna ziua.Deranjez pentru un sfat.Nepotelul meu are 2 ani si face frecvent amigdalita pultacee.Exudatul faringian a iesit negativ ,insa teminase tratamentul cu zinat de 8zile.Dupa aceste 8 zile a facut iar febra mare si amigdalele inflamate…in acest moment s-a recoltat exudatul. Intrebarea era daca e ok rezultatul sau trebua sa iasa ceva.Multumesc!
Ar trebui sa ii faceti antibiotic injectabil pina cind se sterilizeaza focarul infectios bine si apoi sa ii scoateti amigdalele.
Am 32 de ani si din 2007 nu mai am amigdalitele, am reumatism articular si insuficienta mitrala gradul 2. De mai bine de 6 saptamani a inceput sa ma doara in gat in locul unde erau amigdalitele am ceva alb acolo, dar nu stiu daca este stafilococ auriu sau candida. Din 2007 si pana acum nu am mai avut dureri in gat, am luat 7 zile amoxacilina, dar la aer rece iar reapare durerea, am evitat sa beau rece. Va rog sa imi spuneti daca nu mai am amigdalitele mai este posibil sa se agraveze problemele pe care le am la inima si articulatii. Va multumesc!
Faceti un exudat faringian si lingual. recoltati si analize de singe: ASLO, HLG, FIBRINOGEN, CRP. Luati un antiinflmator nesteroidian pina ajungeti la un consult ORL
buna ziua..revin si eu cu o problema.in luna decembrie am facut toti membrii familiei amigdalita pultacee..eu am tratat o cu unasyn..de fapt medicul de familie mi a tratat o…a trecut….intre timp am fost si la medic orl..bun..dupa revelion m-am ales cu o laringita..am rtamas fara voce..expectoram mucus galben…medicul mi a dat zinat si bioparox plus homogene..dupa primele doze de antibiotic laringita a disparut..vocea mi a revenit, secretiile nu mai sunt galbene..dar..mi-au aparut puncte albene pe amigdale..mai mult pe cea dreapta…am mers sa-mi fac exudat..la care inca astept rezultatul, am facut analize la sange..aslo este 99, vsh este 7..la forumula leucocitara sungurele modificate sunt leucocitele dar cu f putin..wbc 10.15..normal 3.98-10.04….si monocitele 0.77..val normale 0.24-0.36../10 la atreia/mm la a treia….ce poate fi..am mers aseara la medicul orl si mi aspus ca pare ar fi streptococ..ma gandesc daca era streptococ nu ieseau si celelalte analize mari?? va multumesc..
Poate sa fie un streptococ si fara sa fii iesit ceva la analize. Punctele albe de pe amigdale s-ar putea sa fie cazeum. Faceti gargara cu ceai de musetel citeva zile si daca persista mai faceti un consult ORL.
la exudatul faringian nu mi-a iesit nimic..a iesit negativ..la fel si cel nazal..medicul la care am fost spune ca a fost de origine virala..eu sufar si de rinita alergica, de f multi ani…ma gandesc ca secretiile pe care la am zi de zi imi pot influenta starea de santate si imi pot irita gatul..n-am avut durere, nimic…acum mai am un punct f mic pe amigdala dreapta..si 2 zile de antibiotic..dupa ce trece..la o saptamana, voi reface analizele..as vrea sa vin la dumneavoastra la medlife..programul afisat pe site este valabil?? va multumesc
Va astept. Da, programul afisat este valabil. Am si o simbata pe luna program.
Buna seara.Baietelul meu de 8 ani, in urma unor analize anuale,am constatat ca are ASLO 350, VSH 18, proteina c reactiva si fibrinogenemia in limite normale. Dupa repetarea analizelor, a urmat tratament cu Ospen 1000, o luna, si analizele au iesit: ASLO 434, VSH 12, restul in limite normale, inclusiv exudate nazo – faringian negative.Am urmat tratament cu moldamin 6 saptamani (1 pe sapatamana) si urmeaza sa repetam analizele, maine.Daca iese ASLO tot marit, ni s-a recomandat scoaterea amigdalitelor. Va rog sa-mi spuneti daca aceasta cale este cea corecta, adica ne va fi de ajutor si nu va avea probleme la maturitate?Este necesara si corecta aceasta solutie?Mentionez ca momentan nu am avut nici un episode de faringita, laringita! Va multumesc.
Daca nu a facut pusee repetate de amigdalita acuta putem sa lasam amigdalele la locul lor. ASLO poate sa se fi marit la un moment dat in cursul unui puseu acut de faringoamigdalita, acesta scazut progresiv in luni chiar ani de zile. Ciudat este ca a iesit mai mare; ati repetata la acelasi laborator? Si de ambele dati era nemincat copilul? Sa imi spuneti ce rezultat a iesit de data asta.
Am amigdalele inflamate de cand ma stiu(am 25 de ani).Nu pot sa spun ca au un aspect f ciudat,cu cripte adanci (asta din ce pot eu sa vad).Deci nu scad niciodata in volum.Nu ma deranjeaza prea tare cu exceptia faptului ca imi cauzeaza o respiratie neplacuta(banuiesc ca asta e cauza,pt ca atunci cand le ating cu degetul si miros saliva,simt un miros neplacut si am o limba un pic incarcata mai ales in partea din spate).Deci pot sa imi cauzeze respiratie urat mirositoare si le pot extirpa numai din cauza asta?In urma unui exudat am descoperit stafilococ.
da, ar avea indicatie de scoatere a lor doar pt ca elimina constatnt cazeum si da o respiratie neplacuta.
Buna ziua,
Sunt femeie, 36 de ani si am amigdalita cu urmatorul istoric: mi-a aparut un punct alb de puroi pe amigdala dreapta, fara dureri si febra; doua sapt s-a mentinut aceasta stare luand pastile de propolis si trachisan; cand am vazut ca nu dispare am luat Ospen 8 zile – nicio schimbare, punctul de puroi era tot acolo; am inceput sa iau Zinnat – dupa 3 zile pata a disparut, apoi a aparut, iar ambele amigdale au devenit rosii, dureroase la inghitit, usoara febra. (cred ca totul s-a dat peste cap cand am fost nevoita sa ies afara 3 minte, in bluza); acum sunt in ziua a 6 a de zinnat (1/12 ore), 4 nurofen raceala si gripa/zi (ca sa nu ma mai doara; simt durerea si in urechi) + pastile propolis si pastile salvie; dupa cele 10 zile de zinnat, sa fac un moldamin/sap? 4 sapt? ce concentratie? ce -mi recomandati pentru sistemul imunitar; inca din copilarie fac amigdalita infectioasa aproape in fiecare toamna-iarna. Multumesc anticipat.
Da, trebuie sa faceti neaparat Moldamin, o fiola de 1200000UI pe sapt 4-6 saptamini. Preventiv: ca sa nu mai raciti ar trebui sa le scoateti
de aproape 3 zile am amigdalita foarte inflamata mai ales cea de pe parte stanga. nu pot vorbi, nu pot manca si nu pot nici sa beau (de 3 zile ma straduiesc sa beau apa cu un pai dar de multe ori imi vin stari de voma sau nu stiu cum e posibil ca in loc sa intre in stomac imi iese pe nas). nu stiu ce sa mai fac le-am incercat pe toate gatul meu este aproape inchis complet … AJUTOR!!! :'(
Trebuie neaparat sa faceti un tratament injectabil cu Penicilina. Trebuie sa faceti un consult ORL urgent, altfel starea dvs o sa vi se agraveze.
Am deviatie de sept , sinuzita si amigdalite crosice cu focar de infecti si ASLO 370 , Ce pot face in acest caz?
si mai am exoftalmie care nu este din cauza tiroide , poate sa fie din cauza inflamarii sinusurilor in special cel etmoidal?
Ps: am 17 ani
Cam greu de crezut ca exoftalmia sa fie din cauza deviatiei de sept nazal si a sinusurilor. ASLO acela ne arata infectia organismului dvs cu Streptococul beta hemolitic. Ar trebui sa faceti O tura de Moldamin. Ar trebui rezolvata deviatia de sept cind vei implini 18 ani.
?
Buna seara,
Am si eu o intrebare…in vara 2012,am facut o faringita mai urata la care am luat tratament…ulterior am constatat,cand mancam inghetata sau beam ceva putin mai rece,aveam senzatia de corp strain in gat si luam decasept,tantum verde.Am inceput,din toamna,sa beau numai ceaiuri,apa o beam la temperatura camerei,am avut un episod de amigdalita in dec.2012,iar acum,si in zi de azi,constat ca daca beau apa putin mai rece decat temp camerei,ca sa zic asa, simt cum se inflameaza amigdalele si am dureri usoare in gat….fac gargara cu apa cu sare si ma scap in max 2 zile. Problema este,ca nu mai pot sa beau nimic mai rece,sa mananc o inghetata nici atat,exudatul faringian a iesit bine si trec doar printr-o perioada cu mai mult stres. Ce analize sa-mi mai fac? Trebuie sa-mi scot amigdalele?Am gresit ca mi-am obisnuit gatul cu bauturi calde? Astept un raspuns….Va multumesc !
Din pacate sensibilitatea aceasta la git va persista toata viata. Si eu o am. Si eu beau numai lichide calde. Ce analize trebuie facute? HLG, VSH, FIBRINOGEN, ASLO- din singe; Amigdalele le scoateti doar daca se inflameaza des, faceti 2-3 pusee de amigdalita acuta pultacee 2 ani la rind.
buna ziua, baiatul meu de 21 de ani are o urata amigdalita pultacee de 4 zile. A inceput tratamentul cu augmentin de 1g. dar dupa 3 zile nu s-a schimbat nimic in bine. De ieri este pe azitromicina la 24 de ore si durerile de gat si de cap sunt foarte puternice. Febra nu este mare, cel mult 38 grade. Ce ma sperie foarte tare durerile foarte puternice de cap. sunt normale la o amigdalita, oricat ar fii ea de urata?
Poate sa aiba si sinuzita, de aici durerile de cap. Amigdalita acuta se trateaza cu antibiotic ijnjectabil.
Buna seara. Avem un baietel de trei ani si trei luni care din Ianuarie a facut rosu in gat cu puroi, aproximativ in fiecare luna. De fiecare data tratament cu antibiotic la sfatul medicului. Nu stim ce sa mai facem. Trebuie operat? Nu este prea mic?
Da, ar cam avea indicatie de scoatere a amigdalelor si a polipilor. Amigdalele au devenit un focar de infectie pt organism dupa atitea pusee infectioase.
Buna seara,
Amigdalele se pot scoate chiar daca nu racesc, nu se maresc etc?
Am respiratia neplacuta, atat pe nari cand tin gura inchisa cat si pe gura, cand vorbesc.
Am apasat pe ele si iese un fel de mucus urat mirositor si uneori am si fragmente galbui.
Buna ziua, Dna doctor. Am 21 ani, si acum 4 ani am avut prima oara amigdalita flegmonoasa. Atunci mi s-a facut o incizie cu un ac lung, mi-a curs tot sangele, mi-a dat de facut zece injectii cu gentamicina si niste pastile si mi-am revenit
Acum la fix 4 ani, se repeta istoria, doar ca am ajuns la alta doctora, care nu mi-a facut nicio incizie, m-a intebat daca vreau antibiotice sub forma de pastile sau injectabile. Am ales a doua varianta, acum fac cefort dexomelo..cu inteleg tot cuvantul. In fine, tratamentul asta mi se pare destul de diferit fata de cel de acum patru ani, nu era mai bine daca imi facea incizia, sa imi dreneze acolo? Este vorba de o amigdalita cronica, daca se repeta acum? Ma sfatuiti sa le scot ? Va multumsc.
Buna ziua ! Am 52 sw ani ,si de 3 ani ma sacaie amigalele ,in sensul ca ,dupa ce fac anumite tratamente ,cu propolis ,cu antibiotice ,trec ,dar reapar din nou ,avand si niste pete albe ,am avut si in nas ceva infectii ,in timp ce faceam interferon ,iar gatul imi era mereu inflamat si patat cu alb .de tusit ,tusesc destul . Datorita faptului ca am hepatita nu prea e bine sa iau antibiotice . dar si de operatie mi-a putin ..jena . am facut odata anazile inclusiv exudat si mi-au iesit bune ,trombocite putin mai mici . ce ma sfatuiti sa fac ? cu respect .matei .
Daca amigdalele se inflamaeaza si se infecteaza des nu mai au rolul de a "curata" sfera ORL ci de a "murdari" aceasta sfera. Prin urmare ar trebui scoase. Dar inainte de asta trebuie sa vedeti sinusurile cit de curate sunt, printr-o tomografie de sinusuri si sa le curatati, inclusiv nasul astfel incit sa nu mai existe secretii care se scurg din nas in git.
buna seara! am 20 de ani si am si eu o problema.De aproape o luna simt ceva in gat, am foat acum 2 saptamni la ORL la MedLive am fost consultata si mi s-a spus ca pe partea stanga am amigdala linguala umflata,dar nu mi s-a spus concret cauza si nu mi-a dat nici un tratament, m-a intrebat dna dr. daca am avut probleme cu stomacul sau ficatul,dar n-am avut niciodata probleme,numai ca acum cateva zile m-am trezit intr-o dimineata cu o ameteala foarte puternica si cu stari de voma( mentionez ca n-am varsat) si mi-a spus cineva ca este posibil sa fie de la ficat si atunci am facut legatura cu intrebarea doamne dr. daca am probleme cu ficatul. Deci gatul nu ma doare deloc doar ku simt un discomfort cand inghit ca si cum mi-a ramas ceva acolo,inhit mai greu si imi simt gatul plin de mucus.Nu stiu ce s-a intamplat ca dintr-o data am simtit asa in gat fara nici un simptom ce poate fi? sau de la ce? mentionez k am facut si ecogrfie la tiroida si mi-a iesit perfect normala.Astept raspuns, multumesc!
Amigdala linguala poate sa se mareasca datorita unui reflux gastro-esofagian sau a unei sinuzite cronice care dreneaza secretii mucoase pe peretele posterior al faringelui. Acel mucus care il simtiti permanent poate fi datorata sinuzitei. Ar trebui sa curatati f bine nasul si sa faceti un CT se sinusuri. Poate veniti sa va vad si eu, tot la Medlife, in Grivita.
Poti face amigdalita si daca ai aslo mare? In loc de 200,am 600 si medicul mi-a dat sa fac moldamin odata pe sapt….dar nu prea vreau sa il mai fac ca doare rau….si ma confrunt cu amigdalita.
La ASLO asa de mare trebuie facut Moldamin. ASLO asa mare inseamna ca streptocul betahemolitic care e responsabil de aparitia amigdalitei mai este inca in organism, drept urmare trebuie sterilizat organismul de acest germene prin acest moldamin.
Buna ziua!
Ma numesc Calin si as avea si eu o intrebare, de aprox 2 ani am inceput sa am probleme cu amigdalele care deveneau din ce in ce mai dese, pana in momentul in care am fost sub influenta medicamentelor atat de mult incat (banuiesc) mi s-a declansat primul episod de Psoriazis, am consultat un medic ORL si mi-a prescris 3 saptamani de Moldamin, le-am facut insa dupa aceste 3 saptamani mi-a mai prescris inca 3 luni de Moldamin. In momentul ala am decis sa nu mai urmez tratamentul deoarece de fiecare data cand trebuia sa fac injectia intram intr-o stare foarte puternica de anxietate (doresc sa precizez ca am frica de injectii) din cauza durerii provocate si nu puteam sa accept sub niciun fel sa ma terorizez mental inca 3 luni cu faptul ca va trebui sa iau Moldamin. Acum intrebarea mea este daca exista un alt tratament in cazul asta care nu implica Moldamin ca sa le pot scoate si eu.
In iarna anul trecut am fost spitalizat 1 zi din cauza amigdalelor mele pt ca pur si simplu m-am prabusit la pamant la un moment dat. Precizez ca aveam dureri foarte mari de incheieturi, febra si durere incredibila de cap, plus senzatia de nod in gat.
Atunci un alt medic ORL pe care l-am consultat mi-a spus ca se puteau scoate amigdalele si sa continui cu un tratament medicamentuos, fara a se ajunge la Moldamin, insa din cauza iernii mi-a sugerat sa mai astept cu scoaterea lor pana cel putin in primavara.
Insa timpul a trecut si nu am mai avut probleme grave cu ele, doar ca acum problemele s-au reintors si sunt exact la fel ca inainte.
Doresc sa mai adaug ca legatura dintre Psoriazis si Amigdalita mea am observat-o dupa retragerea eruptiei de pe corp, ramanand doar cateva bubite pe scalp, care se inmultesc in momentul in care reapar simptomele amigdalitei cronice.
Of,of- da trebuie scoase. Puteti sa le scoateti si iarna daca nu se mai poate. Nu puteti sa veniti sa va vad si eu, la Medlife Grivita BUCURESTI. Intr-adevar e cam mult sa faceti 3 luni de moldamin. 3 saptamini era acceptabil
Fetita mea in varsta de 3 ani face foarte des amigdalita,iar ultimele 2 dati a fost cu puroi,la 2 saptamani .La exudat a iesit staf auriu,dar dupa 7 zile de penicilina si gentamicina ex a iesit negativ.Acum este iar racita,face cefotax injectabil de 5 zile.De 2 zile am inceput sa-i dau sirop de catina dar cred ca din cauza acrelii iar i se irita gatul.Ce ma sfatuiti,ar fi mai bine sa i le scot?
buna ziua!! eu am avut probleme inca de cand eram copil cu amigdalele,insa nimeni nu mi-a recomandat sa le scot(nici un doctor) la ultimul exudat eram curata nu aveam nimic,iar la o luna dupa am facut iar rosu in gat cu puroi bineinteles,asta se intampla in septembrie iar acum am iar.Mentionez ca nu am reusit niciodata sa scap fara antibiotic(ospen),dar avand in vedere ca fac atat de des,nu prea as vrea sa ajung sa iau lunar antibiotic,mai ales ca am in plan sa raman insarcinata! ce imi recomandati? va multumesc anticipat! Ema
Ati incercat sa faceti MOLDAMIN dupa un episod acut de amigdalita? Ar trebui facute niste analize de singe sa vedem daca mai exista infectie in organism. Daca avem 2-3 episoade amigadliene pe an 2 ani la rind atunci avem indicatie de scoatere a lor. Ar fi bine daca ati reusi sa veniti sa va vad, un consult ORL.
buna, eu am de mult timp probleme cu respiratia urat mirositoare. amigdalele imi sunt mai mereu rosii, insa nu ma dor decat daca racesc f tare toamna sau iarna. Am observat ca in timpul periajului mai ales a limbii(zona din spate) se desprind de amigdale niste "chestii" ca boabele de mustar care miros f neplacut. De asemenea, fie vara, fie iarna nasul meu e mai mereu infundat (nu ca la raceli, dar destul incat sa ma jeneze), iar dimineata am un gust foarte rau in gura si scuip ceva lipicios care insa parca nu vine din amigdale, ci de undeva mai sus de ele. Ce ma sfatuiti sa fac? voi merge la orl insa mi/e tare necaz ca imi va scoate polipii sau amigdalele 🙁 ce parere aveti? va rog sfatuiti-ma
Trebuie sa faceti un consult ORL ca sa va rezolve obstructia nazala- prin tratament medicamentos sau chirurgical. Ar trebui facut si un computer tomograf de sinusuri. Secretia aceea care o simtiti in git cel mai probabil vine din sinusuri. Amigdalele pot fi mereu rosii datorita acestor "muci" care se varsa continuu din sinusuri in spatele nasului si se preling pe peretele posterior al faringelui inflamindu-l constant.
Buna ziua!Sper sa vedeti mesajul meu si sa ma puteti ajuta cu un sfat.In mai am avut o infectie la dinti si i-am tratat pana in iunie.In iunie m-a piscat o albina si mi-a aparut un ganglion latero-cervical care s-a retras putin,dar nu de tot.(am mai avut ceva dupa ureche si a disparut)am tot avut dureri in gat si amigdala dreapta care a ramas marita.acum ma doare f putin,spre deloc.nu inteleg de ce nu trece.am tot fost la medici.imi este teama pt ca am zile in care ma mananca parca toata pielea si febra 37,3(de cele mai multe ori 37)si am tot citit pe net .poate sa fie ceva grav ,adica vreo boala autoimuna la sange sau limfa?am facut analize de sange in august,au iesit in limite normale,dar am inteles ca nu e suficient.
va multumesc anticipat!
Incercati sa faceti si testul pt TBC., teste alergice si o ecografie cervicala, la nivelul zonei unde considerati ca este acel ganglion sa vedem daca se afla ceva acolo.
Buna ziua! Eu am o hipertrofie amigdala linguala, nu am dureri, nu am vocea modificata si nu pot spune ca ma deranjeaza in mod special. Atata tot ca daca scot limba, se vede foarte in spate acea proeminenta destul de mare, un pic mai in fata, dar tot la baza limbii, cateva mai mici, iar in lateralele limbii, foarte in spate, la fel, ca doua boabe de porumb. Am incercat diverse medicamente, spray-uri, insa nu se modifica sub nicio forma. Nici nu se inrautatesc. Pot trai linistita asa, sau e cazul sa iau alte masuri ?
Deobicei aceasta hipertrofie de amigdala linguala se formeaza in urma unui reflux gastro-esofagian persistent, Puteti trai linistita cu aceasta hipertrofie. In cazul cind amigdala creste prea mult poate sa dea senzatie de durere la inghitit si dificultate la inghitit alimente solide.
Buna ziua,
Am si eu o problema cu amigdale, anual fac amigdalita pulacee ce ma tine la pat doua saptamani.
Urmez tratament cu ospen 1000 1/8h, vit C, algocalmin si paracetamol
Fac febra intre 38-39 in prima saptamana fara semne de ameliorare iar acum, in a doua nu scade sub 37.2-37.7.
Amigdanele fiind inca inflamate si cu pete albe pe ele.
Asa e in fiecare an, cam de 2 pri pe an.
Va multumesc
Ospen eu zic ca mult prea slab pt a rezolva o amigdalita acuta eritemato-pultacee, ar trebui Penicilina injectabil. Dupa ce se vindeca episodul actual trebuie sa faceti citeva saptamini Moldamin si dupa eventual scoaterea amigdalelor.
iertati-mi deranjul.de cca 3 ori pe an,fac amigdalita,si o tratez acasa …de regula cu amoxacilina si trece.anul acesta insa a fost nevoie de spitalizare,intrucat a aparut cazeum si s-a inflamat un ganglion submaxilar.dupa 5 zile tratament la 12h cu ceftamil durerea in gat a trecut,si setul de analize incluzand aslo si tot restul a iesit ""perfect"".am fost externata desi amigdalele inca sunt putin marite si inca prezinte puncte albe…ceea ce ma ingrijoreaza mai mult este acel ganglion marit…sunt aproximativ 2 saptamani de cand nu se retrage.ce as putea sa fac?,multumesc anticipat!
Ar trebui sa faceti o ecografie cervicala pt acea zona sa vedeti clar daca este un ganglion si dupa inca un consult ORL. Daca puteti sa veniti sa va vad eu, ma gasiti in fiecare dimineata la Medlife Grivita
Buna ziua, in urma cu doua sapt am prins o raceala de tuse seaca, nas infundat, ochii inlacrimati plus imi apar niste bule transparente pe ochi inca dupa ce pun picuri ochiul isi revise la normal. Dar in urma cu cateva zile am obs ca eu nu mai am amogdalitele..se vad fff mici.. si doar asa ca niste bucati ciudate acestea nefiind rotunde.. am obs acest lucru cand intr.o zi ceva ma facea sa inchid continuu insa la fiecare inghititura ma inec si raman fara aer
Trebuie sa veniti la un examen clinic ca sa vedem clar ce aveti acolo. Doar eu, medicul ORL, pot sa decid clar in ce stadiu de boala sunteti, ce modificari clinice au aparut si doar dupa un examen clinic va pot recomanda un tratament corect.
Cu ceva timp in urma am trasmis un mesaj, pentru un sfat, daca puteti sa-mi dati un raspuns. Multumesc.
Amintiti-mi despre ce era vorba. Am fost plecata in concediu si nu am avut acces la calculator.
Buna seara, ma 'pregatesc' de amigdalectomie sapt viitoare 🙁 va rog sa-mi spuneti cum este recuperarea la 30 de ani si cat dureaza si daca este adevarat ca se spune ca sunt sanse de ingrasare dupa… multumesc anticipat
Recuperarea este ca la 20 de ani. Poate daca o faceati in copilarie recuperarea era mai usoara si mai scurta. Dureaza cam 2-3 saptamini "suferinta". Eu, personal nu am auzit de acest mit- cu ingrasarea.
Buna seara, am si eu o problema. Din pacate nu am apucat sa citesc toate comentarile, poate sa vad un caz similar. De vreo 8 zile am amigdala dreapta f umflata. Uneori ma doare si urechea cand inghit. In momentul de fata nu pot sa inghit decat lichide si cu greu pastile. de 4 zile iau augmentin de 1g la 8 ore. Stiu ca se iau la 12 ore dar nu mai rezist. Am mai patit in urma cu 5 ani cand am ajuns la urgenta si medicii mi-au bagat niste chestii pe gat si le-au spart. atunci erau ambele pline de puroi. Acum nu prea pot sa vad ce e in gat ca nu pot deschide gura. Trece cu antibioticul asta? Nu as vrea sa mai merg la urgente pt ca am trait clipe de cosmar atunci. Dupa o saptamana de spitalizare mi-au spus sa fac moldamin pana ma hotarasc sa le scot. am facut 4 saptamani si n-am mai facut, nici nu le-am scos.
Imi cer scuze de intirzierea raspunsului meu. S-ar putea sa fi facut flegmon amigdalian, pt care trebuie incizat si drenat puroiul de acolo intr-un spital. Ar trebui facut si antibiotic injectabil. Si sa va htariti sa le scoateti, pentru ca altfel o sa tot apara episoade de genul acesta
Buna ziua
Am 33 de ani iar problema mea e urmatoarea:
Acum 2 luni am fost diagnostigat cu amigdalita pultacee cu adenopatie pe partea dreapta.Debut brusc , fara febra,far dureri articulare,fara tuse.
Am facut 5 zile injectii cu penicilina cu gentamicina.
Dupa tratament am plecat in concediu unde a reaparut amigdalita , am luat de la farmacie 1 cutie de doxiciclina(2×1/zi). Nu a avut nici un efect. Am facut analizele :Aslo, vsh, hemoleucograma,exudat,hiv,vdrl etc, toate au iesit bune.(la exudat a iesit candida, posibil de la antibiotic) Mi sa dat Ospen 14 zile , am terminat si nici o schimbare.
Acum iau Amoksiclav de 7 zile si nici o schimbare.
Simtomele de 2 luni si pana in prezent sunt urmatoarele : Amigdala dreapta marita si cu puroi pe ea in forma de sfera,ganglion laterocervical dret inflamat nedureros , nemiscator.Pana acum am fost la medicul de familie si medicul internist cel care mia solicitat analizele. Luni am programare la ORL.Oare ce ar putea fi?
Imi cer scuze de intirzierea raspunsului meu. Ar putea sa fie TBC. Ati iintrat in legatura cu cineva suspect de TBC. Faceti si IDR la PPD, testul pt detectarea bacilului koch. Adenopatia nu s-a micsorat deloc sub tratamentul antibiotic? Astept raspunsul dvs. Pina in acest moment ati facut si controlul ORL. Ce v-a zis doctorul care v-a vazut?
Multumesc pentru raspuns.
Adenopatia se retrage uneori (f putin). De ex in concediu (la plimbari pe malul marii) sa retras semnificativ dar numai cateva ore dupa care revine. Sub efectul antibioticelor am sesizat ca revine pulsul inimii la normal (75 – 85) , iar dupa terminarea unui tratament (in lipsa antibioticului) acesta creste chiar si pana la 110. Medicul Orl m-a examinat mi-a spus ca nu par a fi suspiciuni de cancer insa mi-a dat sa fac o ecografie la ganglion pentru al tine sub observatie. In ce priveste amigdalita, Dr. Orl mi-a spus ca nu pare a fi pultacee ci sunt "ceva pete albe" . Mi-a pus dianosticul de "amigdalita unilaterala cu adenopatie". Nu mi-a dat nici un tratament.
Acum sunt in aceasi situatie ca la inceput : Amigdala dreapta putin marita cu aceste puncte albe deschis(dispuse ca un buchet) in centrul si chiar pe marginea amigdalei, ganglionul inflamat, pulsul la 93 – 96 . De vreo doua saptamani a inceput sa mai am dureri usoare in jona inimii. Testul TBC nu l-am facut(m-a ascultat la plamani,febra nu am, nu tusesc). De mentionat faptul ca acesta amigdalita a izbucnit la 5 zile dupa un contact sexual oral cu o partenera noua. Posibil sa fi luat ceva bacterie, virus . La dermato venerice mi s-a spus ca nu as avea nimic din acest punct de vedere, am facut vdrl,hiv si clamydia care au iesit negativ, dar cine stie .. Dvs ce ma sfatuiti ? Multumesc
Ati facut ecografia cervicala, sa vedem de ce natura este aceasta tumefactie? E f importanta aceasta investigatie in elucidarea diagnosticului. Faceti si testul de TBC, va rog.
Am aproape 3 ani in care am analizat tot ce era de analizat si incredibil nu a iesit nimic. Diagnosticul este urmatoarul :Din partea ORL – Amigdala hipertrofica , proces inflamator, posibil, cauzat de o ITS . Mi-a facut rinoscopie , ecografie fara sa imi dea tratament.Am fost trimis la urologie /dermato sa investigheze problema. Eu nu inteleg urmatorul aspect: Daca , am o inflamatie in gat (amigdala dreapta) nu e de competenta ORL sa o trateze? Inca ceva .. de fiecare data cand iau antibiotic amigdala se inflameaza si mai mult semn ca antibioticul lucreaza, dar desi am luat 7 tipuri de antibiotic nimic nu e pe deplin eficient.
cel mai bine ar fi sa scoateti amigdalele si sa le dati la examen anatomo-patologic, ca sa rezolvati cum trebuie problema.
Buna ziua, am 29 ani, sex feminin. De la varsta de 4 ani am facut amigdalita in fiecare an. Mi-a fost frica de injectii, asa ca m-am tratat cu Eritromicina. Acum am amigdalele putin marite in volum, cu cripte in care se acumuleaza periodic resturi alimentare sub forma unor bobite de orez de culoare galbuie, am senzatia de corp strain in gat si tuse seaca cu zgomot puternic de aproximativ 1 an, nas infundat permanent si dimineata cand ma trezesc elimin foarte putin niste mucozitati galbui. Cand este innorat afara, am dureri reumatice suportabile. De asemenea, mai am o usoara deviatie de sept, alergie la praf si dureri puternice de cap (frunte) si oase maini cand stau la birou cu aer conditionat (durerile incep daca stau min. 1 ora in birou ventilat cu aer conditionat). As vrea sa va intreb ce credeti ca am, daca pot remedia cumva aceste simptome, ce investigatii ar trebui sa fac, deoarece in curand ma pregatesc sa raman insarcinata? Si daca imi recomandati sa scot amigdalele inainte de a ramane insarcinata? Va multumesc.
Foarte frumos v-ati descris boala. BRAVO. Din pacate, sfatul meu ar fi sa scoateti amigdalele, daca deja ati ajuns la dureri reumatice si la cazeum tot timpul pe amigdale. si mai ales daca vreti sa ramineti insarcinata, in sarcina imunitatea scade si exista sanse mai mari sa faceti amigdalita si nu cred ca o sa va doriti sa va indopati cu antibiotic. Analize: HLG, ASL, VSH, CRP, FIBRINOGEN, exudat faringian. Spalati-va in nas cu spray cu apa de mare.
Eu o sa revin in activitate la inceputul lui octombrie. Daca puteti sa veniti la un consult
Am amigdalele foarte mari de cand sunt mica. Am trecut prin multe etape de amigdalita pultacee. De o luna mi se imflameaza imi trec, apoi iar mi se imflameaza. Am o stare generala de rau si de oboseala. Sunt in faza unor examene importante si nu inteleg ce sa mai fac sa mi treaca aceasta stare si sa nu ma trezesc dimineata cu amigdalel umflate dintr o data. Am nevoie de un sfat multumesc.
Trebuie sa faceti un set de analize: HLG, ASLO, VSH, FIBRINOGEN. Sa luati niste vitamine sa va mai creasca imunitatea. Sa nu beti sau sa nu mincati nimic rece. Sa faceti gargara cu ceai de musetel si bicarbonat de sodiu zilnic de 2-3 ori pe zi.
Buna ziua. Imi puteti spune daca o persoana in varsta de 75 de ani poate face radiofrecventa pe amigdale? Doctorul ORL i-a pus diagnosticul de amigdalita acuta flegmoasa si i-a sugerat sa-i faca aceasta interventie. As dori sa stiu daca este riscul de sangerare, deoarcece are pus un stent pe artera dreapta si ia medicamente printre care si Plavix. Va multumesc
interventia in sine nu ar trebui sa provoace singerare pt ca radiofrecventa inseamna arderea tesutlui cu cauterizarea lui. Insa….dupa interventie se va forma o crusta la suprafata amigdalei care se va elimina in citeva zile. In acest moment amigdala poate singera si la un o persoana sanatoasa dar la un pacient care e in tratament cu anticuagulante. Ar fi bine daca ar putea sa intrerupa plavixul citeva zile ( intrebati-l pe cardiolog)
Buna ziua! Am o sensibilitate a amigdalelor. Am facut des amigdalita pultacee.Mergeam des la doctor si imi curata criptele de acea secretie alba si urat mirositoare. Acum medicul mi-a descoperit conform analizelor de sange-Helicobacter Pylori(1,32)-. Sunt in cursul tratamentului pentru eradicare. Mai e o zi si termin antibioticele si ma deranjeaza o cripta(doar pe partea dreapta,o simt acolo,parca asi avea ceva in gat).Mi-e frica doamne fereste de tumoara…ASLO il am 165.Care ar fi urmatorul pas pe care ar trebui sa il fac pentru sanatatea si linistea mea?
Cel mai indicat ar fi sa le scoateti. Deja dupa atitea pusee de amigdalita pultacee ele nu isi mai fac rolul de aparare a organismului ci de infectarea a lui prin acele "perle" de puroi care se cantoneaza in cripte. Daca le scoateti le puteti da si la biopsie si asa sa aflati ca nu aveti nimc grav in git si va linistiti in sensul acesta. Intre timp faceti gargara cu ceai de musetel si bicarbonat de sodiu.
Buna seara! Va rog sa ma ajutati. La inceput ….adica cu 3 ani in urma, medicul de familie mi-a zis ca ii nod in git, de la sistemul nervos, insa anul trecut am aflat in urma a niste consulturi medicale ca de fapt acel ,,asa zisul nod,, (simtind ca mi sa umflat intre timp si celalalta amigdala, si ganglionii) este o amigdalita cronica .Sunt deja aproape 3 ani, in fiecare luna le simt inflamate cu dureri si iradieri in ureche. Am observat ca amigdalele platine nu se vad sa fie umflate, acele linguale, de fapt nu am intrebat de medic, a zis numai ca is putin unflate. Nu a avut loc vreun tratament cu antibiotice. Am luat in trecut antibiotic oral ceea ce a fost o problema grava pentru sanatatea mea, aparind candidoza bucala(si nu numai) care o am si in prezent.Cam in acelas moment aparuse si amigdalita. Am probleme cu dijestia, reflux. Nu stiu mai exact cu ce sa incep, pentru a termina in sfirsit de problema asta, de aceste dureri. Nu am niciodata probleme in copilarie sau adolescenta cu amigdale, a inceput pe la virsta de 24 de ani. Puteti sa-mi spune-ti va rog daca se mai merita sa fac un complex de analize pentru tratament sau operatie. Ce ma sfatuti doamna medic? Va multumesc mult!
Amigdalita aceasta linguala hipertrofica care o aveti s-a format datorita refluxului gastric. Ar trebui sa urmati un tratament serios sa stopati acest reflux, ar trebui sa tineti dieta, sa nu fumati, si sa nu fiti "obez" si sa nu beti alcool
Buna ziua !
Acum cativa ani mi s-au marit amigdalele si au aparut aceste bilute urat mirositoare . Am luat solutie de mandel ( poate nici nu-i zice asa , nu-mi mai aduc aminte) si problema a disparut , doar ca amigdalele tot mari au ramas . Acum am 17 ani si problema a reaparut si se pot vedea pe amigdale si niste gauri mici ca niste cratere . Arata ca doua ,, luni" rosii. In plus ma mai si dor din cand in cand . Si am constatat ca dupa ce ma dor apare si raceala. Ce ar trebui sa fac ? Mentionez ca antibiotice nu sunt dispus sa iau ca si prim ajutor , ci mai bine le-as scoate de tot de acolo . Si sa nu uit , cand inghit le simt asa ca doua bile ce-mi stau in gat .
Va multumesc anticipat!
Trebuie sa faceti un consult ORL si analize de singe. Medicul ORL care va va examina va decide daca sunt de scos sau nu. Intre timp faceti gargara cu ceai de musetel si bicarbonat de sodiu, zilnic de doua ori pe zi
Buna seara ! Va rog frumos sa ma ajutati si pe mine. Ma confrunt de 3 zile cu 2 probleme. Insa inainte de a le spune as spune un scurt istoric medical : o rinita alergica de la varsta de 16 ani, un astm bronic alergic de la 18 ani, un reflux gastroesofagian de vreo 2 ani si o amigdalita cronica dar in care analizele de sange sunt toate bune si pe care de-a lungul timpului am, incercat sa o tratez cu tot felul de antibiotice inclusiv moldamin,dar in zadar.
Asadar, cele 2 probleme ( repet,pe care le am de 3 zile)ar fi:
1. intepatuiri de vreo 4-5 ori pe zi la nivelul uneia din amigdale, nu intotdeauna in acelas loc, intepaturi care ma fac sa tusesc . Uneori aceste intepaturi ma trezesc noaoptea din somn si incep sa tusesc ca sa se duca) De asemenea, uneori mai simt si senzatia ca si cum m-as fi inecat usor cu cv si imi vine sa tusesc(tusea e seaca)
2. A doua prolema care ma sperie foarte tare este aceea ca pe amigdala stanga mi-a aparut o umflatura ca de marimea si forma a doua boabe de orez, rosie si care ma deranjeaza la inghitit. Insa nu fac febra. Mi-e tare frica de aceasta umflatura pentru ca nu am mai avut pana acum asa si mi-e teama sa nu fie cv mai serios.
Pentru aceste 2 pbleme nu stiu la ce medic sa ma duc mai intai: ORL, pneumolog, alergolog? Mai este cazul si de gastroeneterolog ? Ar fi cazul oare si de un exudat , un VSH,ASLO,fibrinogen si proteina C reactiva? Multumesc !! O seara frumoasa
Mergeti la medicul ORL si el va indruma mai departe. Daca aveti sansa sa faceti si analize inainte sa mergeti la el ar fi super. HLG, VSH, ASLO, FIBRINOGEN,CRP.
Buna ziua,as avea o intrebare. Am 22 de ani,sex feminin. Acum vreo doua luni am fost diagnosticata cu amigdalita acuta,am.luat augumentin de doua ori pe zi timp de o sapt,starea a trecut.a revenit dupa vreo.doua sapt.am facut analize HLG cu WBC 10.51,restul normale,Vsh 12,aslo nu am.apucat. am facut un exudat :negativ pt grupele de strectococ.de o sapt am o jena in gat pe partea dreapta,iar amigdala dreapta.este mai.umflata.ieri am avut un punct alb pe amigdala,dar a disparut.am.citit tot felul de articole despre cancer amigdalian….ce.ma.sfatuiti.??
stati linistita ca nu apare cancerul asa de usor, trebuiesa aveti niste antecedente…. a recidivat amigdalita, probabil ca la episodul trecut nu atiluat suficient antibiotic si nu s-a sterilizat focaul infectios. Mergeti dinnou la medicul Orl sa va dea un nou tratament.
Da,va multumesc. Am uitat sa specific ca jena apare doar la.deglutitia salivei,la inghitirea de lichide. Mai am si putina hipersalivatie,cred eu cauzata de jena. Sunt si fumatoare,intre 5-6 tigari pe zi…. sincer ma sperie faptul ca doa inn partea dreapta a gatului simt jeba. Febra nu am….poate doar un gust putin rau in gura. Este al.doilea medic Orl care m-a consultat si m-a diagnosticat cu faringita acuta.momentan sunt pe bioparox si barufen. Sper sa nu fie vorba de cancer.
Faceti si gargara cu ceai de musetel, puteti lua si Tonsilotren. Medicul ORL v-a vazut si laringele?
buna ziua ajutati_ma si pe mine , de 2 ani ma lupt cu o faringita cronica dar in schimpb am si amigdalita cronca cu cazeum dar in schmb imi iese tot timpul un lichid galbui si din cate observ se depune la baza limbi , dar partea cea mai rea este ca simpt o usturime si o jena in gat pe tot faringele ! Credeti ca acel lichid imi poate intretine anumite simptome pe faringe ?
buna seara….de vreo 3 ani tot am in fiecare an cate 2 episoade minim de amigdalita…pe care le tratam cu augmentin,dupa care revenea totul in scurt timp si trebuia sa iau ospen 1000 ca sa imi treaca,timp de 10 zile iar la final un moldamin. In ianuarie anul acesta am facut si un flegmon periamigdalian pe care l-am tratat in italia,fiind aici acum,cu injectii de ROCEFIN,2 pe zi si PREDNISON, bineinteles cu incizia si drenajul de rigoare.Acum aprox.3 saptamani am avut iar un episod de amigdalita pe care l-am tratat cu CEFIXIMA,7 ZILE,UNA PE ZI. De cateva zile ,mi-a aparut pe amigdala dreapta,cea cu care am mereu probleme,un punct mare alb,cred ca de puroi,care s-a tot marit….cum pot scapa de el? se poate intepa cu ceva sa se sparga?spar sa primesc un raspuns cat mai clar de la dvs,pt ca m-am saturat de problema mea cu amigdalele care nu se mai termina…..
In primul si primul rind ca sa scapati de problema dvs cu amigdalele trebuie sa le scoateti. La asa probleme amigdalectomia are indicatie absoluta. In al doilea rind trebuie sa faceti Moldamin/ Rocefin o injectie pe sapt 6-8 sapt. Ce a aparut pe amigdala poate sa fie " o punga cu puroi" sau un chist, insa cel mai sigur va va spune medicul ORL care va va vedea. Nu incercati sa il spargeti singur ca faceti mai rau, veti imprastia infectia mai rau. Pina ajungeti la medicul ORL luati un antiinflamator si faceti gargara cu ceai de musetel si albastru de metil. Deci urgent la medicul ORL.
Mai trebuie facut si un set de analize de singe care sa evidentieze daca aveti infectiesau nu
multumesc din suflet pt raspuns!!! ce fel de anestezie e de preferat pt scoaterea amigdalelor? pt ca in italia se face numai cu anestezie generala si imi este f frica de acest tip de anestezie……am motive de ingrijorare referitor la aceasta anestezie sau ar fi cazul sa ma ''calmez''? multumesc mult inca o data!!!
Este de preferat sa faceti cu anestezie generala, asa nu simtiti nimic in timpul operatiei. Nu aveti de ce sa va faceti griji in ceea ce priveste anestezia generala.
Buna ziua
Am o problema cu amigdalele astfel. Am avut o durere de git care m-a scait timp de aproximativ 2 saptamini fara febra sau alte simptome. Cind durerea a devenit permanenta am luat 5 zile Augmentin timp in care durerea a cedat. Dupa 3 zile de la terminarea antibioticului a revenit durerea la inceput usor dupa care iar s-a accentuat. Dupa o saptamina medicul de familie mi-a prescris zinnat (pentru 7 zile) si ceva pentru candida (4 zile). Am facut si un exudat faringian care a iesit negativ. Astazi dupa 7 zile de la intreruperea tratamentului mi-a reaparut durerea de git. Ce ma sfatuiti sa fac. Mentionez ca am bilet la mare in Bulgaria peste 4 zile.
Va multumesc.
Ati facut "prostia" ca ati luat doar 5 zile de antibiotic prima data. In orice amigdalita tratamentul este cu antibiotic cel putin 7 zile ( oral: in cazuri usoare si intravenos in cazuri severe). Nu am cum sa apreciez situatia dvs in momentul de fata. Cel mai bine este sa mergeti la un control ORL si sa vada medicul care va investigheaza clar ce aveti in git si sa va prescrie tratamaentul corect.
Azi am facut niste analize. Hemoleucograma normala, VSH normal proteina C reactiva usor crescuta (14). Toate bune dar pacientul e mort….La cererea medicului de familie am facut un nou exudat faringian. sa vedem ce iese acum dar nu -mi pun mari sperante…….
Cu rezultatul la exudat mergeti la medicul ORL
Mi-a placut foarte mult articolul,este foarte explicit spus,ca pentru copii,,,multumim…printre rindurile de carti preferate va propun sa cititi si cartea lui Elen White "Dieta si Hrana", si pentru ca ati spus ca sunteti interesata de educatie, este o carte, la fel aceeasi autoare "Indrumarea Copilului" este o carte ce iti spune fiecare pas in educatia copilului…
buna seara. AM amigdalele umflate de 2 ani> stanga mai redusa, dreapta ceva mai mare, fara puroi, fara febra, doar limba incarcata. Fac modlamin, iardupa fiecare tura (4 saptamani)ASLO imi revine la normal, insa ulterior dup circa 2 luni aslo creste la 400, 700, pana in 1000. ce imi recomandati. ORL/istul mi-a yis sa le scot, insa mia fost teama. Mai de ieri mi s/au umflat si un gnglion sub barbie, fix nedureros.
Ar trebui sa va faceti curaj si sa scoateti amigdalele. Nu mai au nici un rol benefic in organism din contra. Ganglionul acela poate fi si un chist. Luati 5 zile antiinflamatoare gen Nurofen de 2-3 ori pe zi si daca nu scade in volum faceti o ecografie.
Am amigdalele mereu umflate de cand ma stiu,si cand le ating cu degetul se simte un miros urat,de unde si o respiratie urat mirositoare care nu trece niciodata.Cat costa o operatie ,abia am terminat facultatea si nu lucrez inca,banuiesc ca nu beneficiez de gratuitate?
Daca aveti asigurarile de sanatate platite atunci puteti beneficia de gratuitate.
Buna ziua,am un baiat de 9 ani care a fost operat de polipi acum 2 ani.de atunci nu a mai racit .acum o luna a facut o amigdalita,am tratat -o cu antibiotic,s-a vindecat.nu -mai ca da o saptamana se sufoca in somn.as dori parerea dvs.va multumesc
Trebuie sa ii faceti neaparat un control ORL. S-ar putea sa fi facut o rinita posibil alergica. Dar imi este f greu sa banuiesc ce ar putea sa aiba.
Buan ziua,
Am un baietel de 9 ani care a facut amigdalita cu febra 39,1, frisoane, varsaturi. Acum ia penicilina injectabil de 3 ori pe zi. Dupa prima zi de tratament s-a simtit imediat mai bine. Intrebare: poate sa depuna efort fizic si sa faca dans in regim de cantonament (6 ore pe zi/ timp de 5 zile)?
nu
am un baietel de cinci ani raceste foarte des acum in ultima perioada respira foarte greu noaptea da impresia la un moment dat ca se sufoca. am fost la orl, a zis ca are amigdalitele marite, mi-a dat unasyn dupa care a zis sa ma duc sa i le scot i-a trecut pe moment dar acum iar e asa nu vreau sa i le scot ce trebuie sa fac
Daca nu vreti sa i le scoateti incercati sa-i faceti Moldamin timp de 2 luni. Alta metoda eu nu va pot recomanda
Buna ziua,
Am un baietel de 5 ani care a fost operat in aceasta primavara de polipi.Medicul ne-a recomandat sa ii scoata si amigdalele dar am refuzat in speranta ca daca va putea respira pe nas i se vor vindeca si amigdalele(adica nu o sa mai respire doar pe gura si sa traga aer rece direct in gat) care ii sunt f marite,in anumite cazuri i se lipesc una de alta ,vb ragusit si raceste mereu.Ar trebui sa il operez?Daca mergem la mare si facem aerosoli naturali starea lui se poate imbunatati? Nu as vrea sa ii mai dau nici antibiotice,care isi fac efectul doar pe moment iar peste o saptamana are din nou probleme.
In unele cazuri s-a observat diminuarea in volum a amigdalelor la copii operati de polipi. Duceti-l la mare ii va face fff bine. Ar trebui sa nu mai raceasca asa de des acum dupa eliminarea polipilor
Tratamentele homeopate nu dau rezultate in afectiunile amigdalitei?
nu stiu
buna,mie mi-au facut f bn amigdalitei( o data mi-a si trecut de tot fara sa mai apelez la antibiotice) gargara cu ceai de musetel plus bicarbonat pe care o faceam dupa fiec masa si gargara cu otet si miere (de 2 ori pe zi) plus tonsilotren care sunt homeopate. ( toate astea mi-au fost recomandate de un medic orl-ist)
Buna seara !
Va contactez pentru ca am cateva intrebari si sper sa ma putei ajuta.Am amigdale cu "cripte", si cateodata se acumuleaza resturi de mancare sub forma de grunji albi.Mentionez ca nu sunt marite, nu se inflameaza usor, nu prezint tuse sau durere, ci doar un disconfort.In copilarie pot spune ca raceam mai des, dar ulterior nu prezint o sensibilitate marita.In acest caz este necesara o interventie chirurgicala sau un tratament anume? Va multumesc!
Faceti analaize de singe mai intai: HLG, ASLO, VSH, FIBRINOGEN, CRP. Amigddalita cronica criptica se opereaza in momentul in care il supara pe pacient, prin "excretia" permanenta a acelor grunji albi si miros neplacut in gura
Buna ziua,
Am un baiat de 6 ani care raceste f.des. Din oct.cand incepem gradinita si pana la vacanta de vara racim. Acum de 3 luni la o ora dupa ce se culca incepe sa tuseasca pana vomita. Nu se intampla in fiecare seara, dar 1-2 ori pe sapt.ajunge sa vomite de la tuse. Am luat acum 2 sapt. Cefaclor pt. ca in urma consultului doamna doctor l-a gasit cu amigdale marite. Mentionez ca nu face tepm., e vioi, mananca, singura problema este tusea , uneori pana la voma.Dupa tratament o scurta perioada ia fost bine. Acum iar tuseste seara / dimineata cu senzatie de voma si are si secretii in nas. Am tot citit pe site-ul dumneav. si vreau sa stiu daca ii fac moldamin 1 injectie pe sapt. il ajut ? Ce tratament sa-i dau? Ce analize sa-i fac?
L-ati operat de polipi? Faceti-i urmatoarele analize: HLG, ASLO, VSH, FIBRINOGEN, CRP. Il spalati in nas cu apa de mare zilnic?
buna ziua.
copilul meu de 4.5 ani a avut o amigdalita pultacee cu debut brusc acum circa 4 saptamani. a facut febra foarte mare care a cedat greu la antitermice. a fost tratat cu Azitromicina 3 zile doza uzuala + 2 zile jumatate de doza, gentamicina injectabil 3 zile, antitermice, tantum, decasept.In a treia zi de antibiotic deja nu mai avea febra si doar un punctulet de puroi. Nu i-am facut exudat la momentul respectiv fiindca nu m-a sfatuit nimeni iar eu nu m-am mai gandit si la asta atunci. La 15 zile dupa ultima doza de antibiotic i-am facut totusi exudat iar rezultatul stafilococ betahemolitic a pozitiv. Medicul ORL la care am fost mi-a spus sa repet exudatul impreuna cu ASLO iar daca va iesi din nou pozitiv facem tratament cu penicilina a la long (ospen). Imi este foarte teama de complicatiile la distanta pe care le poate da acest streptococ (cardiace, reumatismale etc). Pana o sa facem si al doilea exudat, m-ar fi interesat si parerea dumneavoastra. am vazut ca recomandati moldamin. Eu am facut in copilarie si inca imi aduc aminte cat este de dureros (desi in general am o toleranta foarte ridicata la injectii ca sa zic asa). Ar putea inlocui ceva acest tratamet injectabil? Sau este el neaparat necesar? La momentul reconfirmarii streptococului cat de repede trebuie inceput tratamentul? Mentionez ca baiatul este bine inca de atunci, fara a prezenta vreun alt simptom de boala.Multumesc pentru raspuns.
Da, recomand Moldaminul pt ca da rezultate. Decit sa luati antibiotic pe gura " a la longue" mai bine faceti citeva injectii. Da, stiu sunt dureroase din pacate. Ca sa fie mai suportabile ati putea sa faceti astfel: puneti gheata pe locul intepaturii inainte si dupa intepatura, atfel nu o sa mai simta atit de acut durerea. Va sfatuiesc sa faceti moldaminul doar daca la exudat iese acelasi rezultat si ASLO este marit
Buna ziua! In urma cu 6 saptamani m a durut foarte tare gatul. Era rosu si amigdala dreapta marita. La analizele de sânge a iesit leucocitelee si vsh marite. Am luat o saptamana cuminol si gentamicina de 2 ori pe zi. Răceala a trecut, dar amigdala este tot mare, la fel si vsh ul. Hemoleucograma normala. Oslo negativ. Mentionez ca am 25 de ani si este prima data cand am aceasta problema. Ce imi
recomandati?
Ar trebui sa faceti citeva saptamini de moldamin
pot sa folosesc vibrocil pt rinita hipertrofica?? sau ce alt spray imi recomandati. Multumesc!
Nu exista un medicament care sa vindece rinita cronica hipertrofica. Poate doar sa iesiti din mediul poluant care a dus la aceasta
Buna ziua,fac amigdalita aproape lunar,de cativa ani,dupa antibiotice nu am nici un rezultat,am facut exudat de mai multe ori si a afost negativ,ASLO in limite normale,amigdalele sunt hipertrofice si nu stiu ce sa fac,noaptea aprope ca ma sufoc.Multumesc
Sfatul meu ar fi sa le scoateti, mai ales ca va si sufocati.
Buna ziua,fac amigdalita aproape lunar de cativa ani ,amigdalele sunt hipertrofice,nu raspund la nici un antibiotic,am facut si exudat de cateva ori si a fost negativ,ASLO in limite normale,ce sa fac?,noaptea simt ca ma sufoc.Multumesc
Buna seara,de apoximativ 1 an simt in gat o jena(ca si cum as avea un os de peste mai mic),am facut 3 exudatae si in nici unu nu a iesit nimic,am facut analizele si sunt ok,problema e ca racesc apropae saptamanal,si am tot timpu senzatia de corp starin in gat,iar in urma cu 3-4 lunii am observat niste pungulite mici albe.
Doctoru la care am fost mi-a sugerat sa fac gargara cu ceai de musetel dupa fiecare masa,si sa revin dupa 3 luni.
Dumneavoastra credeti ca e bine sa ma vada si alt doctor?
Cred ca aveti o amigdalita cronica criptica si ar avea indicatie de scoatere a lor. ASLO cit il aveti? E bine sa faceti gargara cu ceai de musetel, e antiseptic si ar putea curata amigdalele de acel cazeum.
ASLO>200
Proteina activa >6
Fact.Reumat.>8
Exudat faring:negativ
Leucocite:6,9
Limfocite:36,4
Monocite:7,4
Neutrofile:55,0
Bazofile:0
Euzinofile:1,2
Trombocite:202
TGO:48…..
..TRANSANIMAZE
TGP:75…..
Fibrinemie:209
VSH:10
Buna seara, credeti ca e de operatie?
A trecut mai mult de 1 an de cand ma chinui.
Dumneavoastra aveti si cabinet particular?,sau va gasesc numai la medlife?
Dumneavoastra ce ati face in locu meu?
Deocamdata sunt in concediu de crestere a copilului pina in toamna. As face niste injectii cu moldamin, o injectie pe sapt 6-8 sapt si as vedea dupa aceea cum ma simt. Si as mai repeta si analizele atunci. Daca aceste valori s-ar mentine si jena in git de altfel dupa acest tratament atunci as face operatia
Recomandati-mi un medic bun,unde pot sa ma duc sa le scot,fac aproape 2 ani de cand ma chinui,,nu mai vreau anitibiotice,injecti,etc.
Sau pot sa astept 2-3 lunii daca ma puteti opera dumneavoastra.
Multumesc
V-as recomanda sa asteptati sa ma intorc eu la serviciu in octombrie. Oricum operatia trebuie facuta toamna sau primavara. Pina atunci urmati sfaturile care vi le-am dat si evitati lichidele si mincarea rece
V-a astept,o sa i-au legatura cu dumneavoatra in octombrie
Buna ziua, unde va pot gasi,si de cand?
Nu sa schimbat nimic,am aceeasi problema,dureri,,etc
Numele meu e ionascu Gabriel
Ma gasiti la Medlife Grivita, Bucuresti, in fiecare zi. Puteti suna la call center sa va faceti o programare.
Buna seara,am o fetita de 10 ani ,careia am i s-a facut operatia de extirpare a polipilor in urma cu 3 ani.Anul trecut am descoperit la o analiza de rutina ,ASLO 400,a facut 2 luni moldamin la saptamana,ASLO ajungand la 200.Anul asta am facut ASLO si a iesit 700 ,dupa o luna de moldamin a scazut la 600,Medicul recomandand scoaterea amigdalelor.In ultimul timp are o manifestare cam ciudata,parca ar pufai pe nas ,si o face foarte des,ca si cum ar avea ceva in nas si incearca sa-l sufle dar cu pufaituri scurte.Poate fi de la operatia de polipi sau de la amigdale?
Are indicatie de scoatere a amigdalelor, intr-adevar. Pufaitul pe nas nu este de la amigdale ci poate fi de la un rest de polioi sau cornete nazale inflamate= rinita. Faceti-i un control ORL cu control videoendoscopic
Buna ziua doamna doctor,
Am un baietel de 2 ani si 6 luni..de anul trecut din septembrie respira foarte greu in timpul somnului,mai ales cand este racit.Are amigdalele marite ..medicul ne-a recomandat scoaterea unei amigdale.Nu a putut in timpul consultului sa verifice daca are polipi. Mentionez ca baietelul nu face des rosu in gat , a facut forme usoare de raceala,dar de fiecare data cand e putin racit ,chiar daca nu are nasul infundat sforaie ingrozitor…numai cand doarme,indiferent de pozitia capului.E posibil ca "vinovati "de starea aceasta sa fie polipii si nu amigdalele?nu e prea micut pentru inlaturarea amigdalelor?Odata crescute acestea nu-si mai micsoreaza volumul?Multumesc anticipat pentru raspuns.
E intr-adevar cam micut pt scoaterea amigdalelor. Sfatul meu ar fi sa ii scoateti polipii si eventual o micsoarare in volum a amigdalelor prin criptoliza
Va mai deranjez cu inca 2 intrebari; credeti ca in cazul in care doar o amigdala este mai cu problema (cealalta nemnanifestandu-se prea tare sau deloc) poate fi vorba de o posibila tumoara??
La acest moment durerea cat si umflatura respectiva s-a mai ameliorat, roseata a mai scazut insa tot se mai resimte ceva in special cand casc gura asociat cu un tiuit in ureche(tratamentul abia peste o sptamana il termin)
Si a doua intrebare ' operatia de scoatere a amigdalelor poate fi facuta atunci cand nu sunt inflamate sau nu conteaza starea lor la momentul respectiv?… Multumesc! (Catalin)
Conteaza f mult starea amigdalelor la operatie; acestea trebuie sa nu fie inflamate absolut deloc, trebuie sa aiba pe putin o luna de la un episod acut la operatie.
Cind doar o amigdala se umfla si se inflameaza, celalalta fiind relativ "normala" am suspiciona mai intai un flegmon (colectie de puroi) peri sau intraamigdalian si apoi o formatiune tumorala.
Buna Ziua, am si eu o intrebare , la examenul exudatului nazalo-faringian mi s-a spus ca am stafilococ auriu si mi sa dat ca tratament CUMINOL 500 insa aproape dupa jumate din tratament nu se simte nici o ameliorare.
Amigdala (de pe partea dreapta) este marita , dureroasa, jena in gat si roseata permanta, iar recet a inceput sa supureze o solutie albicioasa probabi, puroi.
In cazul in care la sfarsitul actualului tratament nu va da roade, ce antibiotice imi puteti recomanda, sau orice alt tratament daca se poate..Va Multumesc! (Catalin)
Ar trebui sa mai faceti un control ORL, s-ar putea sa fi facut o amigdalita acuta si atunci ar trebui introdus un antibiotic injectabil. nu va pot recomanda antibiotic fara sa va vad
Ar fi bine sa faceti si un control reumatologic pt acele dureri articulare. ASLO nu ati facut? Aceasta analiza ne attesta daca aveti in organism Streptocul betahemolitic, cel care se cantoneaza deobicei la nivelul faringelui si a amigdalelor si creaza probleme. Antiinflamatorul a facutin sa treaca durerea din git. Deobicei o infectie nu trece "de tot" in cazul in care nu s-a prescris tratamentul corespunzator sau cit timp ar trebui. Ar fi trebuit sa luati antiinflamatorul cel putin 7 zile si posibil si un antibiotic cel putin 7 zile.
Pt acel reflux gastro-esofagian ar fi bine sa consultati un gastro-enterolog
Rasp la intrebarea 1: DA, puteti sa aveti o faringoamigdalita cronica cu durere prezenta, durerea accentinu-se datorita refluxului gastric, acesta fiind agravat si de fumat
2: puteti sa aveti o ciuperca, candida, prezenta frecvent la fumatori, si ea la rindul ei poate da durere in git; facetti exudatul
3: fibroscoopie nazo-faringo-larngiana si o endoscopie digestiva superioara
va multumesc pentru raspuns, dar injectia cu moldamin va fi doar o solutie de moment,nu?..in sensul ca pe viitor ne vom mai intalni cu astfel de probleme, de accea suntem in dubii si nu stim cat de indicata ar fi operatia ( il operam- si ne trezim cu alte probleme in anotimul rece, de genul pneumoniilor/ ori nu-l operam si rezolvam situatia doar pe moment cu injectabil, dar cu eventuale epsioade de acest gen pe viitor)
Moldaminul ar rezolva problema anul acesta. Pina la anu o sa mai capete imunitate si nu o sa mai raceasca asa de des.
Buna ziua,
am un baiatel de 2 ani si 10 luni, de 3 luni de zile ne chinuim cu cele amigdale marite si rosu in gat, fara a raspunde la vreun tratament. Am consultat 3 medici, primul ne-a dat Nurofen si apa de mare pentru ca avea nasul infundat, al 2-lea medic- klacid, byxtonim, iar ultimul medic, la care am fost acum o saptamana, ne-a spus ca e de operatie si ca are otita pe partea dreapta,dar ne-a dat in prima faza tratament cu aerosoli -2 pic nostamine, 1 ml fluimucil, 1 ml dexometazona + 2 ml ser fiziologic, aerius si biorinil 3 zile. Am terminat tratamentul luni, insa, din nou nicio imbunatatire, amigdalele sunt tot marite si cu rosu in gat, insa nu are pungute de puroi si niciodata in cele 3 luni nu a facut febra, iar de cateva zile ii curg si ochii. Pe 24.05.2013, avem din nou control in urma caruia ne va spune daca se va recurge sau nu la operatie. Suntem oarecum ingrijorati pentru ca nu stim care e cea mai buna hotarere pe care o putem lua ca parinti..este sau nu operatia cea mai buna optiune sau se poate evita?
Eu as incerca sa ii fac niste Moldamin. o injectie de 600.000 UI o data pe sapt, 6 sapt
Buna ziua..am 31 de ani si probleme cu amigdalele de 10 ani..am fost operat de deviatie de sept iar inainte de operatie 3 zile mi-au fost tratate amigdalele cu antibiotic..mentionez faptul ca am dureri in gat de fiecare data cand cand beau apa rece sau bautura carbogazoaza..tusesc,inghit greu,uneori am o respiratie mai greoaie!!am amigdalele foarte mari iar tratamentele care le-am facut la indicatia doctorului am fost cu antibiotic..ce sfat imi dati?credeti ca ar fi bine sa le scot,sau mai intai sa fac si niste analize de laborator??
Mai intai faceti niste analize: HLG, VSH, ASLO, FIBRINOGEN, CRP. Ati facut vreodata Moldamin?
Buna ziua!nu am facut niciodat moldamin,singurul tratament care l-am facut a fost cu augumentin maxim 5 zile si tantum verde sau ceva asemanator!!
Faceti analizele care vi le-am recomandat si aratati-mi si mie
Buna ziua,am facut analizele de care-mi ziceati si toate mi-au iesit bune inclusiv exudat faringian..am fost si la orl la spitalul militar din cluj unde mi s-a spus ca nu am nmk la amigdale si sa-mi fac un exudat..le-am facut pe toate,au iesit bune dar problema e ca mie tot nu mi-a trecut si am ramas cu aceleasi amigdale care ma deranjeaza,cu aceeasi tuse si simptome…ce ar trebui sa mai fac unde sa ma mai duc?ce tratament sa mai fac?cum sa le scot din moment ce medicul orl de la spitalul militar a zis ca nu e nmk la amigdale doar putin marite..ce sfat imi dati sa scap si eu de deranjul asta?sa fie scoaterea lor singura solutie?
Imi este f greu sa va ajut in momentul de fata. Aar trebui sa vad si eu cum arata gitul dvs. In mod normal eu recomand o cura de moldamin pt a mai ameliora o amigdalita cronica recidivanta. Aveti nasul infundat constant si secretii in git care curg din nas?
am fost operat de deviatie de sept,intra nara dreapta si cea stanga este un canal sa zic asa care sa ma ajute sa respir mai bine,sa trag aer mai mult..mereu trebuie sa-mi curat nasul sa nu mi se intareasca in nas mucozitatile..se poate sa curga si secretii din nas in gat..tot disconfortul asta pe care il am in gat imi provoaca si o tuse si o senzatie ca si cum as scuipa un corp strain din gat..am consultat specialistul orl de la spitalul militar care mi-a spus ca nu am nmk la amigdale ca poate ca toate acestea sa fie de la stres ceea ce nu e cazul in situatia mea..analizele le-am facut si au iesit toate bune,urmeaza sa mai fac o raza la plamani.chiar nu mai stiu ce sa fac..cred ca singura solutie ar fi sa scot amigdalele dar ma intreb,daca acestea ar trebui scoase medicul orl de la spitalul militar nu observa acest lucru??va multumesc!!
Aveti o perforatie de sept, care din pacate aduna cruste pe ea si care se duc in git si sunt sursa de infectie. Curatati-va nasul frecvent cu spray cu apa de mare si suflati-l, apoi introduceti in nas 2-3 pic de vitamina A de 2 ori pe zi. In ceea ce ce priveste amigdalele nu ma pot exprima pentru ca nule-am vazut eu si nici in ceea ce priveste consultul acelui doctor.
Buna seara! De 2 zile mi-a aparut un punct alb in gat, e partea stanga (pe amigdale). Nu am amigdalele mai mari si nu ma doare nimic. Am inceput sa iau pastile de supt si a inceput sa ma jeneze. Nu mi s-a mai intamplat asta niciodata pana acum. Ar trebui sa ma ingrijorez? Am vreo boala?
S-ar putea sa fie doar un punct de cazeum, nu e grav, se elimina singur. Sau un inceput de amigdalita acuta.
Buna ziua. Eu am aceeasi problema, am descoperit "punctul alb" cu aproximativ jumatate de an in urma. In copilarie am avut probleme mari cu amigdalele. Doctorul i-a spus mamei sa ma duca la mare si cu asta am scapat de operatie. Dupa 10 ani mi s-au inflamat din nou si am luat antibiotice. Dupa antibiotice, amigdalele s-au retras, doar cea din dreapta ramanand putin marita de atunci.
Acum, dupa alt numar de ani, mi-a aparut punctul alb in pe partea dreapta a gatului (nu pe amigdala), iar astazi am remarcat ca e mai mare decat in urma cu cateva saptamani… Ma intreb daca ar fi cazul sa merg la doctor, sau sunt sanse sa se retraga de la sine?
Va multumesc,
Deeana
ac vrea sa va intreb ceva .sotul meu a fost diagnosticat cu ,,amigdalita palatina cu tumora partea dreapta.acum e internat la panduri cu tratament antibiotic ,as vrea sa stiu daca exista posibilitatea ,am uitat sa mentionez luni ii face o biopsie vreau sa stiu daca exista posibilitatea sa fie cancer.va multumesc
.si in cat timp se da rezultatul la biopsie
In trei saptamini se da rezultatul la biopsie.
Buna ziua, numele meu este Alex. As avea o mare rugaminte la dvs, deoarece ma simt foarte slabit si ametit, pe scurt pot sa spun ca situatia mea este mai precara pe zi ce trece. Am facut numeroase analize; au iesit perfecte, totusi cum se explica situatia mea !? . De mic copil ma stiu cu amigalele mari ( precizez ca am 21 acum ) in situatia de fata sunt destul de marite si cu numeroase gauri. Simpotemele mele sunt: ameteli, dureri dupa cap, jena in toata zona gatului, respir greoi ca si cum o presiune se exercita asupra pieptului, dureri abdominale ( facultative ) senzatie de amorteala in tot corpul, oboseala generala, dureri de stomac dar si in partea dreapta sub coasta, dureri de spate si alte mici "bonusuri" , sa fie oare de la amigdale, sau amigadelele incearca sa combata vreo infectie sau o boala !? va rog din suflet sa ma ajutati daca puteti! Mersi anticipat!
ASLO ati facut? Poate sa fie o infectie sistemica cu bacteria care se cantoneaza deobicei la nivelul amigdalelor, streptococul beta hemolitic. ASLO, analiza din singe, daca e crescut ar confirma teoria mea.
Buna ,ma numesc Ana.Am un baiat de 5 ani jumate care a fost programat pt operatie de scoaterea polipilor,are amigdalele crescute in volum si rosii,dar vreau sa va spun ca el de cand s-a nascut nu a avut niciodata probleme sa l doara gatul.problem alui a fost ca nu putea respira pe nas atata tot.Doctorul ne a spus ca odata cu scoaterea polipilor trebuie scoase si o parte din amigdale(partea inflamata).Intrebarea mea este ce ne sfatuiti dumneavoastra sa facem?MULTUMIM MULT!
Imi este greu sa va dau un sfat atita timp cit nu va d si eu copilul. Cred ca cel mai bine este sa-i scoateti polipii si in privinta amigdalelelor si a urechilor nu ma pot pronunta pt ca nu stiu cit de grava este situatia. Incercati sa il ascultati sfatul medicului care l-a vazut pe baietel
buna seara…ma confrunt si eu cu o problema…acum 1 an am facut o amigdalita pultacee si pana acum am facut inca de 2 ori…inainte de Craciun si acum 3 saptamani…sa le scot??si tin sa mai mentionez faptul ca de atunci am o mucozitate in gat foarte deranjanta.ce sa fac sa scap de ea??
Sfatul meu ar fi sa mai asteptati pina la sfirsitul anului, daca mai faceti inca 2 episoade acute atunci trebuie scoase. Mucozitatea acea in git este de la nas. Spalati des nasul cu apa de mare si suflati-l. Nu ar fi rau sa mergeti la un control ORL sa vada nasul cit de infundat si incarcat este.
si in amigdala stanga,am o gaurica din care iese ceva alb,foarte urat mirositor…ce este??am bagat o scobitoare ca nu m-am putut abtine,si mai scot de acolo si la o inghitire mai apasata,simt un miros neplacut
Este cazeum. Aveti amigdalita cronica cazeoasa. Daca se intimpla sa vedeti des acest cazeum, atunci da e un motiv bun sa le scoateti
Buna seara. De vreo 2 saptamani am o tuse seaca iar de cateva zile, in momentul cand adorm, simt o senzatie de sufocare ca si cand undeva, la baza limbii ar exista un obstacol care impiedica respiratia. In acel moment simt nevoia sa inghit, am senzatia ca nu reusesc, ceea ce amplifica senzatia de sufocare si ma trezesc. Situatia se repeta de mai multe ori pe noapte si ca urmare ma odihnesc tot mai greu. Poate aceasta situatie sa fie cauzata de amigdale marite? Recomandati un consult ORL?
Da, trebuie neaparat sa mergeti la un consult ORL. Pot sa fie marite amigdalele palatine, amigdala ling linguala= baza de limba sau omuletul= lueta
Sunt diagnosticat cu fibrilatie atriala permanenta. Cardiologul meu m-a trimis la institutul de pneumologie unde mi s-a facut poligrafie ventilatorie. Concluzia a fost:Sindrom de apnee in somn usor/moderat cu Index de Apnei Hipopnei (IAH) ~ 29/ora inregistrare, majoritatea
hipopnei si Index de Desaturare (ID) ~ 14/ora. Componenta pozitionala (decubit dorsal). Curba de flux nazal are un
aspect de “limitare de flux“, ceea ce sugereaza rezistenta la fluxul aerian in caile aeriene superiore (obstructie nazala?).
Poate sa existe o legatura intre aceste 3 situatii: fibrilatie, SAS si amigdale sau alte probleme de ORL?
Oricum vreau sa ma programez saptamana asta la un consult ORL. Puteti sa imi faceti o recomandare (constantin@dobrescu.com)?
Va multumesc foarte mult.
Imi pare rau ca nu v-am raspuns la timp, nu am mai avut timp sa intru pe calculator. V-ati facut programare la orl? Pot sa coincida o problema cardiaca cu o problema ORL: obstructie nazala si amigdalita cronica. Concluzia mea este ca amigdalele cresc in volum datorita secretiilor persistente care curg din nas si sinusuri pe peretele posterior faringian si astfel "acopera" tot timpul amigdalele; deci e f important cum arata nasul si sinusurile
Buna ziua.Pana in 3 ianuarie nu am suferit nici(am 46 ani) macar o data de amigdalita,si de-o data soc si groaza ,amigdalita cronica.Am facut 7 zile penicilina +gentamicina 2 milioane de 2 ori pe zi,moldamin ,spreyuri pentru gat.Am simtit o ameliorare si acum cred ca iar ma vor durea.Ce sa mai fac?Medicul a spus ca am niste pungute de puroi pe amigdale agatate ca intr-o pestera.A spus ca sa nu imi fac probleme ca o sa-mi treaca ,dar nu stiu cand. Deja am ganduri negre.Sper sa nu cad intr-o depresie.Multumesc pentru raspuns
Amigdalita cronica nu e un motiv de depresie. Daca recidiveaza episodul de amigdalita acuta ar trebui serios sa va ginditi la scoaterea amigdalelor, operatie de care nu ar trebui sa va fie frica.
Buna ziua,am un baiat de 11 ani protezat auditiv de la 5 ani,diagnosticat cu hipoacuzie medie pe urechea dreapta si in ianuarie a fost plecat in cantonament la munte si a venit cu o raceala zdravana.Dupa tratament cu augumentin de 10 zile,nurofen si inhalatii am observat ca are amigdalele foarte mari,aproape erau unite cu omuletul,am mers la medical ORL care il monitorizeaza in permanenta si a recomandat un set de analize,un tratament de 10 zile cu klacid 500mg de 2 ori pe zi si spray avamys de 3 ori pe zi cate un puf.Am facut analizele,am urmat tratamentul pana sa primim rezultatul la unele analize care dureaza si toate analizele au iesit bune dar am terminat tratamentul si surpriza a fost ca amigdalele erau la fel.Am sunat din nou medicul si a recomandat 8 saptamai de moldamin intramuscular cate una pe saptamana si am terminat tratamentul acum 2 saptamani si din nou surpriza apare,baiatul meu e racit,il doare gatul si curge nasul.Ce sfat imi dati?Este o rezolvare,dupa tratarea racelii,micsorarea amigdalelor prin radioterapie?
Sfatul meu este sa le scoateti de tot, prin metoda clasica.
Buna ziua,
Peste cateva zile sunt programata la operatie in Bucuresti (noi suntem din Constanta) cu fiica mea de 6 ani.Operatia pe care o va face este de polipi si amigdale si am dorit sa mai primesc inca un sfat in privinta oeratiei de scoatere a amigdalelor deoarece am auzit pareri pro si contra ca nu este indicata si ca este indicata o operatie.Amigdalele fetitei mele sunt mari si mereu au cauzat probleme la raceli si la ultimul consult ORL la Dl Dr Ursuleanu, ne-a fost sugerata si operatia de scoatere a amigdalelor ptr ca sunt mari si ne vor cauza dinou probleme chiar daca scoatem polipii.Daca sunt mari se scot sau nu amigdalele? Va multumesc.
Da, daca sunt mari exista sansa de sufocare a copilului, mai ales cind sta culcat. Va sfatuiesc sa le scoateti
Buna ziua,am si eu o problema cu amigdalele dar nu stiu in ce stadiu.cateva luni inainte am luat multe antibiotice ca raceam des.acum 2 saptamani simteam mereu ca am ceva in gat apoi vinerea dupa servici simteam corp strain in gat ca si cum ceva rest de mancare era lipit pe amigdale.cand m-am uitat in oglinda am vazut ca am amigdalele mai mari si cea ce simteam era ceva alb.fiind vineri seara nu aveam unde sa merg la medic asa dar am zis ca beau ceai de musetel si am pus direct pe amigdala tinctura de propolis(nu stiu daca din cauza tincturii dar chestia aia alba a venit jos si pe urma am vazut ca din amigdale imi ies mai multe,ca si ceva bobite de orez).pana luni ma continuat cu mult ceai,tamtum verde si tinctura de propolis(chestiile alea albe au disparut de tot).luni am fost la un medic orl si i-am zis ce avusem iar dansul a zis ca acum nu vede nimic si ca totul e in ordine..nu mi-a prescris nici un tratament.toate bune o saptamana dar ieri iar ma trezesc ca am amigdalele pline cu chestiile acelea albe…nu ma doare gatul doar simt ceva deranjant in gat..si uneori simt ca si cum ma ustura sau ma arde in gat…ce imi recomandati?precizez ca unde lucrez nu e un mediu tocmai curat si este mult fum de tigara iar eu nu fumez.Multumesc anticipat
aveti o amigdalita criptica cazeoasa. Faceti analize de singe: hemolecograma, VSH, ASLO, CRP, FIBRINOGEN
Buna,
va deranjez si eu cu o problema … veche de vreo 10-12 ani. Pe fata imi tot ies diferite pete rosii, eruptii. Am fost la dermatologie si mi-au pus diferite diagnostice, urmand de fiecare data un alt tratament. Problema nu s-a rezolvat deloc. Din cand in cand se amelioreaza, astfel incat tenul devine curat, ca si cum nu as avea nici o problema. Dar dupa aceea reapare 🙁 Ar ma fi de spus ca am observat ca am si eu probleme cu amigdalitele, am o amigdalita cronica cazeoasa pe partea stanga -iar problemele majore pe fata le am pe obrazul stang (dreptul fiind aproape curat). Credeti ca problemele mele legate de ten ar putea avea o legatura cu amigdalita cronica??? Daca da, ce ar trebui sa fac???
Va multumesc pentru raspuns
Nu cred ca au legatura
Multumesc frumos pentru raspuns
buna ziua! vroiam sa va intreb daca a-ti rezolvat acea problema cu petele? si eu sunt in aceeasi situatie, medicul dermatolog mi-a zis ca e posibil sa apara din cauza amigdalitelor deoarece am si ASLO f marit, acum fac injectii cu moldamin si dupa terminarea tratamentul vreau sa le scot,dak asta poate fi si o solutie pentru tratarea petelor,nu vreau sa o trec neobservata
buna ziua,am fost la urgenta la orl panduri pt ca nu mai puteam inghit,ma deranjeaza la mancare,parca inghit ciulini,si am umflat gatul in partea dreapta.am fost diagnosticat cu amigdalita acuta flegmoasa.am inceput pe data de 5.04.2013 tratement cu zinnat de 500 si mai multe medicamente gen:nurofen,strepsils,vitamina c,citrolin.respect acest tratament.nu mi-a dispraut deloc durerea in gat la inghitire,nici nu se desumfla gatul.este prima oara in viata cand am patit asa ceva(am 32 ani).doctora mi-a spus ca daca in 2-3 zile nu se amelioreaza sa ma duc la boli infectioase.dar tratamentul este pt 7 zile.ce ma sfatuiti?multumesc mult
Amigdalita flegmonoasa este deja un stadiu destul de avansat al unei amigdalite. Eu v-as fi dat peniccilina iv sa faceti. Se poate constitui un flegmon care ar trebui incizat si drenat, ca altfel se transforma in ceva si mai grav. Reveniti la control.
multumesc din inima,am revenit la control si sunt pus pe antibiotice foarte puternice.ospen,augmentin. seara si mai putin in timpul zilei salivez continuu,iar saliva este curata si uleioasa.ce sa mai fac?
Ospenul este un antibiotic slab si Augumentin este mediu ca putere. Imi este greu sa va zic ce sa faceti mai departe avind in vedere ca nu vad leziunea. Asteptati 2-3 zile sa vedem evolutiv ce se intimpla
va multumesc pt tot,astazi ma simt foarte bine,efectiv sunt ca nou,nu pot sa cred.ma simt perfect,sper sa nu mai patesc asa ceva niciodata.continui totusi tratamentul?am inceput de luni seara cu acesta cu ospen si augmentin.sa mai tin cateva zile,ce spuneti?multumesc
Buna ziua,am si eu o mare ingrijorare cu privire la amigdale. De cca 6 saptamani,am amigdalele f inflamate,senzatia de corp strain in gat,uscaciune.La exudat nu aiesit nimic,iar la analizele de sange doar VSH-ul este putin marit restul fibbrinogen,proteina,aslo sunt normale.
In trecut am avut si streptococ si stafilococ,pe care le-am tratat,am avut dureri pasagere in gat care au trecut cu strpsils,decasept.Doar amigdala dreapta arata mai urat dar tot gatul este rosu.Poate fi ceva grav? Va multumesc
Era grav daca era doar una marita in volum. Daca sunt ambele marite inseamna ca mai e "un rest de infectie pe acolo. Sfatul meu: faceti 6 sapt de moldamin, 1200.000UI o data pe sapt.
Buna ziua ! As avea o intrebare!Amigdalele mele sunt iesite in exterior ambele si au cripte, uneori din criptele acelea ies niste bilute albe/galbui urat mirositoare. Astazi simt o jena asa la inghitire si am crezut ca a ramas rest de mancare , dar e o particica din cripte cred. Credeti ca este necesara amigdalectomia? Multumesc !
Amigdalita cronica criptica are indicatie operatorie. Daca cazeumul acela se excreta timp indelungat si e deranjant pt dvs atunci se scot. Daca faringele se inflameaza des datorita acestui cazeum care tot timpul "se varsa" in faringe atunci are indicatie de scoatere a lor
De citi-va ani ma chinui cu gitul.M-am saturat sa ma tratez.Mia gasit streptococ.Zilele acestea am primit tratament 8 zile de Zinat si 8 zile de Forsef. Mari schimbari spre bine nu vad.Pe amigdale apare din cind in cint ceva alb ca brinza.Vocia nui asa sonora cum era si nu are putere. Ce sfaturi i-mi dati. Multumesc.
Faceti analize de singe: HLG, ASLO, FIBRINOGEN, VSH sa vedem daca infectia persista in organism. Fcaeti gargara cu ceai de musetel. Spalati bine nasul cu spray cu apa de mare si apoi suflati-l
Buna ziua,am intrat pe blogul d-voastra in speranta ca ma puteti ajuta.De mult timp am amigdalele cu "cripte" si se formeaza si cazeum cal la fiecare 2 zile(asa am citit ca se spune),apoi ele singure parca se curata,Mentionez ca nu am avut probleme mai deloc cu amigdalele, si chiar si acum nu ma deranjeaza,in afara de faptul ca simt ceea ce se acumuleaza pe ele .Ce ar trebui sa fac? Sa le scot sau nu,sau se trateaza cumva aceste cripte,sau se astupra sau ,sau…..Un medic ORL imi spune sa le scot,altul spune sa le pastrez….Ce credeti?
Răspundeţi
Daca nu va deranjeaza drenarea acelui cazeum din amigdale si ele nu se infecteaza des v-as sfatui sa nu le scoateti. Alte metode chirurgicale de rezolvare a acestei probleme nu am cunostinte. Incercati sa va clatiti tot timpul cu ceai de musetel si putin albastru de metil
uraaaaaaaa, mersi,asa cred ca voi face
Bună ziua, am un băietel de 12 ani care merge mult cu bicicleta. In decembrie i-am facut exudat faringian si a iesit pozitiv cu streptococ beta hemolitic A. L-am facut in urma unei raceli banale când am observat ca are amidalele hipertrofe si sforait noaptea. Am fost cu el la medic care mi-a dat decasept si tantum verde spunându-mi ca nu este necesar antibioticul ca acest streptococ apare si dispare singur. In luna februarie a facut dinou rosu in gât, de data asta am fost la o.r.l.-ist care in urma antibiogramei din decembrie mi-a dat ampicilina de 250mg la 6 ore timp de 10 zile. Acum de 2 zile a facut febra mare ( 39.6) fara alte simptome , i-am dat paracetamol si febra a scazut dar vorbeste ragusit , m-am uitat la amigdalele lui sunt tot hipertrofe si prezinta ca niste besicute sparte sau nu stiu cum sa le numesc , ca niste pielite , si in spatele gâtului aceleasi besicute mici si foarte discret rosii. El merge foarte mult cu bicicleta iar acum este foarte frig afara . Spuneti-mi ce am de facut si unde sa merg . Va multumesc.
Din ce imi descrieti pare sa fi facut o amigdalita acuta. Duceti-l la un medic ORL care ar trebui sa-i dea antibiotic, dar amoxicilina e prea slaba, eu i-as da augumentin. Dupa ce ii trece episodul infectios v-as recomanda sa-i faceti moldamin: o injectie pe sapt, 4-5 sapt
Multumesc pentru raspunsul prompt pe care l-am primit din partea dumneavoastră . Am inceput cu augmentin , ii dau 10 zile antibioticul? Dupa cate zile de antibiotic sa incep cu moldamin? Va multumesc pentru grija pe care ne-o purtaţi , probabil ca pacienţii dumneavoastră sunt foarte fericiţi ca va au in preajma lor.
Da, dati-i 10 zile augumentin si apoi incepeti moldaminul: 600.000UI/ una pe saptamina, 4-5 sapt
Buna ziua! Am 25 de ani si de 3 ani jumate urmez scoala de arte si cant in doua trupe (hobby). Locul meu de munca este la birou. Cand eram mica doctorul mi-a zis ca am astm bronsic, apoi laringita si am fost in spital de mai multe ori ca nu am avut suficient de aer, nu puteam sa respir. M-am racit foarte des si am fost tratat cu antibiotice. Sunt alergica la praf, fum de tigara, etc (au iesit din teste). Si acum racesc des, adica ma doare gatul (fara febra) si tusesc uscat.
Anul trecut in mai m-au durut foarte tare amigdalele si m-am dus la un medic primar ORL, care mi-a facut video-endoscopie faringo-laringiana si m-a diagnosticat cu disodie hiperfunctionala pe fond peptic minor si amigdalita cronica hipertrofica cu frecvente acutizari (analize de focar in limitele normale) si mi-a dat un tratament (Pantexel), regim alimentar si mi-a recomandat tonsilotomie cu radiofrecventa. Nu m-am dus la tratamentul chirurgical, am zis mai astept. Toata vara nu am avut probleme majore, gatul m-a durut din cand (fara febra) si tuseam (rar). Cum a inceput sezonul rece, m-am racit. Mentionez ca toata iarna cam asa am fost, durerile de gat s-au ameliorat, cand ma durea, cand nu ma durea, de tusit tusesc incontinuu. Chiar am grija de mine, in sensul ca ma imbrac bine, pun caciula pe cap, nu beau rece, nu fumez, etc.. si totusi de la orice neatentie minora sau pur si simplu de pe o zi la alta ma doare gatul.
Acum in martie m-am racit foarte tare (frisoane, dureri in gat, am inghitit cu greu, m-a durut stomacul) medicul de familie mi-a zis ca am viroza pulmonara. Am luat Azitrox 5 zile, Eurespal 5 zile. Dupa 5 zile de tratament a inceput sa-mi doara putin urechea si iarasi m-am dus la aceleasi ORL, care m-a diagnostizat cu angina acuta eritematoasa in remisie sub tratament si amigdalita cronica normotrofica cu frecvente acutizari. Mi-a dat Ibusinus si Tonsilotren. Dupa 1 saptamana m-am racit iarasi.. m-a durut gatul si am inghitit greu. M-am dus la un alt medic ORL care mi-a sfatuit ca poate ar fi bine sa fie scoase amigdalele.
Intrebarea mea este: Tonsilotomia respectiv scoaterea amigdalelor cum afecteaza corzile vocale, cantatul? Sau care ar fi mai indicat in cazul in care cant. Ar trebui neaparat sa se intervina o procedura? Are legatura starea psihica, stresul cu durerile de gat? Cand cineva ma jigneste, sau am o stare de sprit depresiva ma doare foarte tare gatul in alt sens decat cand sunt racita.
Date despre mine: 1,62 inaltime, 72 kg.
Sincer durerile de gat dese ma deranjeaza ca nu pot sa cant bine si daca ma doare foarte mult nici nu cant ca nu e indicat, sau cant usor. As dori sa-mi fac cariera din muzica, sau un part time job.
Multumesc frumos pentru timpul acordat!
Ar fi indicat sa va scoateti amigdalele, prin metoda clasica, cu instrumente reci. Ar putea afecta intr-o masura mica tonalitatea vocii pentru ca prin scoaterea lor se creaza o alta cavitate de rezonanta, mai mare.
Da, ar putea afecta stresul vocea pentru ca poate interveni o asa zisa pareza a corzilor vocale.
Multumesc frumos pentru opinia dumneavoastra. Afecteaza intr-un sens bun sau rau? Sau depinde de fizicul fiecareia? Tonsilotomia afecteaza corzile vocale?
Tonsilectomia poate afecta rezonanta vocii dar in functie de fizicul fiecaruia; nu pot sa va spun daca intr-un sens mai bun sau mai rau. Tonsilectomia nu afecteaza direct corzile vocale ci poate afecta timbrul vocii.
Buna ziua! Voi incerca sa fiu cat mai concisa:
-acum o sapt mi s-au umflat amigdalele, aveam dureri mari la ingitit, nas infundat si dureri puternice in urechea dreapta;
-la ORL mi s-a dat Augmentin/ 3zile;
-am luat pastilele si parea ca mi-a trecut;
-la 2 zile dupa terminarea tratamentului am iar dificultate la inghitire, dar numai in partea dreapta si urechea dreapta ma doare putin;
-amigdalele se mentin extrem de mari si vizibile(cat 1/2 nuca), pline de cripte;
-nu am avut niciodata simptome asa grave; nu sunt bolnavicioasa; nici nu prea racesc.
Intrebari:
1. Amigdalele cu cripte mai revin la forma initiala? Se mai vindeca vreodata complet? Sunt provocate si de virusi sau DOAR de bacterii? Nu inteleg de unde m-am imbolnavit brusc…
2. Sa merg iar la ORL? E periculos daca astept sa se vindece de la sine? (amigdalele cu cripte si durerea de ureche). Momentan studiez in strainatate si ma intorc acasa de-abia la anul. E foarte scump aici. Multumesc!
V-au dat doar 3 zile de antibiotic? Nu avea cum sa treaca infectia amigdalelor doar in trei zile. Se da cel putin 7 zile. Infectia amigdalelor poate fi si de origine bacteriana si virala. Dupa un singur episod de amigdalita, amigdalele ar trebui sa se retraga in loja, aproape sa nu le mai vezi. Dar daca au sufeit in mai multe rinduri ele ajung sa se mentina marite in volum si cu cripte. Sfatul meu ar fi sa va reintoarceti la medic si sa mai continuati cu antibioticul. Ati luat si un antiinflamator gen Nurofen?
Va multumesc mult pentru raspunsul rapid. Nu am primit Nurofen si aici nu stiu daca se gaseste(ma aflu in Coreea de Sud). Am luat doar antibioticul (se numea de fapt Clamoxyl si avea 365mg/ pastila; cautand pe net am gasit ca are aceeasi compozitie ca Augmentin de la noi: clavulanat de potasiu si amoxicilina parca). V-am urmat sfatul citit din alte posturi si fac gargara cu ceai de musetel si apa sarata dupa fiecare masa. Acum tocmai ma pregateam sa merg iar la ORL. Sper sa fie bine. Va multumesc din nou.
va multumesc mult pentru sfat.
Carmen Constantinescu
ma doare gatul si este inflamat si am luat augmentin acum o saptamana si si mia trecut dar durerea a revenit si am luat un bat de chibrit si lam infasurat cu putina vata si am inmuiat in albastru de metilen,am frecat pe amigdalite si am observat ca pe vata parca era puroi si ce este de facut
Faceti un exudat faringian, o hemoleucograma si un control ORL. Daca infectia din git se mentine trebuie continuat cu antibioticul. Intre timp faceti gargara cu ceai de musetel de mai multe ori pe zi.
Buna seara,
Va rog, un copil cu stafilococ aureus descoperit in urma unui exudat faringian poate frecventa gradinita? Ce ar trebui sa fac mai departe?
Va multumesc
Sa-i dati antibioticul sensibil la acest germen care a aparut la antibiograma timp de 7-10 zile si apoi repetati exudatul. Daca iese negativ il puteti duce la gradinita
buna seara. si eu as dori foarte mult un sfat de la dvs.
mai intai sa va fac un istoric al problemelor: am o fetita de 7 ani pe care am operat-o de polipi in iunie anul trecut pentru ca racea f des si asa ne-a fost recomandat. din toamna a inceput scoala, au inceput alte prb.: amigdale marite si cu pct. albe (in octombrie si noiembrie am facut tratament cu antibiotic sumamed apoi zinat iar in dec, cu tot tratamentul facut tot am ajuns sa ne internam ptr tratament injectabil). din februarie au inceput iarasi prb cu amigdalele marite, o luna jumatate a tusit,ba sec ba productiv – iarasi sumamed administrat, acum tusea s-a dus dar amigdalele tot mari si au aparut iarasi petele albe (doar pe amigdala stanga)- in dreptul acestei amigdale are si ganglionul marit. toate aceste tratamente le-am urmat la recomandarea medicilor. Pe langa toate aceste tratamente am incercat si o imunizare naturista cu septilin, vit C si echinaceea.
sincer am obosit-o cu atatea tratamente si ea vesnic sa fie cu prb, nici sport nu am mai lasat-o sa faca.
va rog mult ce imi recomandati sa fac, sa ii micsorez aceste amigdale cu cripte, fara sa ajung iarasi la cutit cu ea (experienta cu operatia de polipi a fost destul de traumatizanta pentru ea)/ va multumesc anticipat. cu stima Carmen Constantinescu
Sfatul meu este sa incercati sa-i faceti Moldamin: 600.000UI, o injectie pe saptamina, 5-6 saptamini.
Buna seara! Am mare nevoie de un sfat daca ma puteti ajuta am 25 de ani am amidalele imflamate de 7 luni
in ianuarie 2011 mam tratat de trponema pallidum
1 retarpen pe saptamina 3 saptamini du aia am mai primit
augmentin 14 zile 1g/zi si amigdalele nu sau mai vindecat am facut recent analize TPHA mia esit rezultat dubios de 2 ori la rind ce-mi puteti spune sa fac ma doare gitul permanent
S-ar putea sa nu fi fost de ajuns acel tratament. Retarpenul ce dozaj a fost?
ASLO, VSH, CRP, FIBRINOGEN, HEMOLEUCOGRAMA ati facut? Sa vedem daca aveti infectie in singe? Faceti gargara des cu ceai de musetel. Curatati bine nasul: spalati-l cu spray cu apa de mare si suflati-l apoi
buna ziua, va rog sa ma indrumati: am amigdalele mici cam cat o boaba de fasole, criptate si uneori se strange cazeum in ele sau in spatele lor – elimin din gat, deci din criptele pe care nu le vad. Am stare subfebrila de mult timp cred, pt ca nu o prea simt daca nu folosesc termometrul( am 37.5 peste zi, 37 seara). Nu am episoade pultacee, de obicei inceputurile de durere de gat se amelioreaza cu pastile de supt, propolis. Aslo, vsh, proteina c, creatinina, factor reumatoid, exudat faringian – toate facute acum o sapt sunt ok. Poate totusi subfebrilitatea sa vina de la amigdalele cazeoase sau trebuie sa caut in alta parte sursa? nu am niciun alt simptom pe care sa dau vina – poate doar o jena/gadilitura in gat care ma face sa tusesc de cateva ori pe zi, sec, de vreo 2-3 sapt. Multumesc pt o indrumare
O hemoleucograma ati facut? sa vedem daca aveti semne de infectie in singe? Curatati f bine nasul: spalati-l des cu spray cu apa de maresi suflati-l apoi. DE multe ori secretiile care le simtim noi in git sunt de fapt "muci" din nas care se scurg in spatele nasului.
Aş dori să mai adaug că limba este albă mai ales în partea din spate.
Mulţumesc!
Andrei D.
Bună ziua ,
Vă rog să mă ajutaţi cu un sfat.Am fost răcit în ultimele 4 luni de 3 ori ,de fiecare data raceala începea cu durere de gat.Acum 1 săptămână deşi raceala a trecut mă durut puţin gâtul seara şi m am uitat în oglindă şi am văzut amigdala stângă că avea un punct de 2 mm în diametru care prin apăsare a ieşit afară .Am repetat apasarea şi a mai ieşit încă unul . În ziua următoare am mers la un doctor ORL care mi a recomandat să fac Aslo ,VSH şi hemoleucograma.Doar vag a ieşit 20 în rest au fost ok.A zis că poate este de ls reflux gastric şi mia dat controloc dar nu l am luat. În timpul racelilor am avut tot timpul gâtul roşu dar nu am făcut febră decât 37 .Acum raceala a trecut dar gâtul mă doare în continuate seara .Este rosu şi am că nişte basici mici în fundul gâtului pe esofag şi parcă durerea de gat este acum mai mult pe ceealalta parte nu pe amigdala care a avut cazeum.Vă rog să mă ajutaţi cu o opinie.Mulţumesc!
Luati Controloc si Motilium ca sa excludem un eventual reflux gastro-esofagian. Nu mai mincati condimentat, f fierbinte sau f rece, nu beti acidulat, nu va culcati imediat dupa ce minacati. Faceti cit de des puteti gargara cu ceai de musetel ca sa se elimine tot cazeumul de pe amigdale. Daca intr-o sapt nu va trece simptomatologia mai reveniti sa imi spuneti cum va mai simtiti.
Am amigdalele inflamate de o luna de zile …
Atunci faceti Moldamin de 1200000UI, o injectie pe saptamina, 5 saptamani.
Buna seara, eu am 5 zile de cind miam scos amigdalele, si medicul mia prescris doar pastile de durere, va rog spunetimi daca trebuie sa le mai curatz cu ceva pe dinauntru, deoarece sa format o substanta alba acolo si miroase urit. Va rog mult sami spuneti daca o sami treaca de la sine sau trebuie totusi sa le ung cu ceva ca se se trateze?????
De cind aveti amigdalele imflamate?
Buna ziua
am migdalitele inflamate (sunt mari) fara infectie, am fost la medicul de familie mi a dat agumentin si biosept si nu mi a trecut, acum o saptamana am fost la orl mia dat gargara cu ceai de musetel si bicarbonat de sodiu, pinosol , dupa am facut exudat : gat, nas, limba si mi a iesit streptococcus A, C , G. absent……. si nu mi a trecut … acum iau decasept am auzit k e bun , doctorul mi a spus ca daca nu mi trece cu decasept sa iau ofloxacinam , decasept iau de o zi momentan nu simt nimic…. vroiam sa stiu ce parere aveti… ce se face in altfel de cazuri…. multumesc
Buna ziua,
Sunt placut impresionat de cum raspundeti comentariilor si va contactez cu rugamintea de a-mi recomanda pentru consultatie un cabinet specializat ORL sau un medic ORL intr-o clinica cu toate dotarile necesare (ex. sa nu merg in alta parte pentru analize). Am avut multiple episoade cu penicilina in copilarie (o data si chiar si in facultate) si descoperirea de azi a acelor grunji albi corelata cu riscurile de la inima/articulatii/rinichi m-au cam speriat si as vrea sa am o investigatie completa.
Imi puteti raspunde pe O adresa de mail@gmail.com (stergeti spatiile, chiar asa este adresa!). Multumesc anticipat!
Nu merge aceasta adresa de mail.
Buna seara! Am mare nevoie de un sfat daca ma puteti ajuta. Fiul meu are 20 de ani si capatat un streptococ beta hemolitic grup A ,i-am facut analizele si toate bune mai putin aslo 1270, a facut penicilina injectabil 7 zile dupa care 1 moldamin pe saptamana.Dupa 6 moldamine, am repetat analizele si tot asa bune adica vsh bun ,pcr buna, fibr bun doar aslo 1100.A mai avut probleme cu amigdalele c-am o data pe an, dar verificam aslo si era bun,In copilarie a mai avut cel mult 600, dar am facut tratament cu moldamin pana la vindecare.Intrebarea mea este daca trebuie scoase si daca se poate acum cu aslo mare?Mentionez ca medicii nu m-au sfatuit sa le scot.
Ar trebui sa cereti sfatul unui doctor infectionist ( boli infectioase) in legatura cu acel ASLO si ceea ce priveste tratamentul.
Multumesc frumos.
Buna ziua,am intrat pe blogul d-voastra in speranta ca ma puteti ajuta.De mult timp am amigdalele cu "cripte" si se formeaza cateodata si cazeum(asa am citit ca se spune)Mentionez ca nu am avut probleme mai deloc cu amigdalele , dar aseara am simtit o jena in gat ca si cum as avea ceva ce nu pot inghiti si am observat in oglinda ca s-a desprins o bucatica de amigdala .Ce ar trebui sa fac? se va regenera? se va lipi la loc? trebuie cauterizata? Va multumesc anticipat de rspuns,Camelia
Chiar nu am cum sa va raspund la aceasta intrebare. Dvs nu stiti sa interpretati corect ce vedeti in gitul dvs. Cel mai bine duceti-va la un medic ORL si el va va raspunde la aceste intrebari, cind va vedea leziunea.
Va multumesc, inteleg ca sunt un caz rar :)dar desigur nu sunt medic si nu pot interpreta corect dar pot spune cert ca amgdala e "rupta" se vede foarte bine Scuze ca am mai postat o data intrebarea , crezand ca nu a fost inregistrat primul comentariu.O sa merg marti la medic
Sa imi spuneti si mie ce v-a zis. M-ati facut curioasa….
Buna ziua. In decembrie am avut o amigdalita urata. Medicul de familie m-a tratat cu Aciclovir si Paracetamol, deoarece am avut si febra. Insa dupa 4 zile de tratament febra si amigdalita era inca prezent. In noaptea de craciun am ajuns la un centru de permanenta, deoarece banuiam ca nu este vorba de o viroza. Aici am primit alt tratament: Penicilina de 1500mg de 3 ori pe zi si Paracetamos Sinus contra febra. Inca trei zile grele, febra si frisoane, degeaba am luat Paracetamolul. A patra zi am revenit la medicul de familie, care mi-a spus ca probabil e o infectie bacteriana si mi-a schimbat tratamentul pe Penicilina cu Gentamicin injectabil la 12h. Inca trei zile cu febra. In 31 decembrie am cedat. Am intrat la Urgente in spital, unde am fost verificat la ORL si imediat internat. Am primit 7 zile un tratament cu Axetine, dupa care m-am simtit mult mai bine. Doctorul m-a externat, deoarece cum zicea el: eram 90% ok. A urmat o cura de 7 zile de Zinat si inca ceva (nu mai tin minete). Cand am revenit la "inspectie", D-l doctor mi spus: in sfarsit sunteti sanatos. Gatul nu era rosu, parea sa fie in ordine. Dar ceva a ramas acolo, deoarece de atuncia cand inghit simt ceva in gat. In 16 ianuarie eram deja bolnav: iar rosu in gat. Amigdalita. Dar de data acesta nu se vindeca. E rosu de o luna. In partea stanga e umflat si au aparut acele cripte, dar au culoarea rosu inchis. Nu am infectii pe limba, nici pete albe pe amigdale. Nu fac nici febra. Daca nu ar fi fost sensibil cand inghit, chiar nici n-as fi aflat ca am ceva probleme.
Cel mai mult seamana cu prima poza de mai sus, dar numai pe o parte e umflat, insa si in partea cealalta e rosu.
Se sa fac in continuare?
Duceti-va la un medic ORL sa evalueze situatia daca este de luat din nou antibiotic si sub ce forma…. si in acelasi timp incepeti sa faceti si Moldamin: o injectie la 5 zile, 6-8 injectii. Asigurati-va si ca nasul e curat si respira bine, suflati-l, spalati-l cu spray cu apa de mare, luati si un mucolitic ca sa dreneze in afara secretiile din spatele nasului care curg in git si il inflameaza si mai rau
Buna ziua,
In urma cu o luna am avut amigdalita pultacee(asa cred),care s-a manifestat prin frisoane, dureri in tot corpul,putina temperatura, iar la final dureri de gat, amigdalita pe care am tratat-o doar cu paracetamol…de obicei nu prea iau pastile, dar de data asta am fost nevoita pt ca ma durea tot corpul. Ideea este ca dupa vreo 5 zile nu am mai avut nicio durere, in schimb am ramas cu puroi in gat, de care am zis ca o sa scap la un mom dat. Dupa cateva saptamani mi s-a umflat un ganglion sub maxilarul stang si a inceput sa ma doara atat maseaua cat si urechea si capul…toate pe partea stanga. acum nu stiu daca este de la puroi sau am tras curent( ma doare ca si cand as fi tras curent, doar ca la o intensitate mult mai mare). De vreo 5 zile am inceput sa iau ciprinol( asta a fost sg pe care l-am avut, eu fiind acum in alta tara), dar nu vad nicio ameliorare.
M-am programat la doctor, dar pana atunci am nevoie de sfatul d-voastra, macar sa ma linistesc putin.
Va multumesc,
Alina
Off, daca ati fi luat de la inceput ce trebuia nu s-ar fi ajuns in stadiul asta. Tineti minte: paracetyamolul este bun doar pt a scadea febra. Da, atti avut febra dar trebuia sa luati un antiinflmator gen Nurofen. Amigdalita este data deobicei de Streptococ si pe acesta merg bine antibioticele: Peniciline si Cefalosporine. Ciprinolul nu prea merge pe acest gen de bacterie.
Prin urmare daca puteti sa luati Augumentin/Zinnat si Nurofen de trei ori pe zi.
nu stiu daca am specificat ca durerea in gat o are sub marul lui adam asa imi arata fetita deci unde incepe gatul,iar de tuse am observat ca seara este mai de durata cam 3 ore atusit in aceasta seara dupa ce am scris prima data iar cand am dus fata la culcare a incetat si tusea
Deci daca a trecut tusea in momentul cind ea s-a pus la orizontala nu putem sa dam vina pe un reflux gastro-esofagian. Faceti cum v-am zis mai inainte
Buna ziua,
Poate amigdalita cronica sa fie cauza unei acneei care se manifesta exclusiv in proximitatea nasului si a gurii.
Multumesc.
Ar putea sa aiba legatura cu o amigdalita daca ce are pe fata ar fi un erizipel si nu o acnee. Cel mai bine consultati un dermatolog sa aflati clar ce este pe fata.
buna seara,am o intrebare fata mea de 3 ani are gastrita si reflux gastroesofagian,este pe tratament cu debridat nexium si motilium sirop,ce ma deranjeaza este ca tuseste foarte mult si imi spune ca are dureri in gat,la orl cand am fost internate acum 2 saptamani a spus doar ca are amigdalele marite dar nu am primit nimic medicamentos,nu stiu cum sa mai scap de tuse nu mai suporta nici copilul e foarte nervoasa din aceasta cauza,stiu ca are si polipi,in rest a facut foarte multe analize dar doar diagnosticul de mai sus ni sa pus, a facut si exudat,va rog ajutati-ma sa o scap de tuse sau sa fie tot de la reflux?tratamentul cu motilium il face de o saptamana mai are inca 5 sapt,si eu ii vad amigdalele dar nu am idee daca sunt mari sau nu ,multumesc anticipat,alina
In primul rind: cind apare tusea? In ce moment al zilei? Apare cind intra intr-un mediu anume? Apare cind sta la orizoontala? Tusea este uscata sau expectoranta?
Imi trebuie niste informatii despre aceasta tuse ca sa va pot da o sugestie de tratament
tusea apare si cand iese afara dar chiar daca nu iese tot tuseste dar este diferi azi de ex a tusit foarte putin dimineta cam la ora dupa ce a mancat micul dejun iar acum seara a tusit dupa ce sa trezit din somnul de dupa amiaza si atat tusea este seaca din noiembrie,dar am uitat sa spun ca in noiembrie a avut o btonsita care a fost tratata cu augumentin si injectii cu gentamicina aerosoli cu fixotide si ser fiziologic dar a trecut,insa tusea a ramas si asa am ajuns in spital ptr mai multe investigatii ca nu scapam de tuse,intre timp iam dat tot felul de siropuri de tuse ceaiuri etc mai multe tratamente naturiste,poate fi cumva o alergie usoara la debridat sau motilium?nici nu mai stiu…………multumesc pentru timpul acordat
Spalati-i bine nasul cu spray cu apa de mare si suflati-i nasul apoi, de mai multe ori pe zi. Tusea poate fi de la secretii nazale care sunt in spatele nasului si uscate si tot curg pe git. Dati-i si un antialergic, poate fi si o usoara alergie la praful si acarienii din casa.
Buna ziua,
Dupa descrierile dvs.,istoricul meu medical si tot ce am mai citit aici am amigdalita cronica.Mereu se umfla,daca beau un pahar cu un lichid mai rece,gata.Vreau sa va intreb,deoarece am unele ezitari in a le elimina:au legatura sau ar putea influenta vocea?Si ma refer aici la verbul a canta,cant intr-un cor si mereu la tonurile inalte ma simt sugrumat parca si gatul este incordat.As vrea sa pot canta in continuare,este ft important pt mine.Va multumesc
Sunt mari amigdalele? Le vedeti cind va uitati in gitul dvs? In mod normal ele sunt f mici, de abia le vezi. Daca sunt mari creaza un spatiu mult mai ingust pt fonatia si rezonata cuvintelor. Daca le scoateti o sa fie o cavitate mai larga si rezonanta o sa fie alta, s-ar putea sa se schimbe putin tonalitatea vocii. La f putine persoane s-a intimplat acest lucru.
Dar in primul rind trebuie sa va ginditi la sanatatea dvs: daca ele se inflameaza asa de des ar trebui scoase pt ca mentin tot timpul un focar de infectie in git si in organism. Pe de alta parte ar trebui sa aveti grija si de nas: sa fie f bine desfundat si curatat, sa respirati bine pe nas si sa nu simtiti ca aveti secretii in spatele nasului care curg in git.
Buna ziua, si va multumesc ca mi-ati clarificat cateva lucruri in privinta amigdalelor.
Eu am 25 de ani si acum 6 luni am fost diagnosticata cu TBC. Acum am racit si mi-au aparut punctulete de cazeum pe care am invatat sa le scot cu degetelul de cand sunt mica – am fost un copil destul de bolnavicios, raceam tot timpul si racelile durau luni intregi. Ma voi duce la un consult ORL, dar dupa ce termin tratamentul pt TBC. Deocamdata, vreau sa stiu doar cat influenteaza TBC-ul amigdalele mele, si daca imunitatea mea permite scoaterea amigdalelor – mi-e teama sa nu revina TBC-ul, stiu ca poate recidiva in caz de nastere/operatii/batranete.
Ce parere aveti? Multumesc anticipat!
Puteti sa scoateti amigdalele si daca aveti TBC, dar acesta trebuie sa fie inactiv. Amigdalele pot fi crescute si datorita TBC-ului.
buna ziua,
fetita mea in varsta de 12 ani are mereu probleme cu amigdalitele(amigdalita cronica),face si puroi ,de trei ori anul trecut.am fost la medicul de familie care ne-a recomdat operatia,am consultat un medic orl (la care consultatia a durat f putin si ne-a trimis direct la analize pt operatie)care ne-a spus ca se poate face cu radiofrecventa ,apoi alt medic orl care a spus ca ar scoate intai polipii si oricum recomanda metoda clasica pentru amigdalectomie,fiind la cea cu radiofrecventa nu se poate garanta ca n-o mai aiba probleme.amigdalitele sunt mari,mereu are gatul rosu chiar nu stiu ce sa fac,sa o mai lungim asa sau sa facem operatia?si prin ce metoda?multumesc pentru raspuns!
In primul rind: nu mai spuneti "amigdalite" ci se spun "amigdale". Organul se numeste "amigdala" si boala care afecteaza acest organ se numeste "amigdalita".
In al doilea rind, sa va raspund la intrebare: daca are mai mult de 3 episoade pe an de amigdalita acuta 2 ani la rind, inseamna ca acele amigdale sunt un focar infectios pt git si organism- drept urmare ar trebui scoase chirurgical. Daca e vorba de operatie eu as alege varianta clasica si daca tot e sa o anesteziati total doctorul care o opereaza poate sa verifice in timpul operatiei daca are vegetatii adenoide (polipi) si sa-i scoata si pe acestia.
Buna ziua! De o luna ma confrunt cu infectii ale gatului, e a doua oara in ultimele 4 saptamani cand recurg la antibiotice. Am observat astazi pe amigdala stanga un firicel de puroi pe care l-am curatat cu un betisor de urechi, dedesupt am vazut un sant, am introdus betisorul acolo pentru a curata si l-am scos plin de sange. Medicul de familie nu a pomenit nimic de puroi, a spus ca am doar amigdalele usor inflamate. In prezent iau augmentin o data la 12 ore. Simtomele, si acum si in urma cu 4 saptamani, au fost aceleasi, febra peste 38 de grade, dureri puternice in gat, ganglioni inflamati si dureri ale articulatiilor. Credeti ca ar fi necesar sa consult si un medic ORL-ist? Ma gandesc ca, chiar daca acum ma vindec datorita tratamentului, problema asta poate recidiva. Ce ma sfatuiti sa fac?
Ar trebui sa va vada si un medic ORL. Eu zic ca in situatia aceasta ar trebui sa faceti penicilina injectabil ca sa treaca definitiv episodul acut infectios.
buna ziua…am un baietel de 5 ani…Pana acum am avut probleme cu asmul bronsic pe baza alergica si laringite…de aproape o luna amigdalele sunt marite…una mai putin..cealalta mai tare..se vede ceva umflatura pe una din amigdale si ceva vena mai rosie.El nu are dureri,nu il deranjeaza,nu face febra,nu tuseste..daca nu ma uitam in gat nu imi dadeam seama ca ar avea ceva..doar ca cred ca nu este in regula sa arate asa.Am facut exudatu si controlul funghi si nu a iesit nimic .ce ar trebui sa fac?va multumesc
Sa faceti analiza ASLO. Si daca iese marita sa ii faceti moldamin 4-6 sapt ( o injectie pe sapt)
Buna ziua,
Am 48 ani. Am avut flegmon preamigdalian in 1993 (spitalizare + kanamicina si gentamicina injectabil), in 2009 (spitalizare + penicilina injectabil) si ianuarie 2013 (ambulatoriu – Axetil Cefuroxime + Gentamicina – injectabil). Toate au fost numai la amigdala stinga. Dupa primele 2 episoade mi-a trecut si in general nu prea am avut probleme cu amigdalele. Acum insa cea stinga a ramas marita iar ORL-istul a zis ca am cazeum. Daca incerc sa videz zona imi iese un singe murdar. Acum mi-a prescris Oxacilina oral. Zice ca daca trece infectia amigdala stinga ar trebui scoasa. Cea dreapta, intrucat nu mi-a creat probleme, ar trebui lasata. Eu n-am auzit ca se poate extirpa numai o amigdala. Aveti idee, e posibil?
In experienta mea de medic ORL nu am vazut niciodata la nici un pacient doar o amigdala scoasa. In toate cazurile, indiferent de ce diagnostic avea pacientul, erau scoase ambele amigdale. Flegmonul amigdalian e indicatie clara de scoatere a amigdalelor, dar cu o cura de 4-6 sapt de moldamin ( o injectie pe sapt) inainte.
Buna ziua, am un baietel de 2 ani si 11 luni si are amigdalita cronica ,am fost la medi mia dat sa-i fac analize .eu vreau sa va intreb ,pot sa-l operez acum ? dar e si rece afara .Va multumesc
Este cam frig acum,daca nu se sufoca din cauza amigdalelor marite in volum sau nu are alte simptome urgente eu as zice sa aminati pina in primavara operatia
Buna ziua,
Am o fetita de 3,4 luni care are amigdalele hipertrofice. De o luna sunt si mai mari,se unesc, respira greu noaptea, a facut cura de antibioric 10 zile (klacid) dar nu s-au micsorat. pe timpul tratamentului a respirat un picut mai bine. Dupa terminarea antibioticului a inceput sa respire si mai greu si mananca foarte greu mai ales mancarea solida. Mentionez ca nu au fost si nu sunt rosii. credeti ca este cazul de micsorare a lor prin coblator? Daca le micsoram se pot mari din nou?
P.S.Fetita are sindromul hiper IgM, lipsa de IgG si IgA si i se administreaza lunar imunoglobuline IgG. Anul trecut a facut operatie de polipi intrucat erau foarte mari si respira foarte greu, facea apnee. Probabil organismul in lipsa polipilor a inflamat amigdalele.
Eu v-as sfatui sa-i scoateti amigdalele de tot. Nu stiu cit de utila este micsorarea prin coblator, eu nu am experienta in aceasta manevra.
Buna seara!Doresc sa va intreb daca diacnosticul meu de amigdalita cronica criptica este corect,tinand cont de faptul ca numai amigdala stanga este marita si are un punct alb pe ea care nu mi-a trecut de aproape un an.De asemenea tot timpul ma doare si urechea stanga si imi simt inflamati gangloonii din zona gatului.Aslo a fost200.Ce imi recomandati?Multumesc!
Amigdalita cronica criptica e un diagnostic pus de un medic, care are multe cunostiinte medicale si stie cum ar trebui sa arate amigdalele in aceasta situatie. Prin urmare daca un medic v-a pus acest diagnostic, atunci trebuie sa il credem pe cuvint. Ca sa pui acest diagnostic amigdlaele au o conformatie diferita, sunt mai mici, mai scleroase si pline de "cripte", niste gaurele, care cu timpul se maresc. Da, in ele se poate aduna acel cazeum si sa apara ca un punct alb. Insa nu e necesar sa apara la nivelul ambelor amigdalele, ca fim noi sigur ca asta e diagnosticul corect. Ce va sfatuiesc sa faceti? Deocamdata- nimic. Atita timp cit ASLO e in limite normale si amigdalele nu se inflameaza acut de mai multe ori pe an si acel cazeum e in cantitate mica atunci le lasam in pace. Apropo de urechea stg si acei ganglioni- ar putea avea legatura cu amigdalala stinga, care poate sa se inflameze mai mult decit cea dreapta. Ca sa fiti dvs linistit cel mai sigur ar fi sa faceti un RMN in acea zona, sa vedeti daca ganglionii si urechea au legatura cu amigdala.
Buna ziua si "La Multi Ani"!
Am si eu o problema cu gatul! Racesc foarte des…nas infundat dar mai ales,extrag din gat o saliva galbena, vascoasa pe care o simt cum ca ar fi lipita.Aceasta raceala o dobandesc chiar si vara cand de exemplu dak mananc o inghetata sau beau apa rece de la frigider imi apar asfel de simptome.In urma unui consult la orl mi s-a spus ca am o deviatie de sept si anumite secretii…Am luat medicamentele prescrise de d-l doctor dar tot degeaba…Imi puteti recomanda ceva..? Va multumesc anticipat!
Aceste secretii pe care le simtiti in git cel mai probabil coboara "de sus"- adica din nas si sinusuri. Acest lucru se intimpla cel mai probabil datorita deviatiei de sept nazal. Prin urmare solutia este: operatia de corectare a acelei deviatii de sept, cu un tomograf computerizat inainte care sa ne arate si starea sinusurilor. Daca si sinusurile sunt inflamate si au secretii in ele, se umbla si la ele, se curata.
Sensibilitatea care o aveti poate fi tot datorata acestei deviatii de sept, faptului ca in loc sa respirati pe nas respirati frecvent pe gura, astfel incit ajunge direct in git acel aer nefiltrat si neincalzit. Rolul nasului este de a incalzi, umidifica si purifica aerul care intra in organism. Daca se elimina aceasta filiera "nasul", atunci capatam sensibilitatea pt raceala.
mi s-a facut si mie amigdalectomie si vb cu colegi la servici despre acest lucru.unul din ei mi-a zis ca amigdalele se regenereaza.este adevarat acest lucru.multumesc mult.
Nu se regenereaza amigdalele, odata scoase. Pot insa sa creasca, in loja ramasa libera, amigdalele linguale care se afla sub amigdalele palatine.
Buna ziua,am o fetita de 2 ani si 10 luni,in toata perioada a facut de 2 ori rosu in gat ,dupa ultimul episod a ramas cu amigdalele foarte mari ,ganglioni umflati dupa ureche si nas infundat. Poate fi considerata amigdalita cronica ? Orl-istul la care am fost mi-a recomandat operatia. Alta solutie nu exista? Nu e un copil bolnavicios.
Daca a avut un tratament cu antibiotic oral si ele nu s-au desumflat sub acesta atunci nu mai exista alt tratament pentru a le reduce in volum.
inteleg.vreau sa stiu daca are vreo influenta acest lucru asupra organismului.ce se intampla.multumesc mult.va doresc sarbatori fericite si un an nou mai bun.
Daca amigdalele sunt inflamate tot timpul, in interiorul lor stau contanati germeni care se duc "incetul cu incetul" prin singe in tot organismul. Astfel imprastie infectia si la celalate organe; cele mai cunoscute efecte negative sunt: afectarea articulatiilor- reumatism articular acut, afectarea inimii, a rinichilor….
Buna seara,
Acum o luna si jumatate am avut amigdalita pultacee, care s-a manifestat cu febra, dureri musculare,cefalee si am luat augmentin. Mi-a trecut, dar acum de o saptamana amigdalita a recidivat de data asta fara febra.Vinerea trecuta am inceput sa iau Ospen 1/8h, mai am de luat 2 pastile si le termin, insa infectia desi s-a mai retras, nu a trecut, iar amigdalele sunt marite in volum. Ce as putea sa fac? sa mai iau inca 7 zile un antibiotic mai puternic? Va multumesc.
Sa luati inca 5 zile Augumentin 1g/12h si apoi sa faceti o injectie de Moldamin pe sapt timp de 4 sapt. (acesta ar steriliza tot focarul infectios din git)
mi-am scos amigdalele de 4 zile.vreau doar sa va intreb.dupa cat timp pot sa fac sport adica sa merg la alergare,la sala de forta si de 2 ori pe saptamana la fotbal.va multumesc mult.
Peste 3 sapt puteti sa faceti dinnou efort fizic. Timp de 14 zile lojile amigdaliene pot sa mai singereze la orice mic efort.
intrebare pentru D-na Dr?de 20 ani sufar cu gatul,am facut fel de fel de tratamente ,dar fara rezultat.Simt ceva in gat la baza limbii,in urma unei fibroscopii nazo-faringiana am fost diagnosticat cu hipertrofie amigdale palatine si amigdala linguala ,sindrom disfagic.DE asemenea am niste secretii albe in cerul gurii,dureri de stomac,ce pot face?
Remediul pt scaderea in volum a amigdalelor palatine si linguale este radiofrecventa: micsorarea in volum cu radiofrecventa a lor. Eliminat de asemenea si refluxul gastric, e nevoie de un control gastroenterologic. Curatat zilnic nasul astfel incit secretiile din nas sa nu se mai scurga in git.
Buna seara,
am facut examenul exudat faringian,rezultatul este streptococ beta hemolitic si candida.Voi incepe tratament cu ospen 1/8ore,moldamin 1 pe saptamana si flucovin 1 cps/zi doza unica.Recomandarea medicului este de a scoate amigdalele deoarece sunt mici si au aspect gelatinos.Nu am dureri de gat doar senzatia de tuse care uneori este seaca alteori cu expectoratie.Va multumesc!
In loc de Ospen luati Augumentin sau Amoxiclav, actioneaza mult mai eficient sa omoare streptococul. Moldamin faceti intre 4-6 sapt. La o luna dupa acest tratament repetati dinnou exudatul si ASLO, o analiza din singe. Si daca in ASLO o sa iasa crescut in acest moment sunt de scos amigdalele.
Buna ziua!
Eu am amigdale hipertrofice cu cripte de aproximativ 6 luni, care nu raspund la antibiotice, valoarea ASLO 37 , asociata cu dureri articulare.S-a recomandat de medicul ORL (Panduri) amigdalectomia. Uneori dimineata am o flegma maronie fara tuse.Raze plamani ok.Am fost diagnosticat cu reflux gastro esofagian. Hemograma cu formula leucocitara este perfecta. Analizele au fost facute pe 23.11.2012. Va rog sa-mi spuneti ce trebuie facut in continuare.Va mutumesc anticipat!
Va deranjeaza aceasta amigdalita? Ca poti trai "bine-mersi" cu o amigdalita hipertrofica cazeoasa.
Durerile articulare nu trebuie sa aiba neaparat legatura cu amigdalele, avind in vedere ca ASLO este in limite normale.
Daca va jeneaza amigdalele, ca va doare tot timpul gitul, simtiti cum eliminati tot timpul cazeum cu miros fetid, da… in acest caz sunt de scos.
Buna ziua!
va rog sa-mi spuneti daca acesata amigdalita hipertrofica bilaterala, poate influenta anazliza CRP cantitativ, deoarece la fiecare testare are valoare mare ( 12,5) , in schimb, hemograma estein limite normale. Va multumesc!
Eu nu am senzatie de corp strain, tuse seaca sau halena.In schimb, aproape lunar, sunt nevoit sa iau antibiotice pentru a trata amigalita pultacee.Asta ce inseamna ca este, tot amigdalita cronica?Multumesc.
Cind se repeta pusee acute amigdaliene inseamna ca avem amigdalita cronica. Ca sa evitati aparitia acestor pusee acute incercati sa faceti citeva injectii cu moldamin si eventual sa scoateti amigdalele, care nu prea mai au un rol benefic in organism, in acest moment.
Eu fac amigdalită pultacee cam o dată la 6 luni. Credeți ca ar trebui să îmi scot amigdalele?
Multumesc pt informatii,foarte explicit.Acum stiu de ce dimineata elimin resturi de alimente sub forma unor boabe de orez.
Eu am apelat la dna doctor Apostol, si mi-am scos amigdalele acum o saptamana, de nevoie. Erau f mari, inflamate tot timpul si raceam des.
Pot spune ca recuperarea este mai greoaie acum, la 25 de ani, insa cred ca am luat o decizie corecta.
Multumesc mult dnei doctor, este cel mai bun medic ORL-ist pe care l-am intanit !
Buna Ana Maria,deci tu zici ca este mai bine sa dam amigdalele afara ,ok, dar apar urmatoarele intrebari:
1.daca le dam afara ,cine mai filtreaza microbii din aer?
2.organismul are imunitatea necesara,pentru a prelua rolul defunctelor amigdale?
3.de la ce varsta este mai bine sa renuntam la ele?baiatul meu (16 ani) chiar are probleme dese cu amigdalele! Ioan Adrian
Amigdalele palatine fac parte dintr-o "retea" de tesut limfatic se numeste Inelul Waldayer, si el este situat in tot faringele. Deci daca scoatem acele amigdale palatine mai ramin alte "amigdale" mai mici in faringe care le preiua rolul si celor scoase. Drept urmare nu raminam fara "aparatori ai organismului". Nu exista o virsta optima de scoatere a amigdalelor, ele se scot de nevoie dupa cum am relatat in articol. Indicatia operatorie o da medicul ORL: exam clinic, analize de laborator, istoricul pacientului.